Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Se așteaptă ca prețul materiei prime să se stabilizeze

Schmitz Cargobull a avut în 2021 probleme cu semiconductorii – necesari pentru sistemele de frânare și telematic – dar nu în aceeași măsură ca producătorii de vehicule cu motor, și nici nu a întârziat livrările din această cauză, ci din cauza lipsei de oțel, aluminiu, cauciuc, „lucruri la care de obicei nu te gândești că vor lipsi“.

Comenzile primite până la început de 2022 acoperă capacitatea de producție alocată României până în vară, iar pentru modelele vândute de acum înainte termenul de livrare este de 7-8 luni pentru prelate și frigorifice, trei luni pentru basculante și mai mare – dar diferit în funcție de tipul produsului – în cazul versiunilor de nișă. „Suntem în media pieței de semiremorci“, punctează Roland W. Schacht, Regional Director Central Europe, „dar avem comenzi foarte mari – mai mari decât am vrea, pentru că pe noi ne interesează și să le putem livra clienților – și uneori ne luptăm să livrăm produse comandate în octombrie 2020. Suntem limitați, la fel ca toții competitorii.“ Schmitz Cargobull caută să-și optimizeze capacitatea de producție fie prin adăugarea de noi schimburi de lucru, fie prin noi clădiri și facilități, „și sunt optimist că până la vară vom avea o imagine mai exactă asupra evoluției pieței“.

Materiile prime s-au scumpit în 2021 cu procente cuprinse între 20% și 500%, în funcție de tipul lor, scumpire care s-a reflectat și în prețul semiremorcilor Schmitz, deși nu deodată, ci în trepte, ducând la o creștere de 20-30% față de 2020. În prezent prețul materiei prime s-a stabilizat, „ceea ce ne aduce și nouă o stabilitate a prețurilor și a ofertelor viitoare. Dar situația se poate schimba din nou foarte rapid. În 2022 trebuie să reacționăm la ce se întâmplă, nu putem prezice ce va fi. Dar mereu în trecut am reacționat bine și vom face asta și pe viitor.“ Există multe alte necunoscute, ca inflația sau prețul energiei, „și totuși noi suntem optimiști, datorită comenzilor mari pe care le avem și faptului că transportatorii au nevoie de capacitate suplimentară“.

Articole similare

Ad