Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Există interes pentru vehicule electrice, dar e nevoie de subvenții

La începutul lui 2021 vânzătorii și mecanicii Renault Trucks România au făcut training pentru vehicule electrice, în cazul cărora procedurile sunt mai complicate. În Europa, producătorul francez livrează deja de câțiva ani camioane electrice de serie la clienți de flotă, printre care 20 de D Z.E. la Carlsberg în Elveția. În regiunea din care face parte și România, mai exact în Ungaria, Renault Trucks a livrat către Waberer’s, camionul electric D Z.E. de 16 t pe care l-a expus la Gala Tranzit de la Cluj-Napoca. Iar la noi mai are un potențial client care a cerut ofertă pentru un șasiu electric de 26 t și din gama ușoară a vândut deja patru vehicule electrice model Master Z.E. de 3,5 t, pentru colectarea deșeurilor, cu cârlig și cu benă fixă, care urmează să fie livrate în februarie-martie 2022.

 Reamintim că pentru vehiculele de până la 3,5 t se acordă subvenții de circa 45.000 de lei, dar, din păcate, pentru camioane, spre deosebire de alte țări, România nu oferă încă astfel de sprijin. Unele firme le cumpără cu fonduri europene, și Renault Trucks ar putea un astfel de proiect în 2022, pentru livrarea primului său șasiu electric de 16 t. „Și nu peste foarte mult timp vom putea vorbi de flote de vehicule electrice. Dar pentru ele este nevoie de trasee predictibile, fixe, și de realizarea unor proiecte care să țină cont de domeniul de utilizare, tipul de marfă, autonomie ș.a.“, explică Ginel Trincă, directorul de vânzări Renault Trucks România.

Articole similare

Ad