Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Vânzările second-hand ale Schmitz aveau mult mai mult loc de creștere

Din lipsă de semiremorci noi, numeroase firme de transport au fost nevoite să caute produse second-hand, dar nici ele nu au fost ușor de găsit, astfel că vânzările Schmitz Cargobull pe acest segment au fost în 2021 sub așteptări, 300-400 de unități, provenite din trade-in – puține, pentru că firmele nu mai restituie vehiculele vechi – și de pe piețele din alte țări. Semiremorcile din buy back teoretic vin automat la importator după 3-4 ani, dar practic contractele deschise din Româna au lăsat la latitudinea clientului când și în ce condiții să le returneze, și unii dintre ei le-au păstrat mai mult. Dar din 2022 se va merge mai mult pe contracte închise, mai puțin flexibile, astfel încât Schmitz să beneficieze de două avantaje: valoarea vehiculelor este mai mare, deoarece se știe când vor reveni în parcul de semiremorci rulate, și se pot face din timp planuri despre cum vor fi ele vândute.

Datorită cererii foarte mari, și semiremorcile rulate s-au scumpit în 2021 cu 20-30%.

În ceea ce privește estimările pentru 2022, ele indică un nivel similar al vânzărilor comparativ cu 2021.

Articole similare

Ad