Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Piața de camioane explodează în Polonia, în ciuda Pachetului Mobilitate

În ciuda intrării în vigoare a Pachetului Mobilitate, polonezii au cumpărat în 2021 mai multe camioane decât în oricare din ultimii 10 ani. Directorul de vânzări al MAN Polonia a declarat la finalul anului trecut că MAN a vândut 5.124 de camioane în Polonia – care a devenit astfel a doua piață pentru MAN din punct de vedere al vânzărilor și că probabil ar mai fi vândut încă 3.000 dacă fabricile ar fi putut livra. MAN a terminat 2021 cu o cotă de piață de 15,9% din piața poloneză de camioane, care a totalizat anul trecut 32.285 de vehicule comerciale, și cu rezultate financiare record.

Și în România livrările în 2021 au crescut cu 33%, însă totalul de camioane vândute a fost de doar 6.981, de aproape 5 ori mai puțin ca în Polonia.

Așa se face că transportatorii români se simt într-o competiție inegală cu transportatorii polonezi, cu bazele situate geografic foarte aproape de Germania, astfel că întoarcerea camionului în țara de origine la 8 săptămâni nu pune aproape nicio problemă. Doar câteva sute de companii – cele care fac preponderent cabotaj  în Germania – au fost nevoite să își deschidă un punct de lucru și să își înmatriculeze camioane în Germania.

“După intrarea in vigoare a noului Pachet de Mobilitate, din ce in ce mai multe firme românești își reduc drastic activitatea si vând din camioane, chiar și polonezilor, care au devenit cei mai importanți cumpărători de camioane de pe piața europeană”, atrage atenția Sarmis Timiș, directorul general  al firmei Transporte Spedizione din Deva. “În timp ce transportatorii din România, Bulgaria, Lituania și Estonia își reduc flotele consistent din cauza condiției de întoarcerea a camioanelor în țara de origine, transportul polonez în Comunitate înflorește, având șanse să își crească cota de piață de la 30% din piața europeană de transport la 50%.”

Sarmis Timiș mai arată că acum și dacă transportatorii români ar dori să mai cumpere camioane nu prea mai au cum. “Pe lângă prețul care depășește cu mult 100.000 de euro pentru un autotractor, și timpii de așteptare sunt de 12-15 luni. În plus, furnizorul vrea un avans, care să asigure comanda, ceea ce pentru transportator înseamnă Capital Blocat și nu multe firme de transport din România își permit asta.”

Războiul din Ucraina însă pune probleme mari Poloniei, nu numai din punct de vedere al șoferilor ucraineni, care în multe cazuri se întorc în țara lor pentru a se înrola în Armata Ucraineană, dar și pentru că polonezii în general sunt destul de angajați pe piata de transport către Ucraina și alte țări din fostul bloc sovietic. Totodată mulți furnizori de piese și componente pentru producătorii de autovehicule din Polonia produc în Ucraina astfel că producția auto din Polonia va fi afectată și de aici și numărul de curse de transport mai reduse.

Articole similare

Ad