Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Conceptul „operațiune de cabotaj“ primește clarificări din partea Comisiei Europene

Comisia Europeană a publicat interpretarea oficială a noilor standarde referitoare la cabotaj, iar în ceea ce privește conceptul de „operațiune de cabotaj“ a răspuns la patru întrebări.

Una dintre ele urmărea să afle dacă pot exista mai multe puncte de încărcare/descărcare în cadrul unei singure operațiuni de cabotaj, iar răspunsul este că, în conformitate cu articolele 8(1), 8(2) și 8(2a), un transport internațional poate fi urmat de până la trei operațiuni de cabotaj. O operațiune de cabotaj poate implica, în principiu, câteva puncte de încărcare, câteva puncte de descărcare sau chiar câteva puncte de încărcare și câteva de livrare. Numărul punctelor de încărcare/descărcare dintr-o operațiune de cabotaj poate fi totuși limitat de statele membre UE excluzând operațiile cu mai multe astfel de puncte, astfel încât să se asigure respectarea restricțiilor legate de timp și de numărul de operații impuse prin Regulamentul (CE) 1072/2009.

Măsurile luate de statele membre pentru implementarea Pachetului Mobilitate trebuie să respecte principiul proporționalității, mai arată documentul CE. Iar dacă li se permite unor transportatori nerezidenți să facă operațiuni de cabotaj cu număr nelimitat de puncte de încărcare și număr nelimitat de puncte de descărcare asta poate face inutilă limitarea numărului maxim de operațiuni de cabotaj și poate fi contrară naturii cabotajului, așa cum este ea definită în Regulamentului (CE) 1072/2009. În același timp, stabilirea unor limitări excesiv de restrictive privind numărul de puncte de încărcare și descărcare ar putea merge, în funcție și de numărul de scrisori de trăsură permise pentru o singură operațiune de cabotaj, dincolo de ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit de regulament în ceea ce privește cabotajul.

Măsurile implementate de statele membre pot fi diferite și cine face cabotaj trebuie să verifice întotdeauna reglementările din țările unde lucrează. În orice caz însă, definiția operațiunilor de cabotaj trebuie să garanteze că acesta are caracter temporar de fiecare dată.

La întrebarea dacă pot fi mai multe scrisori de trăsură pentru o singură operațiune de cabotaj, CE răspunde că da și precizează că măsurile implementate de statele membre pot fi, și de data aceasta, diferite – drept pentru care trebuie verificate în fiecare țară în parte – câtă vreme se păstrează de fiecare dată caracterul temporar al operațiunilor de cabotaj. Și aici trebuie precizat că, dacă li se permite unor transportatori nerezidenți într-un anumit stat să facă operațiuni de  cabotaj cu număr foarte mare de scrisori de trăsură, asta poate face ca limitarea din lege a numărului maxim de operațiuni de cabotaj să fie inutilă și poate afecta natura temporară a cabotajului.

În ceea ce privește containerele goale, paleții sau ambalajele, când acestea sunt transportate temporar într-un stat membru, în conformitate cu Regulamentul (CE) 1072/2009, sub acoperirea unui contract de transport (cum ar fi o scrisoare de trăsură), transportul ar trebui considerat o operațiune de cabotaj, deoarece fie este obiectul unui contract de transport, fie face parte integrantă din acesta. Dacă se transportă fără scrisoare de trăsură, transportatul, în principiu, nu ar trebui să fie considerat transport rutier de mărfuri contra cost, iar aici noțiunea „operațiuni de cabotaj” este definită la articolul 2 alineatul (6), în sensul Regulamentului (CE) 1072/2009, ca fiind „transport național contra cost efectuat cu titlu temporar într-un stat membru gazdă“. Deci, atunci când containerele goale, paleții sau ambalajele deținute de transportator sunt transportate fără acoperirea unei scrisori de trăsură sau a unui alt tip de contract de transport, transportul nu trebuie considerat cabotaj.

O altă întrebare a fost care dintre vehiculele ce formează un ansamblu trebuie luat în calcul când vine vorba de cabotaj. CE precizează că, în conformitate cu articolul 2(1) din Regulamentul (CE) 1072/2009, vehicul înseamnă fie un vehicul cu motor, fie o combinație de vehicule din care măcar vehiculul motor este înmatriculat într-un stat membru, și care este folosit exclusiv la transport de bunuri. Vehiculul motor (autovehiculul) este cel care trebuie luat întotdeauna în considerare când vine vorba de cabotaj, inclusiv în cazul unei combinații de vehicule. Operațiunile de cabotaj pot fi realizate numai cu vehiculul cu motor care a realizat transportul internațional conform articolului 8(2), primul sub-paragraf, al Regulamentului. De aceea acest vehicul motor ar fi trebuit să fie implicat într-o livrare de mărfuri ca parte a unui transport internațional prin care s-a intrat în țara respectivă pentru a putea efectua apoi operațiuni de cabotaj. Dar astfel de operațiuni de cabotaj pot fi efectuate cu o altă remorcă. Autovehiculului i se interzice să efectueze operațiuni de cabotaj în același stat membru în termen de 4 zile de la încheierea operațiunii sale de cabotaj în statul membru respectiv, în temeiul articolului 8 alineatul (2a).

Articole similare

Ad