Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

MAE recunoaște problemele de la frontiera Ucrainei cu Republica Moldova: „Pradă de război!“

La 5 zile de la semnalarea situației de blocaj și confiscare a unui camion de marfă a unui șofer român în punctul de trecere Otaci-Moghilev-Podolsk, MAE anunță că a semnalat Ucrainei problema și a solicitat luarea măsurilor necesare pentru rezolvarea situației. Pe fondul decretării stării de război, autoritățile ucrainene au menționat că decizia privind confiscarea mărfurilor se adoptă, de la caz la caz, de către Comandamentul Militar al regiunii.

Reprezentanții Consulatului General al României la Bălți și ai Consulatului General al României la Cernăuți s-au autosesizat cu privire la situația mijloacelor de transport marfă înmatriculate în România aflate în punctul de trecere a frontierei Mohîliv-Podilskîi (Ucraina) și au întreprins demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile din Republica Moldova și din Ucraina, pentru informații suplimentare cu privire la întârzierile înregistrate pe partea ucraineană, anunță MAE într-un răspuns transmis Tranzit la 5 zile de la semnalarea situației și solicitarea unui punct de vedere oficial.

„Potrivit informațiilor comunicate de către Poliția de Frontieră din localitatea Otaci (Republica Moldova), mai multe mijloace de transport marfă înmatriculate în România au fost oprite temporar în punctul de trecere a frontierei dintre cele două state, pe teritoriul părții ucrainene, pentru a se acorda prioritate fluxului ridicat de refugiați.

Consulatul General al României la Bălți a fost permanent în legătură atât cu reprezentantul companiei din România, cu unul din șoferii aflați în punctul de trecere a frontierei, cât și cu autoritățile locale, pentru obținerea unor informații actualizate privind evoluția situației și pentru efectuarea unor demersuri de sprijin.

Totodată, ca urmare a demersurilor Consulatului General al României la Cernăuți, autoritățile ucrainene au confirmat oprirea unor mijloace de transport marfă înmatriculate în România care soseau din Federația Rusă. Potrivit informațiilor preliminare obținute de către reprezentanții oficiului consular, autoritățile ucrainene au decis confiscarea mărfii transportată de unul dintre mijloacele de transport, bunurile fiind considerate <<pradă de război>>, iar decizia Comandamentului Militar al regiunii Vinnitsa poate fi contestată. De asemenea, autoritățile ucrainene au menționat că decizia privind confiscarea mărfurilor se adoptă, de la caz la caz, de către Comandamentul Militar al regiunii, pe fondul decretării stării de război în Ucraina.“, arată MAE în răspunsul remis Tranzit.

Ministerul precizează, totodată, că prin intermediul Ambasadei României la Kiev a semnalat aceste elemente Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei și a solicitat luarea măsurilor necesare pentru rezolvarea situației, iar reprezentanții misiunii diplomatice au reclamat timpii de așteptare deosebit de mari din punctele de trecere a frontierei pe sensul de ieșire din Ucraina, fapt care, în actualul context de securitate, „capătă valențele unei situații umanitare precare, și au cerut ferm identificarea rapidă a unor soluții viabile pentru remedierea acestor aspecte.“

De asemenea, din informațiile transmise de către reprezentanții Consulatului General al României la Bălți, șoferilor de transport de marfă care au solicitat asistență consulară li s-a facilitat ieșirea de pe teritoriul Ucrainei și urmează să tranziteze teritoriul R. Moldova spre România.

Personalul consular al Consulatului General al României la Bălți și al Consulatului General al României la Cernăuți continuă dialogul cu autoritățile din Republica Moldova și, respectiv, din Ucraina, și acordă asistență consulară conform competențelor și în limita posibilităților, având în vedere situația de securitate din zonă, mai spune MAE.

Articole similare

Ad