Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

România a liberalizat transportul cu Ucraina şi Republica Moldova pentru toate categoriile de mărfuri

Cărăuşii ucraineni şi moldoveni pot să îi concureze liniştiţi pe români la ei acasă, după ce Ministerul Transporturilor a luat decizia liberalizării transportului rutier de mărfuri între România, Ucraina şi Republica Moldova pentru toate categoriile de mărfuri (direct, tranzit şi terţă-ţară). Măsura a fost anunţată în cadrul discuţiilor purtate astăzi, 12 aprilie, de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, cu Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, Mustafa Nayyem, ministrul adjunct al Infrastructurii din Ucraina, şi Andrei Spînu, viceprim-ministru, ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale din Republica Moldova.

Liberalizarea transporturilor de mărfuri cu cele două ţări vecine are ca scop facilitarea fluxurilor redirecţionate din Ucraina către România şi Republica Moldova în contextul războiului, a declarat ministrul Grindeanu. Special în cazul Ucrainei, liberalizarea va fi făcută, într-o primă etapă, până la 1 iulie 2022. Din păcate, chiar şi fără liberalizare, o parte dintre cărăuşii ucraineni se orientaseră deja încă de sfârşitul lui februarie şi îşi mutaseră flotele la noi în ţară, efectuând transporturi în locul operatorilor români, pe autorizaţii terţă-ţară. Odată cu măsura liberalizării doar li s-a dat undă verde.

Tot ca măsură la criza din Ucraina, ministrul Transporturilor a anunţat că este în curs de reabilitare în următoarele 100 de zile o linie de cale ferată de 5 km cu ecartament lărgit în portul Galaţi, pentru facilitarea accesului direct al trenurilor ucrainene şi moldovene şi scurtarea timpului de transbordare a mărfurilor. Păcat că modernizarea infrastructurii feroviare vine în acest context, în condiţiile în care de ani de zile se fac solicitări – fără succes – de modernizare a porturilor româneşti Galaţi şi Constanţa, pentru a încuraja tranzitul mărfurilor pe la noi.

Sorin Grindeanu a mai anunţat că în cadrul discuţiilor bilaterale cu Adina Vălean a abordat subiectul măsurilor actuale, dar şi viitoare, luate cu sprijinul Comisiei Europene, pentru eficientizarea implementării proiectelor de infrastructură de transport, creşterea capacităţii administrative şi a gradului de absorbţie a fondurilor europene.

Articole similare

Ad