Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

12 companii isi disputa Oscarurile in intralogistica

Juriul International Forklift Truck of the Year (IFOY) a testat candidatii din acest an ai premiilor IFOY Award la finalul lunii martie, intr-una dintre halele Dortmund Messe. Peste 20 de jurnalisti au testat si analizat prezentarile finalistilor – Cargotec Engineering, Jungheinrich, Locus Robotics, Magment, Moffett, NaiSE, Noyes Technologies, robominds, SICK, SSI Schäfer, Still, stow robotics si Synaos – membrii juriului din afara Europei urmarind discutiile cu finalistii prin intermediul unei transmisii live.

Juriul IFOY Award, format din 26 de membri din 20 de tari, a decis castigatorii „Oscarurilor” in intralogistica in urma testelor efectuate in perioada 18-23 martie, la Messe Dortmund. In cadrul „IFOY Test Days” toti finalistii au trecut prin auditul IFOY in trei etape. Astfel, in cadrul testulului IFOY, expertii selectati in echipa de cercetare au determinat parametrii-cheie ai finalistilor printr-o procedura standardizata. In evaluarea caracterului inovativ au fost implicati specialisti de la Institutul Fraunhofer pentru Flux de Material si Logistica (IML), Catedra de Logistica Tehnica de la Universitatea din Dresda si Catedra de Manipulare Materiale, Flux de Material si Logistica (fml) de la Universitatea Tehnica din München. Pentru prima data, un expert de la Institutul Fraunhofer pentru Inginerie si Automatizare a Productiei (IPA) a facut si el parte din echipa. De asemenea, membrii juriului au testat si inspectat concurentii la fata locului.

Juriul international IFOY este format din jurnalisti de specialitate din mass-media logistica de top. Acestia au evaluat nivelul inovatiei, tehnologia, ergonomia si manipularea, siguranta, capacitatea de comercializare, designul si beneficiile pentru clienti, precum si eficienta economica si sustenabilitatea. Un principiu important este acela ca finalistii nu sunt niciodata comparati intre ei in categoriile lor, ci cu concurentii directi de pe piata.

Categoria „Vehicule speciale de depozit”

Moffett E5 25.4 NX reprezinta cea mai recenta completare a gamei de stivuitoare electrice montate pe camioane. Ca noutate, echipamentul are directie multidirectionala in 4 sensuri si catarg mobil. Modelul M5 existent a fost astfel adaptat pentru propulsia electrica, pe acelasi sasiu producatorul instaland bateriile si sistemele de propulsie si de comanda. M5 este cunoscut pentru capacitatile sale off-road, care se pastreaza si la versiunea electrica.

Stivuitoarele montate pe camioane sunt folosite in aplicatii precum manipularea materialelor de constructie, cherestea, gaz, livrari de bauturi/alimente/last mile, produse agricole (gazon, hrana pentru animale) si multe altele. Exista o cerere din ce in ce mai mare pentru livrari cu emisii scazute sau chiar zero si fara zgomot (adica dimineata sau seara), ceea ce reprezinta o provocare pentru stivuitoarele cu motor diesel.

Noua serie E permite livrari fara emisii si zgomot direct din camionul de livrare, inclusiv in depozite. In plus, nu necesita personal suplimentar, ceea ce reprezinta un avantaj pe pietele care se confrunta cu lipsa operatorilor, dar si in conformitate cu reglementarile de siguranta din cauza Covid-19.

Inovatie: Noul stivuitor electric transportabil ofera atat proprietarului, cat si operatorului, numeroase avantaje de siguranta si de mediu. Functia multidirectionala permite manipularea si transportul marfurilor lungi, inclusiv prin pasaje inguste. Se pot face livrari atat la interior, cat si la exterior, pe suprafete netede ori teren dificil, iar catargul mobil permite descarcare unilaterala.

Seria E a primit premiul „Quiet-Mark”, un program de certificare la nivel mondial, care recunoaste cele mai silentioase produse din diferite aplicatii.

Moffett E5 are vibratii reduse si confera siguranta sporita, iar gratie nivelului scazut de zgomot, operatorul nu are nevoie de protectie auditiva si este mai constient de ceea ce se petrece in jurul sau. Nu in ultimul rand, utilajul are un cost total scazut de proprietate, iar numarul mic de piese in miscare inseamna mai putin timp de intretinere si costuri reduse cu piesele de schimb.

Gratie cresterii puterii motorului electric, versiunea E5 este acum comparabila ca performante cu modelul diesel, insa nu puncteaza mai mult la capitolul inovatie decat modelul de capacitate inferioara, E4, care a castigat deja trofel IFOY anul trecut.

Este de laudat faptul ca E5 este usor de montat in flotele existente, toate echipamentele Moffett Seria E NX fiind echipate cu Hi-Connect, care monitorizeaza mai mult de 100 de parametri ai utilajului, pe care ii afiseaza pe HMI si respectiv pe portalul Hi-Connect. Parametrii variaza de la capacitatea bateriei, ruta de livrare si timp, pana la notificarile privind siguranta soferului si service.

Relevanta pentru industrie: Respectand cerintele pentru niveluri reduse de emisii si zgomot, stivuitorul electric montat pe camion este o inovatie care schimba perspectiva asupra descarcarii camioanelor. In intreaga lume sunt vandute in jur de 8.000 de stivuitoare montate pe camioane, aproape toate cu motoare diesel. Pana in prezent, Moffett este singurul producator care ofera astfel de utilaje complet electrice. Modelul E5 25.4 NX este cea mai recenta extensie a gamei de stivuitoare montate pe camioane integrale, disponibil in premiera cu directie multidirectionala si cu catarg mobil.

Jungheinrich ERD 220i propune un nou concept de baterie litiu-ion, „impachetata” intr-un echipament ultra-compact, in timp ce platforma fixa ofera o protectie laterala ridicata din trei parti si mult spatiu in cabina operatorului.

In loc sa instaleze o baterie mare si grea intre platforma operatorului si catarg, ERD 220i utilizeaza in schimb doua module compacte, fiecare cu 130 Ah, care sunt montate pe sasiu. Eliminarea compartimentului voluminos al bateriei ofera avantaje considerabile in designul echipamentului, care are o dimensiune L2 de doar 1.065 mm, ceea ce il face cel mai compact utilaj din clasa sa. ERD 220i este astfel cu peste 300 mm mai scurt decat predecesorul sau si poate fi oferit cu doua variante de platforma spatioase, proiectate ergonomic.

ERD 220i este destinat incarcarii si descarcarii camioanelor si, gratie dimensiunilor sale compacte, confera mai mult spatiu si libertate de miscare in sistemul de depozitare tip „bloc”, dar si protectie sporita pentru operator, asigurand, in acelasi timp, o pozitie confortabila in picioare, un sprijin special fiind conferit de cea de-a treia latura a platformei.

Inovatie: ERD 220i nu este doar cel mai compact, mai confortabil si mai sigur echipament din clasa sa, ci, in plus, ofera functii inteligente, care fac munca de zi cu zi mult mai usoara, apreciaza specialistii IFOY. Astfel, transpaletul foloseste un senzor ultrasonic pentru a detecta cand se afla in interiorul camionului si isi reduce viteza la un nivel care poate fi setat individual de catre client. Conducerea pe rampa, in special trecerea pragului dintre camion si depozit, este mult mai lina, iar suspensia reglabila intuitiv, in functie de greutate, ajuta la prevenirea problemelor de spate pentru operator.

La primele ore ale diminetii, operatorii beneficiaza de iluminarea automata a camionului, in vederea ridicarii rapide si in siguranta a paletilor.

Sistemul smartPILOT, deja cunoscut de la ERCi, este acum utilizat si la noul ERD 220i. Acesta permite controlul intuitiv al tuturor functiilor utilajului cu o singura mana, include pozitionarea centrala automata a volanului si este reglabil pe inaltime. Echipamentul este astfel extrem de usor de condus. Fereastra pentru podea asigura vizibilitate optima in timpul deplasarii in depozit. Aceasta este integrata in peretele lateral.

Structura sasiului a fost special conceputa pentru conducerea intensiva pe rampa, iar configuratia cu 5 roti permite ERD 220i sa reziste chiar si celor mai dificile aplicatii. Motoarele puternice de tractiune si ridicare garanteaza o tractiune optima pe rampa de incarcare, chiar si in cazul unei conduceri dinamice, cu schimbari frecvente de directie.

Echipamentul nu necesita intretinere si asigura performante crescute, gratie bateriilor cu densitate mare a energiei si geometriei optimizate a utilajului. Distributia greutatii a fost imbunatatita in favoarea parametrilor de conducere, ceea ce se reflecta in acceleratii puternice si viteze de condus de pana la 14 km/ora. In acelasi timp, ERD 220i permite concepte noi de planificarea viitoare a depozitului. Datorita dimensiunilor mici, raza de viraj este redusa la mai putin de 2 m, iar echipamentul ocupa mai putin spatiu pe culoarele de lucru, astfel ca suprafata utila poate fi marita corespunzator.

Relevanta pentru industrie: Datorita specificului operatiunilor din zonele de tranzit ale depozitelor, utilizarea stivuitoarelor cu platforme fixe in picioare era anterior foarte limitata. Intre timp, au crescut insa cerintele privind securitatea muncii si protectia operatorilor, astfel ca acolo unde barele laterale pliabile erau suficiente inainte, acum se folosesc bariere fixe din otel. Aspecte ce tin de ergonomie si confort la volan devin tot mai importante in alegerea locului de munca, avand in vedere criza de pe piata operatorilor logistici calificati.

ERD 220i raspunde cerintelor pietei, fiind un stivuitor cu dimensiuni compacte, functionalitate maxima si multa siguranta. Pentru utilizarea fara probleme in remorca, inaltimea catargului este compacta, insa permite operarea in depozit pana la maximum 3,76 m, prin extensia acestuia.

Configuratie speciala model IFOY

  • Pachet Drive&ecoPLUS
  • Catarg ZT: h3 = 2.010 mm, h1 = 1.505 mm
  • Lungime furci: 1.150 mm
  • Derapaje de intrare in varfurile furcii
  • La bord: incarcator, suport optional, platforma de sprijin, fixa, compacta, cu protectie pe 3 parti, suspensie platforma de picioare, reglabila, protectie berbec din otel, functii operationCONTROL + positionCONTROL, reducere a vitezei in camion, afisaj cu display de 4 inch, faruri pe bara de optiuni cu protectii incluse, pornire automata a farurilor camionului, modul de incarcare USB, sistem de acces transponder EasyAccess

Categoria „Vehicule cu ghidaj automat”(AGV)

Jungheinrich EKS 215a este primul echipament cu ghidaj automat (AGV) dezvoltat de Jungheinrich exclusiv pentru utilizare autonoma. Conceptul de siguranta integrat si amprenta fizica si virtuala mica a utilajulului permit functionarea fara probleme in medii de lucru in care exista si trafic manual. Conceptul de 24 V cu incarcare automata asigura o functionare eficienta in mai multe schimburi, iar ecranul tactil, usor de utilizat, asigura o functionare intuitiva.

EKS 215a este folosit pentru a automatiza transportul si in logistica, si in productie, pentru paleti sau alte incarcaturi de dimensiuni speciale. Datorita inaltimii de ridicare de pana la 6 m si a capacitatii mari de incarcare, de pana la 700 kg, utilajul poate fi utilizat si pentru depozitare la raft. Iar in functie de aplicatie se poate alege dintr-o varietate de tipuri de catarg.

Siguranta a fost punctul central la dezvoltarea AGV: conceptul cu scanere de protectie integrate si noul sistem de detectie a sarcinii respecta DIN ISO 3691-4. Pentru a asigura o operare intuitiva a fost instalat un afisaj nou, de 7 inch, cu functie tactila, prin care angajatul poate vedea dintr-o privire care este urmatorul pas planificat. Diagnosticarea si corectarea erorilor se fac simplu si rapid, direct pe afisaj.

Inovatie: Gratie designului compact, EKS 215a este perfect pentru operarea in spatii inguste, fiind si foarte manevrabil. Functiile inteligente de siguranta includ senzori integrati sub sasiu, campuri de protectie prestabilite, sistem de avertizare performant si detectarea incarcaturii cu acuratete ridicata.

Interfata, care poate fi operata intuitiv, afiseaza toti parametrii de functionare si ofera posibilitatea de interactiune cu echipamentul, care poate fi inclusiv trimis manual la incarcare. In caz de erori, depanarea se face usor, intrucat pe ecranul tactil se afiseaza atat erorile detectate, cat si recomandarile pentru o depanare eficienta.

Grila de catarg extinsa si capacitatea reziduala crescuta permit o sarcina utila mai mare, in conditiile mentinerii unei amprente mici la sol.

Echipamentul in sine nu este nou, intrucat sistemele tehnologice folosite sunt cele standard Jungheinrich, apreciaza specialistii IFOY, motiv pentru care pierde putin la capitolul inovatie. EKS raspunde insa foarte bine nevoilor pietei, pe un segment pe care criza de personal se resimte foarte mult.

Relevanta pentru industrie: Automatizarea proceselor logistice manuale este o sarcina din ce in ce mai importanta, din cauza presiunii pe costurile cu forta de munca si lipsei muncitorilor calificati. Noul EKS 215a permite automatizarea simpla a proceselor de transport si stivuire chiar si in spatii logistice si de productie inguste. AGV-ul poate fi utilizat in mod optim acolo unde lucreaza astazi stivuitoarele cu contragreutate sau cu catarg retractabil (reach-truck).

Utilajul este compact, sigur si usor de operat inclusiv in spatii mixte. Inaltimea de ridicare de pana la 6 m si furcile tip „cantilever” asigura flexibilitate ridicata. Functionarea este economica, 24/7, datorita tehnologiei litiu-ion cu incarcare automata.

Locus Robotics este un furnizor de roboti mobili autonomi inteligenti (AMR), cu aplicatie in productie si logistica, avand scopul de a imbunatati productivitatea. Solutia consta dintr-o platforma de executie integrata, care foloseste algoritmi de optimizare si date de performanta operationala in timp real. Aceasta ajuta comerciantii cu amanuntul, 3PL, operatorii de depozite si firmele de productie sa indeplineasca cerinte tot mai complexe, prin integrarea cu infrastructurile existente. Procesele de lucru nu sunt perturbate, iar amortizarea investitiei se poate face rapid, in 6 pana la 8 luni.

Avantajul Locus consta in nivelul de complexitate si de adaptabilitate a platformei de executie, care permite optimizarea in timp real a tuturor sarcinilor de interior, inclusiv in depozitele si halele de productie organizate pe mai multe niveluri.

Actionand ca manager de flota, software-ul gestioneaza fluxuri de lucru complexe care presupun o varietate de aplicatii organizate in sistem cluster. Abordarea unica multi-sarcina permite inlocuirea lucratorilor din mai multe posturi si minimizarea timpului neproductiv, prin atribuirea sarcinilor de lucru catre robotii cei mai potriviti sa le preia. Sistemul se poate extinde fara probleme cu mai multi roboti, pentru a creste capacitatea de lucru (de la cateva zeci la cateva sute).

Locus imbunatateste calitatea generala a locului de munca si ergonomia. Angajatii nu mai trebuie sa impinga carucioare grele sau sa parcurga distante lungi pentru a procesa comenzi. Ei raman in zonele lor, in timp ce robotii fac restul sarcinilor de transport si picuire automata. Acest lucru reduce semnificativ oboseala lucratorilor si imbunatateste siguranta la locul de munca, rezultand o productivitate mai mare si costuri globale mai mici de recrutare, formare si pastrare a angajatilor. Clientii Locus au observat dublarea sau chiar triplarea productivitatii si a timpilor de procesare a comenzilor, reducand in acelasi timp costurile.

Inovatie: Solutia Locus este ideala in gestionarea volumelor de comenzi online in crestere si a deficitului de forta de munca, oferind un robot mobil, rentabil, complet autonom, pentru utilizare in depozit. Se obtine astfel cresterea productivitatii, reducerea costurilor operationale si imbunatatirea experientei generale la locul de munca pentru angajati.

Modelul inovator de abonament Robots-as-a-Service (RaaS) propus de Locus inseamna ca beneficiarul nu trebuie sa investeasca in hardware costisitor sau sa suporte cheltuielile de intretinere, platind doar un cost lunar de chirie. Implementarea poate avea loc in doar 4 saptamani, iar amortizarea investitiei se poate face in 6-8 saptamani.

Software-ul avansat de navigare Locus, lider in industrie, face ca robotul LocusBot sa fie agil si intuitiv. De altfel, software-ul este atat de avansat incat permite robotului sa lucreze indeaproape si in siguranta cu oamenii si masinile, navigand fara probleme intr-un mediu de depozitare dinamic, evitand obstacolele si optimizand traseele, pentru a imbunatati viteza si productivitatea. Locus are in prezent peste 30 de brevete emise la nivel mondial si alte cateva sunt in asteptare.

Instruirea angajatilor este intuitiva si usoara, printr-o interfata prietenoasa, in mai putin de 5 minute. Locus are implementate in prezent peste 20 de limbi.

Locus Robotics propune un model de business diferit, ce ofera flexibilitate crescuta, la un cost rezonabil, de aici si gradul ridicat de inovare, sunt de parere specialistii IFOY. Foarte important, s-a acordat atentie atat la detaliile tehnice, cat si comerciale, ale promovarii pe piata a solutiei.

Relevanta pentru industrie: Locus Robotics permite firmelor de distributie, logistica si retail sa gestioneze si sa scaleze cu usurinta volume mari de comenzi, indiferent de specificul aplicatiilor si de dimensiunea si de ambalajul marfurilor care trebuie manipulate. Modelul de business pe baza de abonament, Robots-as-a-Service (RaaS), ofera beneficiarilor posibilitatea de a creste si de a reduce cu usurinta numarul de roboti, in functie de dinamica cererilor. Locus livreaza in fiecare an mii de roboti pentru varfuri de sezon, pe care multi clienti aleg sa-i pastreze in locatie pentru o utilizare ulterioara.

Piata globala de depozitare si comert electronic se ridica la 35 de trilioane de dolari, cu peste 140 de miliarde de dolari implicati in costurile cu forta de munca. Din cauza limitarilor de spatiu, multe depozite se reorganizeaza pe verticala si adauga mezanine cu mai multe etaje, pentru a extinde si optimiza spatiul de picking disponibil. Locus are peste 60 de clienti in peste 120 de locatii din intreaga lume.

Categoria „Roboti”

robobrain.NEUROS reprezinta un sistem de operare industrializat prin robotica inteligenta. Acesta este cel mai recent produs al companiei de robotica din München robominds si constituie platforma pentru urmatoarea generatie de automatizare.

Optimizat pentru PC-ul industrial Robbrain si ca platforma pentru toti robotii si sistemele cinematice similare, NEUROS creeaza un mediu de automatizare centrat pe utilizator si usor de operat, pentru aplicatii din orice industrie, indiferent de dimensiunea companiei.

Gratie sistemului de operare industrializat Robominds Skill Store, fiecare functie a componentelor robotice devine astfel o abilitate, care poate fi dezvoltata individual, in functie de cerinte. In acest fel, robrain.NEUROS isi ajuta utilizatorii sa-si creasca eficienta si sa economiseasca resurse. Parametrizare si configurare in loc de programare reprezinta rentabilitatea acestei adaptari simplificate a proceselor de manipulare si depozitare a marfurilor. Datorita unui mediu unic de simulare fizica, cele mai complexe modele de inteligenta artificiala (AI) pot fi antrenate in cateva ore, fara a implica oameni sau masini.

Inovatie: robrain.NEUROS transpune un sistem de operare obisnuit pentru smartphone-uri in robotica inteligenta, oferind flexibilitate si disponibilitate ridicata. In plus, permite si chiar promoveaza achizitia, adaptarea si crearea propriilor competente. Platforma poate fi extinsa dupa bunul plac, cu o mare varietate de abilitati: de vedere – identificarea articolelor si picuirea lor – de control – pentru programarea simpla a robotilor sau gestionarea unei flote alcatuite din mai multe celule robot – sau de ghidaj pentru diferiti roboti, dispozitive de prindere, camere etc.

Pana in prezent, sistemele de operare au esuat adesea din cauza unidimensionalitatii lor. Pentru dezvoltarea si adaptarea propriilor aplicatii, SDK-ul nu numai ca ofera un mediu de programare confortabil in cadrul existent, dar impresioneaza si prin posibilitatile de antrenament inovatoare din mediul de simulare fizica patentat.

Relevanta pentru industrie: Ciclurile mai scurte de productie si procesele in sine impun cerinte complet noi asupra liniilor de productie si fluxurilor de materiale, astfel ca flexibilitatea devine din ce in ce mai importanta. Procesul reprezinta „miezul” productiei moderne si tocmai cunostintele valoroase despre proces sunt mai usor accesibile prin robrain.NEUROS. In acelasi timp, respectarea standardelor europene asigura securitatea si integritatea datelor si o inteligenta artificiala de incredere – esentiala in lumea digitala, in special in mediul de productie.

Transformarea in procese adaptative afecteaza aproape toate etapele si procesele din productia unui flux de materiale sau marfuri. Noile domenii ale roboticii, cum ar fi logistica sau medicina, cresc cel mai rapid – si odata cu ele potentialul de piata pentru NEUROS. Aceasta din urma este estimata la cateva miliarde de euro numai in Europa si devine din ce in ce mai importanta, dupa cum arata studiile actuale.

robrain.NEUROS este deja folosit in diverse industrii, cum ar fi auto, farmaceutica, diagnosticare si intralogistica. Procesele setate pot fi adaptate in timp, in functie de noile variabile care apar. Inteligenta proceselor constituie cheia platformei si principalul beneficiu pentru utilizatori, care achizitioneaza, de fapt, cunostinte de proces, sub forma de aplicatii. Fiecare aplicatie care este oferita pentru descarcare din magazinul robominds trece printr-un control independent de calitate – „Trusted AI” la cel mai inalt nivel.

Conectarea in retea a tuturor dispozitivelor robrain utilizate in robrain.cloud aprofundeaza aceasta inteligenta a procesului din partea hardware. Faptul ca acest lucru se intampla cat mai eficient posibil se datoreaza partial Distributed Skill Engine, care executa diferitele aplicatii necesare pe dispozitivul optim robrain – intotdeauna adaptat individual, datorita inteligentei artificiale. robrain.NEUROS este optimizat tehnologic pentru executia rapida a modelelor AI si are un protocol de comunicare intre competentele proprii in timp real. Aceasta disponibilitate in cloud permite acces complet de la distanta la componentele individuale ale procesului, chiar si din afara retelei.

Robominds ofera un sistem interactiv foarte prietenos, au apreciat specialistii IFOY, care poate primi informatii noi si, din acest punct de vedere, este foarte util. Relevanta pentru piata este ridicata, pentru ca automatizarea reprezinta tendinta principala in viitorul apropiat. Un avantaj suplimentar este ca inca de la inceput dezvoltatorii solutiei robotizate au fost in stransa legatura cu furnizorii de hardware, pentru a avea produs foarte bine adaptat nevoilor software.

e.scala este un sistem de stocare si de ridicare a marfurilor efectuat cu roboti, pe baza de containere, prin care acestia din urma se misca in trei dimensiuni in interiorul unui cub de depozitare si pot ajunge cu usurinta in orice punct din depozit sau din hala de productie, printr-un sistem de sine.

Acest sistem de rampa patentat permite robotilor sa treaca rapid de la un nivel de depozitare la altul. Datorita flexibilitatii ridicate a robotilor, mai multe variante de statii de lucru pot fi planificate foarte usor, aproape toate cerintele procedurale ale clientului putand fi asimilate cu module standard.

Domeniul de aplicare pentru e.scala este in instalatii mici si mijlocii, cu accent pe operatiuni din comertul electronic, pe linii mici de productie si pe solutii de micro-fulfillment. Nivelul ridicat de standardizare a sistemului face posibila automatizarea inclusiv a cerintelor de detaliu, care de regula nu se realizeaza cu sistemele clasice.

Inovatie: Pe langa simplitate, o alta inovatie importanta este accesibilitatea fiecarui container de-a lungul intregul sistem prin mai multe rute. Disponibilitatea, chiar si in cazul unei defectiuni a robotului, este ridicata. Datorita axarii in permanenta pe o singura componenta de automatizare, nu este necesara electrificarea in intreaga zona de depozitare sau pentru intregul flux de materiale. Ca rezultat, e.scala are costuri de intretinere si service extrem de scazute.

Pe de o parte, nivelul ridicat de standardizare face posibila planificarea unui intreg sistem intr-un timp foarte scurt si livrarea celor 15 componente de baza ale sistemului de stocare si a robotului e.scala direct din stoc. Acest lucru permite un timp extrem de rapid de livrare si implementare.

Un alt avantaj il reprezinta optiunile flexibile de secventiere, posibila in trei pozitii din sistem. Fiecare locatie de stocare poate fi redefinita ca locatie de secventiere, ceea ce faciliteaza foarte mult pregatirea si consolidarea comenzilor la nivel de statie de lucru. A doua posibilitate este o ruta separata, care poate fi folosita de roboti drept „parcare pe termen scurt”.

Totusi, din punct de vedere al inovatiei in sine produsul nu este foarte spectaculos, apreciaza specialistii IFOY, insa este simplu si, prin urmare, foarte eficient din punct de vedere al costurilor de implementare. Relevanta pentru piata este foarte mare, mai ales ca sunt vizate spatiile de depozitare mai mici, incepand de la 250 mp. Pentru ca are mai multe culoare, accesibilitatea si flexibilitatea sunt crescute, pentru ca se poate opta fie pentru variatie (pachete de diferite dimeniuni), fie pentru rapiditate (pachete de aceeasi dimensiune).

Relevanta pentru industrie: Cererea de solutii de automatizare pe baza de containere a crescut continuu in ultimii ani si tendinta va continua. In parte, acest lucru se datoreaza exploziei comertului electronic, care a generat presiune pentru automatizare, din cauza lipsei de muncitori calificati. In prezent, intreaga piata este estimata la 20-30 de miliarde de euro.

In special cererea pentru solutii de automatizare mici si mijlocii a crescut semnificativ. e.scala se adreseaza tocmai retailerilor de comert electronic si companiilor de productie, carora le garanteaza cresterea rapida a productivitatii, cu o investitie redusa. Flexibilitatea sistemului este atat de mare incat este usor sa-l extinzi sau sa-l schimbi ulterior, nu numai in ceea ce priveste capacitatea si performanta, ci si posturile de lucru.

e.scala nu necesita ascensoare sau tehnologie de transport, este scalabil in functie de capacitate si de performanta, permite mai multe variante de stocare, asigura conectarea intregului depozit sau a halei de productie cu un sistem simplu de sine si asigura performanta 100% in functionare 24/7, gratie sistemului de „incarcare din zbor”.

Categoria „Solutii integrate de depozitare”

SSI Schaefer si IKEA

Cu Flat Pack Picking, SSI Schaefer ofera o solutie unica, automata si la cheie, dintr-o singura sursa, pentru paletizarea sigura si eficienta a articolelor grele si mari, tipice pentru comertul cu mobila, fiind optimizat astfel volumul util al spatiului de depozitare. Modalitatea de picking cu roboti „portal” permite manipularea eficienta a unei game foarte eterogene de articole, scuteste angajatii de sarcini dificile si se caracterizeaza printr-o scalabilitate ridicata.

In cadrul IFOY Award, SSI Schaefer a prezentat implementarea solutiei sale la centrul din Dortmund, Germania, al Inter IKEA Group, in perioada august 2019-aprilie 2021. In dorinta de a oferi un mediu de lucru mai ergonomic si mai sanatos pentru angajati, IKEA a implementat cu succes sistemul de picking complet automatizat furnizat de SSI Schaefer, pentru manipularea articolelor voluminoase si grele pentru care sunt generate automat si solutii optime de ambalare pentru marfa paletizata. Se scuteste astfel forta de munca umana pentru manipularea acestor bunuri si se creste productivitatea in distributia comenzilor clientilor.

IKEA Germania a inregistrat in 2020 vanzari de 5,325 de miliarde de euro in sectorul de retail stationar si, in ciuda pandemiei, a inregistrat o crestere de 0,9%. Pe segmentul de comert electronic, vanzarile au crescut cu 74,3%, pana la 861 de milioane de euro. Cota online aproape s-a dublat fata de anul precedent si este de 16,2%. Exista o tendinta clara catre achizitiile online de mobila, care compenseaza declinul cauzat de Covid-19 in magazinele de specialitate. Adaptarea constanta a structurilor de costuri si a proceselor logistice la evolutiile dinamice ale pietei este esentiala. Picuirea manuala conventionala a pieselor grele si voluminoase de mobilier, precum canapele sau dulapuri, este dificila, si tot mai putini angajati sunt dispusi sa o faca, iar cei care se angajeaza cer salarii mari.

IKEA Intralogistics a actionat practic ca un consultant intern si s-a asigura ca procesele din centrul de distributie a comenzilor sunt imbunatatite continuu. Responsabilii au inceput sa ia in considerare utilizarea robotilor in zona de picking inca din 2017. Initial a fost demarat un studiu de concept, impreuna cu SSI Schaefer, pentru a identifica un sistem de ridicare a pachetelor plate de mobilier. Acesta a fost dezvoltat, testat si a intrat efectiv in operare in aprilie 2021. Modulul de ridicare a pachetelor plate este scalabil, flexibil, include hardware si software si este furnizat de SSI Schaefer dintr-o singura sursa. Acesta a fost integrat in hala existenta, de aproape 10 m inaltime. La punerea in functiune, paletii au fost supusi mai intai unei verificari a conturului si a greutatii.

Utilajele de tip SSI Exyz deservesc aproape 900 de locatii de depozitare. Robotii si prinderile multifunctionale, care se adapteaza automat dimensiunilor articolelor si tipului de ambalaj prin intermediul unor ventuze reglabile actionate de servomotoare, sunt dezvoltate de ro-ber Industrie Roboter GmbH, o subsidiara a SSI Schaefer.

Marfurile de pana la 2,5 m lungime si cu o greutate de peste 60 kg sunt ridicate in siguranta de paletul „sursa” si transferate pe paletul de comanda, gata pentru a fi utilizate. Indepartarea straturilor intermediare este complet automatizata. Generatorul de modele de ambalare stocate (SSI Pack Pattern Generator) asigura aranjarea sigura si optimizata a articolelor pe paletii de comanda.

In medie, 10.000 de articole diferite sunt stocate in centrele de distributie IKEA, din care circa 1.500 de bucati poate fi manipulate automat. 10% dintre acestea sunt articole cu miscare rapida, care sunt si foarte grele (de exemplu, dulapuri care cantaresc aproape 60 kg). Utilizand sistemul automat de ridicare si manipulare, angajatii sunt scutiti de munca fizica si motivati sa se concentreze pe procesele cu valoare adaugata.

Desi Schaefer ofera o solutie unica pe piata, aceasta are o aplicabilitate limitata, sunt de parere specialistii IFOY. Succesul depinde mult de specificul aplicatiei clientului, intrucat trebuie indeplinite mai multe conditii prealabile, insa, printr-o analiza foarte buna a cerintelor de depozitare, rezultatele obtinute pot fi remarcabile. Echipamentele automate sunt foarte eficiente, dar inovatia vizeaza punctual aceasta combinatie, pentru aplicatia IKEA.

Still si Hase Safety Group

Hase Safety Group AG, din Germania, are o istorie de peste 75 de ani in productia de manusi de lucru. Pe masura ce spatiul si capacitatile de manipulare existente au devenit insuficiente s-a pus presiune pe eficientizarea depozitarii si a transportului. Recent s-a investit in extinderea spatiului de depozitare, iar pentru a creste productivitatea s-a apelat la automatizare, proiectul fiind dezvoltat impreuna cu Still.

Pentru a mentine distantele de deplasare in interiorul depozitului cat mai scurte, diferitele articole de manusi sunt ambalate in cutii de carton si depozitate ordonat dupa tip, pe paleti, intr-o structura de rafturi cu culoare inguste, conform analizei ABC. Pentru o miscare sigura si independenta, vehiculele cu ghidaj automat (AGV) navigheaza cu ajutorul scanerelor cu laser rotative, care masoara constant distantele pana la reflectoarele instalate. Trei echipamente MX-X si 6 stivuitoare EXV-SF de ultima generatie au fost dotate fiecare cu kitul de automatizare Still iGo Systems.

La receptia marfurilor containerizate, cutiile de carton cu produse noi sunt paletizate de catre angajatii Hase folosind o banda transportoare telescopica, prin care acestea sunt trimise spre pozitiile de depozitare desemnate. Procesele din zona de receptie au fost automatizate in mare masura, scanarea manuala a locatiilor de depozitare si a articolelor fiind acum automata. Stivuitoarele EXV cu capacitate mare de incarcare transporta paletii pentru verificarea conturului, iar daca dimensiunea corespunde, acestia sunt mutati pe rafturile de transfer din depozitul cu culoare inguste. De acolo, sunt preluate de stivuitoarele automate MX-X si depozitate pe pozitia alocata. Returul se face la fel: un echipament MX-X transporta paletul la statia de transfer, de unde este preluat de EXV si transportat fie la raftul de transfer al depozitului de ridicare manuala, fie direct pe benzile de transport ale camioanelor. Odata ce operatiunile de stocare si recuperare au fost finalizate, AGV-urile se muta automat in pozitiile lor de asteptare. Toate utilajele MX-X sunt echipate cu furci telescopice, deoarece culoarele din depozitul Hase sunt semnificativ mai inguste si, prin urmare, nu sunt potrivite pentru stivuitoare inalte cu furci transversale pivotante. Prin utilizarea furcilor telescopice, atat densitatea, cat si capacitatea de depozitare sunt mai mari.

Optimizarea rutelor a determinat scaderea numarului de comenzi de transport si, implicit, miscare redusa a AGV-urilor, ceea ce a imbunatatit semnificativ economia de energie, dar si siguranta in depozit. Echipamentele automate sunt foarte flexibile si se pot adapta rapid transferului variabil de marfuri. Prin extinderea depozitului automatizat de la Hase Safety Gloves GmbH, Still a extins sistemul de rafturi la un total de 10.000 de spatii pentru paleti.

Incarcarea autonoma a bateriilor echipamentelor

Sistemul fotovoltaic de ultima generatie de pe acoperisul de peste 10.000 de mp al depozitului furnizeaza energie electrica „verde”, folosita la propulsia stivuitoarelor. Pentru a incarca bateriile, AGV-urile se deplaseaza la statiile lor de incarcare in mod independent. Fara a fi nevoie de conexiune prin cablu, bateria se incarca pur si simplu prin inductie, la contactul cu solul. Astfel, incarcarea se poate face si pe timp de noapte, fara personal suplimentar. Se poate realiza asadar depozitare automata seara sau peste noapte, fara aportul angajatilor.

Faza de implementare a proiectului: din 31 mai 2021 pana in 30 octombrie 2021.

Categoria „Special of the year”

Synaos IMS propune un sistem de localizare a echipamentelor controlate manual, care are la baza un kit de senzori si tehnologia de ultima ora pentru o vedere computerizata.

Localizarea completa a vehiculelor de transport este unul dintre cei mai importanti pasi catre o intralogistica digitalizata complet, foarte eficienta. De indata ce pozitia utilajelor controlate manual este cunoscuta in orice moment, apar oportunitati noi, cum ar fi inregistrarea unor cifre cheie importante, utilizarea flotei, pot fi create harti termice si poate fi optimizata organizarea activitatii in depozit. In plus, operatorul poate fi ghidat in mod eficient, intarzierile fiind recunoscute inca din stadiu incipient. In plus, poate fi implementata planificarea flexibila a comenzilor de transport in timp real. Procesele fara scanare sunt, de asemenea, posibile, ceea ce face munca mai usoara.

Software-ul inteligent Synaos, combinat cu un hardware nu foarte scump, permite implementarea unui sistem de localizare precis si robust. Stivuitorului ii este atasat doar un kit de senzori, care gazduieste camere video si un computer incorporat.

Inovatie: Sistemele de localizare in intralogistica se bazeaza pe tehnologie UWB (banda ultra-larga) sau LIDAR (detectie si masurare a luminii). Ambele au insa costuri ridicate. UWB necesita o infrastructura uriasa si este foarte greu de schimbat sau extins. In plus, acuratetea localizarii depinde de iluminarea locului. LIDAR convinge cu un nivel ridicat de precizie, dar acest lucru este necesar doar pentru aproximativ 5% din aplicatii. Un alt dezavantaj este efortul de punere in functiune, deoarece mai intai trebuie creata o harta a spatiului.

Synaos IMS foloseste camere video si o tehnologie numita „Visual Odometry”, cunoscuta din domeniile robotica si conducere autonoma. Nu este necesara cartografierea depozitului, fiind utilizati doar markeri simpli, in locurile frecventate din depozit, astfel incat sistemul sa aiba din cand in cand o referinta globala. Acest lucru face instalarea Synaos VIEW simpla, iar modificari ulterioare ale spatiului de lucru se pot face in orice moment, fara a afecta functia de localizare.

Sistemul poate fi folosit pentru localizarea echipamentului atat la interiorul depozitului, cat si la exterior. Toate datele sunt procesate la bord, mai departe fiind transmisa doar localizarea.

Intrucat nivelul de automatizare in depozit a crescut, iar activitatea este foarte intensa, are sens ca echipamentele automate si cele manuale sa poata interactiona unele cu altele, pentru o mai buna sincronizare. Nu se pot vedea insa decat echipamente, deci practic nu se poate asigura o monitorizare 100% a tot ce se misca in depozit.

Gradul de inovare este rezonabil, apreciaza spacialistii IFOY, pentru ca sistemul este nou implementat in sectorul logisticii. Tehnologia este stabila si a fost utilizata cu succes anterior in alte domenii. Spre deosebire de ceilalti doi concurenti la aceasta categorie, Synaos se adreseaza unei piete mult mai mari.

Relevanta pentru piata: Orice utilaj intralogistic care are o sursa de alimentare si o optiune de montare poate fi echipat cu Synaos IMS, pentru o localizare precisa, in timp real. In acest fel, flotele intregi pot fi digitalizate post-vanzare, pentru a le creste eficienta si a reduce costurile. Piata pentru aceasta solutie este asadar uriasa: in 2020 au fost produse aproximativ 1,5 milioane de stivuitoare, care se adauga numarului urias aflat deja in operare. Foarte putine dintre acestea beneficiaza insa de sistem de localizare si nici nu sunt cartografiate digital.

Echiparea flotelor de stivuitoare manuale cu solutia Synaos este utila in depozitele unde functioneaza laolalta utilaje autonome si manuale. Toate comenzile de transport pot fi controlate mai precis si mai eficient, fiind evitate opririle de urgenta atunci cand se intersecteaza doua utilaje. Prin activarea sau imbunatatirea functionarii mixte a echipamentelor manuale si autonome este sustinuta automatizarea pas cu pas a proceselor din intralogistica.

Clientii beneficiaza asadar de localizare in timp real, usor de utilizat, pentru orice vehicul de intralogistica, iar pretul este relativ scazut, cu un nivel ridicat de precizie.

Sistemul PACS de identificare a paletilor (Pallet Classification System), dezvoltat de SICK, permite automatizarea unui proces manual anterior complex, pe baza unui sistem modular de hardware si software. Sistemul modular se bazeaza pe SICK Appspace si dStudio: Appspace reprezinta o abordare inovatoare a implementarii de aplicatii pe senzorii SICK, in timp ce dStudio este un instrument bazat pe web, pentru clasificarea imaginilor bazate pe retele neuronale artificiale, care poate fi utilizat pe senzorii SICK. Kitul poate fi folosit si pentru alte sarcini din domeniul procesarii imaginilor.

PACS este utilizat pentru detectarea automata a diferitelor tipuri de paleti, ceea ce simplifica procesul de depozitare, inclusiv in spatiile intralogistice compacte. Hardware-ul sistemului consta dintr-una sau mai multe camere color pentru inregistrare a imaginilor, o bariera luminoasa pentru declansare si un controler pentru procesarea datelor si executarea retelei neuronale antrenate. Instrumentele software permit inregistrarea imaginilor, instruirea, clasificarea si executia operatiunilor fara cunostinte aprofundate de programare sau de invatare automata. Optional, pot fi integrati si alti senzori SICK, care pot prelua sarcini suplimentare.

Inovatie: Spre deosebire de solutiile conventionale de procesare a imaginilor, utilizarea tehnologiei de „deep learning” in solutia SICK nu necesita cunostinte detaliate de programare, deoarece sistemul invata din exemple specifice. Ca rezultat, identificarea paletilor este relativ usoara pentru client. Acolo unde utilizarea retelelor neuronale antrenate necesita in mod normal cunostinte aprofundate despre invatarea automata, SICK a dezvoltat dStudio, un software de instruire care include un flux de proces ghidat. In acest fel, multitudinea de optiuni de setare a solutiilor conventionale ar putea fi redusa la minimum. Aceasta simplificare permite utilizatorilor sa se concentreze pe activitatea lor specifica si nu pe tehnologie.

In interactiune cu SICK Appspace si know-how-ul SICK in domeniul aplicatiilor senzorilor, sistemul de identificare a paletilor a fost dezvoltat ca o solutie completa cu beneficii maxime pentru clienti dintr-o singura sursa.

Sistemul nu ofera insa acea intelegere pe care dezvoltatorii o pretind („deep learning”), apreciaza specialistii IFOY, si, din acest punct de vedere, mai este loc pentru optimizare. Cu alte cuvinte, nu este atat de inovator, cu toate ca este o solutie foarte utila.

Relevanta pentru industrie: Clientii din diverse industrii pierd anual bani din cauza alocarii incorecte a paletilor la receptia de marfuri. Sistemul SICK ii ajuta sa evite pierderile, sa economiseasca resurse si sa fie mai operativi.

Prin utilizarea retelelor neuronale antrenate, este posibila recunoasterea tipurilor de paleti cu o rata de succes ridicata (camera recunoaste siglele standardelor de paleti), desi calitatea poate fi supusa unor abateri mari. Aceste abateri sunt luate insa in considerare in procesul de instruire, invatate si cresc astfel robustetea evaluarii.

Utilizarea solutiei de identificare automata a paletilor nu permite doar cresterea eficientei si a randamentului, ci si a calitatii procesului si a trasabilitatii, iar angajatii se pot concentra pe alte activitati cu valoare adaugata mai mare. Datorita designului care economiseste spatiu, sistemul poate fi integrat si in depozite cu culoare inguste. Utilizarea senzorilor standard face intretinerea sistemului foarte rentabila. Tehnologiile folosite nu sunt potrivite doar pentru identificarea tipurilor de paleti, ci pot oferi avantaje semnificative in multe alte domenii.

Still Descent Speed Regulation (DSR) este un sistem de asistenta in trei trepte pentru remorci si tractoare de depozit, care faciliteaza conducerea in siguranta, in special in cazul incarcaturilor grele. In functie de configuratie, sistemul regleaza viteza tractorului manual sau automat, la un nivel care poate proteja impotriva situatiilor periculoase.

DSR este o functie de asistenta care se poate implementa pe mai multe niveluri de complexitate.

Primul este DSR Basic: soferul activeaza manual sistemul, folosind unitatea de operare Still Easy Control. Acesta mentine o viteza maxima setata anterior, chiar si in panta, prin activarea franei hidraulice de serviciu. Astfel, vehiculul este incetinit automat, chiar daca soferul nu calca pedala de frana.

Al doilea nivel este DSR Eco: sistemul nu trebuie sa fie activat manual, fiind mereu in stand-by; se activeaza automat atunci cand este detectata coborarea in panta, iar viteza este limitata la valoarea predefinita.

In plus fata de DSR Eco, versiunea DSR Premium face o evaluare a sarcinii, valoarea acesteia fiind afisata pe ecran. Practic, DSR Premium regleaza viteza la coborare atat in functie de inclinatie, cat si de sarcina tractata, iar viteza nu este doar redusa la o valoare prestabilita, ci si adaptata optim la situatia respectiva. In acest fel, vehiculul atinge intotdeauna cele mai bune performante, cu maximum de siguranta.

Inovatie: Noile vehicule de remorcare si transport Still sunt echipate cu frane multidisc hidraulice cu baie de ulei, fara intretinere, pe axele fata si spate. Sistemul inteligent de franare cu dublu circuit este controlat electro-hidraulic. Franele de pe puntea fata sunt proiectate ca un asa-numit „sistem de frana cu fir”. Cererea de franare este preluata de la pedala de frana printr-un potentiometru si franarea este initiata hidraulic prin activarea unei supape electrice de reducere a presiunii. Pe langa franarea foarte precisa, controlul electric al supapei de presiune permite si sistemelor de asistenta sa intervina activ in frana de serviciu. Aceasta structura tehnica permite sistemului DSR sa regleze viteza atunci cand se conduce in panta, chiar si fara interventia activa a soferului. DSR este activat fie prin apasarea manuala a unui buton de catre operator (DSR Basic), fie prin detectarea unei inclinatii a solului, evaluarea fiind facuta printr-un senzor de acceleratie si un giroscop (DSR Eco si Premium).

In a treia etapa de expansiune (Premium), inclinarea si sarcina sunt estimate prin evaluarea vitezei si a cuplului motor, coroborate cu datele de la senzorul de acceleratie si viteza de rotire.

Potrivit specialistilor IFOY, echipamentul este, intr-adevar, unic, insa reprezinta o etapa previzibila in dezvoltarea modelului inscris in competitie anul trecut. Comparativ cu versiunea anterioara, este putin mai greoi si nu atat de agil, cu toate ca acest lucru nu este atat de important in cazul aplicatiei vizate. Este insa foarte stabil. In plus, performantele la testarea pe o panta cu inclinatie de 10% au fost foarte bune. Astfel, chiar daca panta a fost abordata cu viteza mare, aceasta a fost imediat redusa de sistem atunci cand s-a identificat inclinatia, pentru a permite ulterior cresterea vitezei pe teren plat. Nu se adreseaza insa unei piete foarte mari, pentru ca, de regula, in spatiile logistice sau de productie nu sunt diferente de nivel, iar in foarte multe tari nici topografia nu este de asa natura. Pe de alta parte, utilizarea corespunzatoare a echipamentului, fara franari bruste sau accelerari excesive, permite o mai buna intretinere in timp si costuri de mentenanta reduse.

O parte dintre sistemele tehnice instalate nu sunt complet noi, asa cum au remarcat specialistii IFOY, inclusiv directia fiind „imprumutata” de la versiunea anterioara. Se conduce insa usor si este foarte functional.

Relevanta pentru industrie: Situatiile periculoase la deplasarea in panta sunt printre cele mai frecvente cauze de accidente in care sunt implicate vehiculele de remorcare si transport, astfel ca un sistem precum DSR este foarte util, in special acolo unde infrastructura operationala are multe inclinatii. Sistemul de asistenta DSR este independent de aplicatie, iar tipul de marfa transportat este irelevant.

In functie de cat de abrupta este panta si cat de mare este incarcarea remorcii, versiunile Eco sau Premium sunt relevante pentru aproximativ 50% dintre vehicule.

Alte beneficii pentru client includ reducerea uzurii premature a franei de serviciu – in multe situatii aceasta este utilizata excesiv de catre sofer si exista riscul supraincalzirii. De asemenea, daca limitarea franarii se face automat se elimina riscul bruscarii vehiculului printr-o franare prea puternica si implicit, a marfurilor incarcate. Varianta cea mai avansata a sistemului, DSR Premium, care arata unghiul de inclinare a pantei si greutatea sarcinii, asista soferul in adaptarea stilului de condus si intervine prompt atunci cand este cazul.

Categoria „Start-up of the Year”

Noyes Technologies ofera primul sistem nano-logistic alimentat de robot, ultra-dens, automat si extrem de flexibil pentru logistica urbana, la un pret accesibil. Scopul este de a crea un nou standard in nano-fulfilment, care sa raspunda nevoilor de consum in continua schimbare ale pietei globale. Solutia Noyes optimizeaza procesele logistice, gratie unui grad inalt de standardizare si modularizare, si reduce costurile la minimum.

In comertul electronic si Q-Commerce (comert rapid), clientii cer timpi de livrare din ce in ce mai rapizi. Spatiul de depozitare necesar in apropierea clientilor, in special in zonele urbane, este insa limitat si costisitor. Provocarea este de a organiza logistica urbana eficient si economic.

Noyes Nano Fulfillment propune minimalizarea spatiului de depozitare, prin utilizarea optima a dimensiunilor acestuia (inclusiv pe inaltime), nivel scazut de zgomot, flexibilitate, adaptabilitate, disponibilitate 24/7 si densitate ridicata a produselor. Timpii de selectare de doar 5-10 secunde per acces economisesc mult timp in comparatie cu procesul manual. In plus, solutia Noyes permite capacitatea de a condensa pana la 2.000 de SKU intr-un depozit de 30 mp, transformand orice spatiu de vanzare cu amanuntul intr-un nano depozit complet automatizat, la comanda.

O caracteristica speciala este sistemul de racire durabil si care economiseste energie, cu diferite zone de temperatura, care este in prezent dezvoltat in cooperare cu un producator renumit de tehnologie de racire. Aceasta solutie de racire poate fi integrata rapid si usor in orice depozit Noyes. Sistemul ofera flexibilitate crescuta, datorita tehnologiei dezvoltate intern: sistemul plug-and-play permite extinderea in orice moment – chiar si in timpul functionarii continue. In acelasi timp, actualizarile software si informatiile importante pot fi importate „over the air”.

Solutia Noyes deserveste o varietate de domenii de aplicare: e-commerce si q-commerce, dar si comert cu amanuntul de alimente, servicii postale, aplicatii medicale si spitalicesti si industriale.

Inovatie: Noyes Technologies revolutioneaza logistica urbana cu nano-depozite inteligente, complet automatizate, care pot fi folosite pentru optimizarea durabila a proceselor si reducerea costurilor. Rulmentii Noyes au design flexibil, simplu si modular, astfel ca pot fi optimizati pentru fiecare nivel de depozitare. In plus, nu sunt necesare coridoare suplimentare pentru transport, iar accesul se poate face la orice nivel, ceea ce economiseste spatiu de depozitare.

Chiar si cele mai mici suprafete pot fi automatizate cu sistemul inovator de stocare Noyes Technologies. In timp ce sistemele clasice de depozitare automatizate sunt oferite de la aproximativ 900 mp, Noyes Storage System poate automatiza suprafete de la 10 mp, datorita designului sau modular. Capacitatea de a stoca 2.000 de SKU pe o suprafata de 30 mp, cu o inaltime a tavanului de doar 2 m, este unica pe piata. Combinatia dintre densitatea enorma a depozitului cu timpi de acces foarte rapizi reprezinta un alt avantaj.

Structura modulara a depozitului permite extinderea in timpul desfasurarii operatiunilor intr-un timp foarte scurt, de 1-2 zile, gratie software-ului de management bazat pe cloud si faptului ca nu sunt necesare ancorarea la sol sau conexiunile de inalta tensiune.

Tehnologia senzorilor permite verificarea si documentarea fara probleme a lantului de frig, garantand astfel o mai mare siguranta si mai putina risipa de alimente.

Prin adaugarea unui robot pentru preluarea comenzilor, intregul sistem poate fi operat 24/7, pentru a facilita ridicari/livrari in aceeasi zi.

Un astfel de sistem de depozitare automata la nano-scala reprezinta o inovatie in domeniu, apreciaza specialistii IFOY. Structura este foarte simpla, poate fi organizata modular in orice forma si permite o densitate mare de depozitare, plus ca solutia in sine a fost proiectata pentru a fi ieftina.

Relevanta pentru industrie: Sistemul de stocare ultradens si automatizat de la Noyes Technologies permite clientilor din aproape toate industriile sa beneficieze de o utilizare mult mai buna a spatiului. Furnizorii din comertul electronic pot folosi solutia de stocare in depozitele centrale pentru a economisi spatiu, in special in etapele proceselor de picuire si ambalare. Solutia reduce, de asemenea, semnificativ riscul erorilor de picuire si al returnarilor costisitoare. Separat, zona Q-commerce are costuri ridicate de inchiriere datorita proximitatii necesare clientilor, in principal din cauza locatiilor din interiorul orasului. In plus, comenzile lor trebuie sa fie adunate manual.

Datorita densitatii ridicate a depozitului Noyes, gama de produse poate fi extinsa in acelasi spatiu sau suprafata curenta poate fi redusa, fiind eliminate culoare pentru picuire. Numarul de angajati poate fi, de asemenea, redus, intrucat depozitul transporta automat marfurile din interior la locul de picking.

Lucrand la infrastructura Dynamic Wireless System MagPad de incarcare inductiva wireless de ultima generatie, Magment reinventeaza modul in care vehiculele electrice pot fi alimentate cu energie, dupa principiul „Incarcati unde mergeti si nu mergeti unde puteti incarca”.

Betonul magnetizabil brevetat si tehnologiile brevetate de infasurare si turnare permit fabricarea de placi de incarcare inductiva robuste pentru podelele industriale, in care se integreaza infrastructura de incarcare fara fir. Electrificarea podelelor industriale cu incarcare wireless dinamica reduce sau elimina complet pauzele de incarcare a stivuitoarelor, AGV-urilor si AMR-urilor. Productivitatea creste astfel pana la aproape 100%, datorita timpilor de operare 24/7, ceea ce permite o reducere a OPEX prin automatizarea completa a procesului de incarcare. Magment lucreaza indeaproape cu producatorii autonomi de stivuitoare si transpalete electrice, dar si cu fabricantii de podele industriale si proprietarii de depozite pentru a implementa o infrastructura dinamica de incarcare fara fir si a incarca echipamentele din mers.

Inovatie: Tehnologia Magment pentru electrificarea pardoselilor industriale are la baza beton magnetizabil patentat, care elimina pierderile datorate campurilor parazite in transmisia wireless a puterii si permite o curba lina de transmisie chiar si in zonele dintre doua placi, ceea ce face aceasta tehnologie unica.

Principalul avantaj este acela ca sistemul poate fi integrat complet in podele industriale, pentru un transfer de energie continuu si performant, fara pericole sau obstacole. Este invizibil pentru utilizatori, nu sunt necesare suprapuneri sau bobine duble si se poate face si incarcare statica si dinamica eficienta fiind de pana la 95%. Printre beneficiile incarcarii dinamice se numara: reducerea dimensiunii bateriei, siguranta sporita (nu exista contact deschis, cu risc de scantei in timpul incarcarii), amprenta redusa (nu este necesara o zona de incarcare dedicata), cerere de putere de varf scazuta, mai putina intretinere, productivitate 24/7 si eficienta financiara si de mediu.

Dezvoltatorii au analizat foarte bine modul in care se poate utiliza campul magnetic, astfel incat sa realizeze o incarcare eficienta, fara fluctuatii. Vorbim de un camp dinamic, diferit ca functionare de un camp inductiv. Impactul pe piata este in special daca privim spre viitor. Pe de alta parte, este greu de analizat care va fi dezvoltarea tehnologica in ceea ce priveste bateriile, dimensiunile si capacitatile acestora. Din acest punct de vedere, este greu de estimat in cat timp se va amortiza investitia intr-un astfel de sistem de alimentare. Si asta deoarece costul este direct proportional cu investitia. (A fost anuntat un cost estimat de 500 de euro per metru, dar nu este confirmat.) Astfel, modelul de business nu este foarte clar, plus ca, in situatia relocarii depozitului, transferul tehnologiei este aproape imposibil.

De remarcat insa ca sistemul poate incarca orice model de echipament, de la orice brand. Iar gradul de inovatie este foarte ridicat, produsul este original.

Relevanta pentru industrie: Pe fondul cresterii explozive a vanzarilor online din ultimii doi ani, piata infrastructurii de incarcare industriala se estimeaza ca va atinge aproximativ 52 de miliarde de dolari pana in 2030.

Magment este in prezent singurul furnizor din lume care ofera o infrastructura dinamica de incarcare wireless pentru vehiculele intralogistice. Compania este membra a WPC (organizatia mondiala de certificare), care pregateste un standard pentru incarcarea fara fir a vehiculelor industriale. In viitorul apropiat, fiecare stivuitor si AMR vor fi echipate cu un receptor de incarcare wireless. Pana la standardizarea finala, Magment ofera asa-numitele sisteme retrofit pentru flotele existente, in colaborare cu furnizorii de echipamente si sisteme.

Inlocuirea incarcarii pe baza de priza sau conductiva cu incarcarea fara fir permite o productivitate mai mare a vehiculului si o reducere a CAPEX, OPEX si a costurilor totale de operare (TCO), prin eficientizarea functionarii utilajelor, a bateriei, si cheltuieli reduse de intretinere si reparatii. In plus, autonomia sporita merge mana in mana cu costurile mai mici cu personalul.

Studiile concrete au aratat ca sistemul de incarcare dinamica determina reduceri semnificative ale dimensiunii flotelor de echipamente si ale costurilor comparativ cu sistemele de incarcare stationare.

NaïSE Traffic este singurul software de management al traficului si al comenzilor de marfa care incorporeaza toti participantii la intralogistica. Reteaua patentata de localizare NAiSE RTLS include intreaga operatiune, formata din persoane, stivuitoare, trenuri de remorcare si AGV/AMR, iar sistemul de control al traficului asigura un flux de materiale eficient si sigur.

Nucleul solutiei NAiSE este sistemul de control principal, dezvoltat pentru AGV/AMR, care integreaza functiile de control al traficului si distributie de comenzi.

Senzorii radio din infrastructura halei permit localizarea precisa si comunicarea simultana in timp real de la si intre utilizatori (oameni, stivuitoare, trenuri remorcher, AGV/AMR), gratie tehnologiei cu banda ultra-larga. Managerul de comenzi integrat primeste comenzile de transport prin interfata generica de comanda si le transmite, asa cum a fost configurat de operator, catre participantii relevanti. Datele de localizare sunt utilizate pentru a efectua analize regulate de trafic care, de exemplu, fac zonele de conflict recunoscute de utilizator folosind harti termice. Blocajele din fluxul de marfuri rezultate din zonele de conflict pot fi apoi rezolvate in software, prin crearea de zone de trafic. Pentru o integrare perfecta in mediu, portile sunt controlate si sistemele de alarma de incendiu integrate.

Inovatie: Solutiile de control al traficului existente vizeaza in majoritatea cazurilor utilajele automate AGV/AMR. Mai nou, standardul de comunicare pentru AGV/AMR – „VDA 5050”, creat de VDMA si VDI – a rezultat intr-o solutie care permite integrarea diferitelor tipuri de utilaje automate de la diferiti producatori. Oamenii – sub forma de operatori de stivuitoare, soferi de tren remorcher sau pietoni – nu au fost insa implicati pana acum in niciun fel in reglementarea circulatiei in depozit. Solutia NAiSE asigura reglementarea traficului pentru toti utilizatorii implicati, prin hardware-ul de localizare NAiSE RTLS.

NAiSE intervine pe trei niveluri: comenzile de transport sunt transmise inteligent catre cei mai potriviti participanti la transport, indiferent daca vorbim de utilaje gestionate autonom sau manual (comanda-manager), conflictele de trafic sunt evitate in timpul transportului folosind zone de trafic definibile de utilizator, iar in caz de pericol sistemul de asistenta NAiSE Safety previne accidentele.

Solutia este, fara indoiala, inovatoare, chiar daca nu este complet noua, dar pana acum monitorizarea flotelor mixte nu a fost adusa la acest nivel. Parerea expertilor este impartita, in sensul in care este dificil de apreciat daca aceasta este exact ceea ce au nevoie operatorii de flote.

Relevanta pentru industrie: Datorita structurii sale modulare, NAiSE Traffic este potrivita si pentru clientii din intralogistica care nu iau (inca) in considerare utilizarea sistemelor de transport autonome. Depozitele sau halele de productie cu flux clasic de materiale, care se realizeaza cu ajutorul echipamentelor industriale actionate manual, pot beneficia deja de cresterea transparentei si digitizarii proceselor lor de transport.

Potrivit NAiSE, numai in Germania zona de intralogistica in care ar putea fi utilizat hardware-ul NAiSE RTLS este de aproximativ 590.000.000 mp, ceea ce corespunde unui potential de vanzari de 5,16 miliarde de euro doar din vanzarile de hardware. Separat, pot fi obtinute venituri recurente prin vanzarea de licente software, care se platesc per angajat.

Cu NAiSE Traffic, utilizatorul este capabil sa analizeze si apoi sa optimizeze toate procesele de transport din intralogistica. Totusi, fiecare companie este in continua schimbare, motiv pentru care apar in mod constant noi blocaje si zone cu probleme, care necesita actiuni rapide, pentru ca fluxul de marfuri sa nu aiba de suferit. In plus, functia de analiza sprijina detectarea timpurie a zonelor cu probleme, care pot fi rezolvate direct de catre utilizator, folosind zonele de trafic corespunzatoare. Este insa esential sa fie inclusa in sistem intreaga operatiune mixta, pentru a putea coordona eficient intregul trafic intralogistic.

Trofeele IFOY Award vor fi decernate pe 30 iunie 2022. Detaliile despre locatie vor fi publicate in curand. Pana atunci, rezultatul va ramane secret, atat pentru finalisti, cat si pentru public.

Articole similare

Ad