Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Olanda finanţează achiziţia camioanelor electrice, rambursând până la 60% din diferența de preț faţă de modelele diesel

Olanda doreşte să accelereze achiziţia vehiculelor comerciale cu emisii zero prin reducerea preţului camioanelor electrice comparativ cu cele convenţionale şi, în acest sens, a alocat peste 40 de milioane de euro pentru companiile de transport rutier de mărfuri care își vor reînnoi flotele cu vehicule electrice sau pe hidrogen, în perioada mai 2022-decembrie 2027. Practic, acestora li se va rambursa o sumă cuprinsă între 40 şi 60% din diferenţa de preţ dintre camionul electric şi cel similar diesel, în funcţie de dimensiunea companiei. Nu mai puţin de 13,5 milioane de euro se estimează că vor fi cheltuiți anul acesta.

Companiile de transport cu flote de sub 10 vehicule, încadrate la categoria „firme mici”, vor putea primi o rambursare de 60% din diferenţa de preţ a camionului electric, în timp ce firmele mari vor primi doar 40%.

Concret, dacă astăzi un camion electric poate fi achiziționat cu aproximativ 300.000 de euro, iar unul similar diesel costă aproximativ 100.000 de euro, guvernul olandez acordă unei companii cu flotă de până la 10 vehicule în jur de 120.000 de euro, respectiv 60% din diferenţa de preţ de 200.000 de euro. Astfel, în loc să coste 300.000 de euro, camionul este achiziționat cu 180.000 de euro.

În prezent, în Olanda circulă 202 camioane electrice, în condiţiile în care parcul auto naţional se ridică la aproximativ 160.000 de vehicule. Guvernul din această ţară îşi propune să ajungă la o decarbonizare mai mult sau mai puțin totală în aproximativ zece ani. Un sprijin în acest sens ar putea veni și din partea autorităţilor locale, care, începând din 2025, ar putea lua decizia de a interzice circulația camioanelor cu motorină în interiorul oraşelor. De altfel, nu mai puţin de treizeci de orașe olandeze s-au exprimat în acest sens.

Articole similare

Ad