Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Volumul cheltuielilor IT la nivel global sunt estimate de Gartner la 4,4 trilioane de dolari pentru 2022

Conform unor date recente, compania de cercetare în domeniul tehnologiei, Gartner prevede că la nivel mondial volumul cheltuielilor IT vor ajunge la 4,4 trilioane de dolari la nivel global pentru 2022, în creștere cu 4%, față de 2021.​ 

Chiar și în contextul creșterii cheltuielilor IT lideri IT, CIO și Tech sunt îngrijorați și căută modalități noi pentru a fi în continuare eficienți. Analiști se așteaptă ca rata infla­ției, provocările actuale, perturbările geopolitice, fluctuațile valutare și deficitul de personal să nu încetinească inves­tițiile IT.  

„Anul acesta se dovedește a fi unul dintre cei mai zgomotoși ani din istorie pentru directorii CIO”, a declarat John-David Lovelock, Distinguished Research Vice President la Gartner.​

Analiștii Gartner estimează creșteri cu două cifre pentru cheltuielile în aplicații IT, privind raportul din perspectiva consumatorului final și prin optimizarea lanțului de aprovizionare pentru mediul enterprise și software din infrastructură pentru următorul an. 

Începând cu acest an se preconizează să​ crească cheltuielile pentru software cu 9,8%, până la 674,9 miliarde de USD, iar serviciile profesioniștiilor IT cu 6,8% pentru a ajunge la 1,3 trilioane de USD. 

Mai multe detalii, găsiți in tabelul de mai jos:

Cheltuieli 2021Creștere 
2021 (%)
Cheltuieli 2022Creștere 2022 (%)Cheltuieli 2023Creștere 
2023 (%)
Sisteme Data Center207.3066,7218.6345,5230.3855,4
Software614.49415,9674.8899,8754.80811,8
Echipamente809.45216,1824.6001,9837.8441,6
Servicii IT1.185.10310,61.265.1276,81.372.8928,5
Servicii de comunicații1.443.4193,41.448.3960,31.477.7982,0
Total IT4.259.7739,54.431.6464,04.673.7285,5
Sursa: Gartner (aprilie 2022)

„CIO anticipează să aibă capacitatea financiară și organizațională de a investi în tehnologii cheie pe parcursul acestui an și al următorilor”, a susţinut John-David Lovelock.​

Metodologia Gartner de estimare se realizează pe analiza cifrelor de vânzări date de peste o mie de furnizori din întreaga gamă de produse și servicii IT. De asemenea, compania determină aceste prognoze prin tehnici de cercetare primare, completate de surse secundare ale pieței.

Articole similare

Ad