Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Modificarile la HG 69/2012, in curs de adoptare

Principalele modificari prevazute in proiectul de modificare a HG 69/2012 vizeaza actualizarea acesteia in conformitate cu actele normative adoptate din 2012 si pana in prezent, care au completat si modificat legislatia din domeniul transporturilor rutiere. De asemenea, se reglementeaza introducerea de sanctiuni pentru nerespectarea de catre profesorul de legislatie rutiera si pentru persoana care conduce activitatea scolilor de conducatori auto a obligatiilor care le revin, precum si posibilitatea retragerii/suspendarii licentelor de transport/de traseu, a copiilor conforme, a autorizatiilor pentru scolile de soferi, pentru centrele de pregatire profesionala, pentru instructori, atestatul profesional s.a., in functie de tipul de transport efectuat, ca sanctiuni complementare, in sensul prevederilor din OG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.
 

Foarte importanta este si obligatia institutiilor de control de a notifica in scris operatorii in cazul in care sunt aplicate sanctiuni conducatorilor auto angajati ai acestora.
Ultima forma a proiectului a fost agreata in comisia de dialog social de la Ministerul Transporturilor si urmeaza circuitul intern de aprobare inainte de adoptare.
Cuantumurile amenzilor pentru incalcarile minore sunt cuprinse intre 250 si 1.000 de lei, pentru incalcarile grave, intre 4.000 si 6.000 de lei, iar pentru cele foarte grave, intre 9.000 si 12.000 de lei. In plus, in cazul nerespectarii dimensiunilor maxime autorizate, a conditiilor de arimare a marfurilor, a transportarii mai multor persoane decat numarul de locuri in cazul transportului de persoane, dar si in situatia utilizarii de vehicule cu defectiuni tehnice periculoase (ceea ce atrage dupa sine anularea ITP-ului) sau neechiparii cu anvelope corespunzatoare sau lanturi, vehiculele vor fi imobilizate. De asemenea, vehiculele inmatriculate in alte state in cazul carora se constata incalcarea legislatiei in vigoare pe teritoriul Romaniei vor fi imobilizate si li se vor ridica placutele de inmatriculare. Permisiunea privind reluarea calatoriei se acorda cu conditia achitarii contravalorii amenzii si a indeplinirii conditiilor legale pentru continuarea efectuarii transportului.
In cazul in care operatori de transport din Romania savarsesc incalcari ale legislatiei in alte state ale Uniunii Europene, ISCTR poate aplica sanctiuni in consecinta.

AICI
puteti consulta proiectul integral de modificare a HG 69/2012.

Articole similare

Ad