Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Ford si Hot Wheels reinterpreteaza modelul Transit Connect

Ford a realizat o serie de interpretari pe baza modelului Transit Connect, cel mai remarcabil fiind cel reiesit din colaborarea cu Hot Wheels, un brand cunoscut datorita fabricarii, din 1968 pana in prezent, a peste patru miliarde de masini de jucarie.
Conceptul de „dubita hot-rod” nu este nou, insa Ford reuseste sa transforme o utilitara versatila intr-o masina gata de curse, inspirata din jucarii, pe care orice copil – mic sau mare – si-ar dori-o.
 

„Ideea era sa cream un vehicul inspirat din cele de curse pentru persoanele care isi doresc sa petreaca weekend-ul la pista de testare cu masina lor de curse Hot Wheel“, a precizat Felix Holst, vicepresedinte si responsabil de creatie in cadrul Diviziei Mattel Wheels, completand: „Hot Wheels Transit Connect prezinta un kit pentru caroserie generos, personalizat in intregime, jante Rotiform ROC, iar cabina de dormit si zona de depozitare a sculelor transforma in realitate visul fiecarui copil care s-a jucat cu Hot Wheels. Are chiar si sertare in care pot fi pastrate masinutele Hot Wheels.“
Hot Wheels® Transit Connect, actionat de un motor cu patru cilindri Ti-VCT, de 2,5 l, a fost extins cu 10 cm in fata si 15 cm in spate. In plus, dispune de usi cu aripi in forma de W in locul usilor glisante, de jante personalizate de 20”, noul scut din fata si barele de protectie fiind inspirate de cele de la Focus RS.
Interiorul a fost, de asemenea, personalizat, cu o pardoseala secundara instalata pentru a acoperi un set de sertare pentru depozitarea sculelor, cu un televizor cu diagonala de 55” instalat intr-un perete despartitor in spatele scaunelor din fata, doua tablete de 18” instalate in usile din spate si cu scaunele Recaro de la Focus ST.
Noile vehicule Transit Connect au fost expuse in showroom-uri in primavara anului acesta, „fanilor“ oferindu-li-se chiar sansa de a detine propriul Hot Wheels® Transit Connect prin machetele turnate la scara 1:64 ce vor ajunge anul acesta in magazine.

Articole similare

Ad