Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Turcia a făcut primul pas pentru construcția căii ferate de legătură cu UE

Autoritățile din Turcia au lansat lucrările de construcție a liniei Halkali – Kapikule, ce face legătura între Istanbul și granița cu Bulgaria, ceea ce unește din punct de vedere feroviar, Turcia cu Uniunea Europeană.

Ruta de 229 de kilometri dintre Halkali și Kapikule va reduce călătoria până la granița cu Bulgaria la 3,5 ore și este o linie de mare viteză pentru pasageri, însă de această investiție va beneficia și transportul de marfă. Noua rută face parte din Drumul Mătăsii, unde Turcia are un rol important ca și țară de tranzit, mai ales în contextul interesului ridicat pentru Middle Corridor. „Turcia este pe cale să devină o superputere logistică globală“, a declarat ministrul turc al transporturilor și infrastructurii, Adil Karaismailoglu, la ceremonia prin care s-a efectuat prima operațiune de sudare. „Turcia se află la o răscruce de drumuri care reunește resursele de materii prime și centrele economice ale lumii. Acest lucru înseamnă că transportul de tranzit între Asia și Europa se realizează prin rețelele de transport ale țării noastre, cu o capacitate sustenabilă, neîntreruptă și în creștere“, a declarat ministrul, citat de Azer news și preluat de website-ul Railfreight.

Dat fiind și interesul UE, s-a convenit asupra unui plan de investiții. Secțiunea de la proiectul Kapikule din apropierea frontierei cu Bulgaria până la Cerkezkoy este finanțată de UE cu un grant de 25 de milioane, în timp ce ruta Cerkezkoy – Halkalı, care face legătura cu orașul Istanbul, este finanțată de guvernul turc și costă 278 de milioane. Deși noua linie de cale ferată va permite circulația trenurilor la viteze de 200 km/h, autoritățile vor să crească procentul de transport multimodal de marfă de la 5% la 22% în 2053. Se pare că transportul de marfă ar urma să crească de la 1,53 milioane de tone anual la 9,6 milioane de tone/an.

Foto: İhsan Dolguner

Articole similare

Ad