Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

GVB Amsterdam a achiziţionat 84 de VDL Citea electrice

GVB, compania de transport public din Amsterdam, își extinde flota electrică cu 84 de autobuze VDL Citea de ultimă generație. Vehiculele urmează să fie livrate în 2023. Contractul-cadru include o opțiune de achiziţie pentru încă 130 de astfel de autobuze, care în următorii ani vor contribui la o reducere suplimentară a emisiilor de dioxid de carbon.

VDL Bus & Coach va furniza 30 de autobuze articulate VDL Citea LF-181 și 54 solo, LF-122. Constructorul olandez este responsabil și de implementarea infrastructurii de încărcare.

GVB folosește autobuze electrice de la sfârșitul lui 2019: 44 sunt în prezent în circulație și alte 31 vor intra în funcțiune în perioada verii. Municipalitatea din Amsterdam lucrează la reducerea emisiilor de CO2, iar în acest scop a elaborat „Harta rutelor neutre din punct de vedere climatic până în 2050”. Obiectivul este reducerea emisiilor cu 5% în 2025, 55% în 2030 și 95% în 2050, comparativ cu nivelurile din 1990.

VDL Bus & Coach a prezentat noua generație de autobuze Citea electrice în 2021. Vehiculele se evidenţiază prin baterii montate în podea, un perete lateral din material compozit dintr-o singură piesă, sistem inteligent de management al energiei, un sistem sofisticat de control al climatizării și un mediu ergonomic al șoferului.  Noua generație Citea a fost deja vândută în Olanda (Eindhoven), Finlanda (Kotka și Lahti), Belgia (regiunea Flandra), Germania (Oberhausen și Braunschweig) și Franța (Bordeaux).

Articole similare

Ad