Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Căile Ferate Ruse suspendă parțial tranzitul spre Polonia prin Belarus

Căile Ferate Ruse au suspendat livrările unor mărfuri care tranzitează Belarus către Polonia, a anunțat serviciul de presă al transportatorului feroviar rus. „Au fost suspendate livrările unor mărfuri destinate Poloniei în tranzit prin Belarus”, a informat compania. Căile Ferate Ruse asigură că nu este vorba de o oprire totală a traficului spre Polonia.

Un mesaj scurt de pe site-ul agenției de știri nu a precizat care sunt mărfurile implicate, pentru cât timp a fost oprit transportul și care a fost motivul.

Kremlinul protestează de câteva zile împotriva „blocadei Kaliningradului” – enclavă rusă la Marea Baltică. Lituania, care aplică sancțiunile UE, a refuzat tranzitul feroviar al mărfurilor rusești în regiunea Kaliningrad. Transportul de călători se desfășoară ca și până acum, fără întreruperi. Premierul lituanian, Ingrida Šimonyte, a dat asigurări că nu se pune problema vreunei blocade, ci doar a punerii în practică a sancțiunilor economice impuse de UE Rusiei pentru invazia Ucrainei.

Articole similare

Ad