Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

O rută cât un întreg sistem de transport

Istanbul Electricity Tramway and Tunnel (IETT), operatorul public din Istanbul, Turcia, are sarcina dificilă de a organiza transportul pasagerilor într-unul dintre cele mai aglomerate orașe din lume. Sistemul Bus Rapid Transit (BRT), a cărui implementare a început încă din 2007, are ca obiectiv reducerea congestionării traficului și este foarte eficient, fiind utilizat zilnic de nu mai puțin de un milion de persoane. BRT Istanbul este al doilea cel mai utilizat sistem de acest fel din lume, după cel din Bogota, Columbia, care transportă 1,98 de milioane de pasageri/zi. Cu prilejul salonului de autobuze Busworld Turcia, care a avut loc la sfârșitul lui mai, organizatorii au planificat o vizită la IETT, pentru a prezenta sistemul BRT și a discuta despre oportunitatea dezvoltării unui astfel de proiect de infrastructură de anvergură în vederea îmbunătățirii condițiilor de trafic urban.

Sistemul BRT din Istanbul a fost implementat în 2007 și extins pe parcusul a 4 faze până în 2012. Se întinde acum pe 52 km și contribuie la realizarea transportului rapid și eficient între partea europeană și cea asiatică a metropolei turce. Investiția totală se apropie de 260 de milioane de dolari. Doar pentru acest proiect, operatorul public IETT dispune de un parc auto de 741 de autobuze de mare capacitate (cu lungimi între 18 și 26 m), dintre care 590 sunt în utilizare. 1.394 de șoferi lucrează exclusiv pentru serviciul BRT, care este disponibil 24/7.

Nu mai puțin de un milion de pasageri utilizează serviciul într-o zi lucrătoare (2.190 de pasageri per vehicul). Este adevărat că pe perioada pandemiei valorile de trafic au scăzut semnificativ. Astfel, dacă în 2019 au fost transportați în total 297 de milioane de călători (cel mai bun an dintre toți), în 2021 numărul acestora a fost de numai 206 milioane. Totuși, anul acesta, circulația a revenit la nivelurile pre-pandemice.

Cu prilejul vizitei la IETT am făcut o călătorie pe ruta BRT cu unul dintre autobuzele AKIA Euro 6, printre cele mai noi din flotă. Sistemul este cu adevărat impresionant, autobuzele circulând nestingherite pe traseul special amenajat pe mijlocul celui mai aglomerat bulevard din Istanbul. Doar calitatea asfaltului pe mai multe porțiuni de traseu lasă de dorit. Traversarea Bosforului este însă o adevărată plăcere, de care pasagerii se pot bucura fără stresul și nervii de a se afla prinși în blocaj, cu autoturismul personal.

Creșterea capacității de transport, cu Otokar Kent de 21 m

Ruta BRT începe din partea europeană a orașului, care este și cea mai aglomerată. Dar și începutul liniei pe partea Anatoliei este, de asemenea, foarte solicitat. Autobuzele, de capacități diferite, sunt alocate pe trasee în funcție de momentele zilei. Orele de vârf sunt 7-8 și 17-19, când se circulă cu toată flota aflată în operare.

Managementul flotei se face printr-un sistem digitalizat, care monitorizează în timp real toate vehiculele aflate pe trasee și stațiile cele mai aglomerate, dar și direct pe teren. Sunt 400 de camere video pentru întreg sistemul, unele fixe și altele mobile, și, în plus, toate vehicule au montate camere la interior, inclusiv autobuzele mai vechi. Cei 17 operatori pot trimite mesaje șoferilor aflați în cursă și pot pune în aplicare planuri de urgență, la nevoie.

În funcție de necesitate se poate decide suplimentarea cu un vehicul, introdus în circulație direct acolo unde este cerere mare. (Sunt în permanență 6 vehicule „de urgență”, gata să intre în operare la nevoie.) Pasagerii pot vedea în timp real intrarea noului autobuz pe traseu pe sistemul de informare din stații și pot decide să aștepte sosirea acestuia. Oricum, frecvența în stații este foarte mică, de circa 15 secunde.

Creșterea capacității prin introducerea mai multor autobuze pe traseu nu este însă o variantă luată în calcul cu ușurință, deoarece, linia fiind cu circuit închis, acest lucru ar determina aglomerarea suplimentară pe trasee și scăderea vitezei de deplasare (în prezent, în medie, de 38 km/oră). Soluția este însă de a achiziționa autobuze mai lungi, de 21 m lungime (Otokar Kent), care vor înlocui vehiculele mai vechi de 18 m, Mercedes-Benz Connecto.

Durata de viață a autobuzelor aflate în exploatare este în medie de 15 ani, dar se poate prelungi cu până la 5 ani, în funcție de starea lor tehnică. Acestea parcurg, de regulă, aproximativ două milioane de kilometri până ajung să fie înlocuite. Și, tocmai pentru o întreținere cât mai bună, nivelul de încărcare al autobuzelor este menținut la 90%.

Subvenție de 60% de la municipalitate

Sistemul BRT a ajutat la reducerea emisiilor de carbon cu 760 t/zi, respectiv cu 242.000 t/an. Iar reducerea poluării în Istanbul este, în continuare, o prioritate pentru autorități. Cu toate acestea, achiziționarea de autobuze electrice nu reprezintă, deocamdată, o soluție. Principala problemă este dimensiunea bateriilor și încărcarea acestora într-un regim intens de lucru. Apoi, topografia orașului este un alt impediment.

Operatorul de transport deține trei autobaze și două parcări, însă, potrivit reprezentanților IETT, ar fi nevoie de mai multe autobaze, în vederea reducerii numărului de kilometri parcurși „pe gol”, de la garaj până la locul de intrare pe traseu.

Costul de operare/km este în prezent puțin sub 1 dolar. Cum prețul biletului de călătorie este de aproximativ 50 de cenți, însă sunt și categorii de persoane care beneficiază de gratuități, iar la abonamentele lunare se acordă reduceri și de 50%, încasările acoperă doar 40% din costurile totale ale IETT cu linia BRT, astfel că restul de 60% vine din subvenție de la municipalitate.

Un pasager parcurge, în medie, 5,2 km la bordul autobuzelor BRT, iar pentru călătoriile scurte există posibilitatea rambursării unui procent din costul călătoriei (nu este cazul și la abonamente).

Șoferii de pe liniile BRT sunt dedicați, fiind selectați dintre cei cu experiență, care fac în prealabil o instruire suplimentară. Dar toți șoferii IETT au un salariu aproximativ de două ori mai mare decât nivelul mediu din Turcia și primesc anual o indexare. Ei lucrează însă 8 ore pe zi, 6 zile pe săptămână.

Alte etape de dezvoltare a sistemului BRT sunt în execuție, întrucât cererea totală se ridică la 2,6 milioane de pasageri/zi.

Articole similare

Ad