Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

FAN Courier, prima companie de curierat din România certificată TAPA

FAN Courier devine prima companie de profil din România care obține certificarea TAPA, binecunoscutul standard internațional de securitate, oferind astfel clienților o garanție suplimentară în ceea ce privește securitatea și siguranța cu care bunurile lor sunt transportate și manipulate.

Certificarea reprezintă o garanție suplimentară în relația cu marile companii care își doresc să lucreze cu firme de curierat care îndeplinesc standardele internaționale de securitate sau sunt condiționate de o astfel de certificare, prin regulamentele interne de funcționare și contractare a expedițiilor, arată compania în comunicatul remis Tranzit.

FAN Courier a obținut certificarea TAPA pentru o zonă din București și Ilfov și HUB-ul regional deschis recent la Cluj-Napoca, urmând ca până la finalul anului să fie acreditate și HUB-urile din Suceava, Arad, Brașov și Ștefăneștii de Jos.

Ne bucurăm să anunțăm că două dintre depozitele noastre au deja acreditare TAPA și, până la finalul anului, acest standard internațional va fi implementat și în restul spațiilor noastre din țară.

Standardul TAPA certifică faptul că FAN Courier respectă toate cerințele de securitate internaționale în ceea ce privește transportul și depozitarea și îi asigurăm pe toți clienții noștri că expedițiile lor vor fi manevrate cu atenție și vor ajunge în siguranță la destinație. Este încă un pas pe care îl facem în direcția creșterii gradului de satisfacție al clienților iar, pentru a îndeplini acest standard, FAN Courier a făcut o listă întreagă de achiziții și modificări în fluxurile de lucru – de la sisteme de supraveghere video și antiefracție performante, la verificarea persoanelor care intră și ies din perimetrele de lucru.

Experiența ne-a arătat că investițiile sunt importante pentru atingerea unui scop, iar acesta este respectarea unei  promisiuni asumate în relația cu clientul: un standard ridicat de calitate și transportul expedițiilor oriunde, cu plăcere și în siguranță”, a declarat Adrian Mihai, CEO și co-fondator FAN Courier. 

Pentru a îndeplini cerințele de siguranță cerute de TAPA, FAN Courier a achiziționat sisteme CCTV și antiefracție performante și a elaborat o serie de proceduri de lucru și de acces în zonele operaționale. Astfel, toate perimetrele FAN au pază umană și control acces, toate persoanele care intră și ies sunt înregistrate într-un registru, toate sigiliile folosite sunt certificate ISO 17712 și toate zonele pe care se desfășoară activități operaționale, zonele de depozitare, locurile de încărcare și sediile de birouri sunt iluminate adecvat și securizate corespunzător. Astfel, toate sistemele de securitate folosite în depozitele FAN Courier certificate sunt performante și sunt aduse la standardele cerute de TAPA.

Certificarea TAPA este valabilă trei ani și se acordă în urma unui audit efectuat de auditor extern, verificat ulterior de o companie independentă de certificare. Anual, o echipă internă va face un self-audit, pentru a se asigura de respectarea parametrilor de siguranță și securitate conform cerințelor TAPA.

Articole similare

Ad