Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Deltamed și MHS Truck & Bus au livrat primul „Autolaborator pentru recoltare de sânge”

Deltamed, cel mai mare producător est-european de vehicule pentru intervenții speciale, în parteneriat cu MHS Truck & Bus, unic distribuitor al vehiculelor comerciale MAN în România au construit și livrat, luna aceasta, primul „Autolaborator pentru donare de sânge” destinat Centrului de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale, „Col. Prof. Dr. Nicolae Nestorescu”, aflat în subordinea Direcției Medicale.

Conceptul, design-ul interior și exterior al „Autolaboratorului pentru donare de sânge” au fostrealizate de echipa Centrului de Transfuzie Sanguină al MAN, „Col. Prof. Dr. Nicolae Nestorescu” și au fost furnizate companiei Deltamed prin intermediul specificațiilor tehnice.

Centrul mobil de donare de sânge va fi folosit de Centrul de Transfuzie Sanguină „Col. Prof. Dr. Nicolae Nestorescu”, unitate medico-militară unică în Sistemul de Apărare, Ordine publică şi Siguranţă Naţională, care furnizează sânge atât în spitalele militare cât şi în unitățile civile. Misiunea acestui centru mobil este extrem de importantă și are dublă valoare: recoltarea de sânge, dar în egală măsură creșterea conștientizării societății românești asupra importanței  actului de donare de sânge, implicit pentru creșterea numărului de donatori.

Unitatea mobilă, destinată colectei mobile de sânge atât în cadrul M.Ap.N. cât și pentru publicul larg, înlocuiește un autolaborator aflat de 14 ani în dotarea Centrului de Transfuzie Sanguină al M.Ap.N. și face parte dintr-un proiect de încurajare a donării de sânge, „singurul medicament din lume care nu se găsește în farmacii”, după cum precizează Șeful Centrului de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale „Colonel Profesor Doctor Nicolae Nestorescu”, colonel farmacist dr. Maria-Cristina Ranetti.

„Experiența acumulată de Deltamed în amenajarea unor unități mobile destinate sănătății publice ne-a ajutat să finalizăm în timp record autolaboratorul M.Ap.N., parte a unui proiect extrem de important la nivel național: încurajarea donării de sânge. Alături de partenerul MHS Truck & Bus Group am reușit, în 30 de zile, să amenajăm, într-un spațiu de 24 mp, o unitate mobilă care oferă un circuit complet pentru donarea de sânge. Astfel, donatorii intră într-un spațiu de primire și înregistrare, se deplasează apoi în spațiul de consultație după care intră în sala de donare propriu zisă. După donare, au la dispoziție un spațiu pentru recuperarea post-donare. Autolaboratorul dispune de 9 locuri pe scaune pentru deplasarea personalului care-l deservește și 3 posturi (scaune) pentru donare, dar și de toate echipamentele medicale necesare pentru recoltare și păstrarea în siguranță a sângelui”, a declarat Claudiu Feier, responsabil proiect din partea Deltamed.

Autocarul MAN Lion’s Coach,livrat de MHS Truck & Bus Group are 2 axe, lungime de 12 m, capacitate cilindrică de 12.419 cm3, și respectă norma de poluare EURO 6. Vehiculul de mare tonaj a fost modificat în interior prin adăugarea de echipamente medicale, sisteme de iluminat și HVAC necesare desfășurarii actului medical în condiții optime.

“Suntem bucuroși că vehiculele noastre comerciale din gama de transport persoane sunt potrivite pentru aplicații speciale așa cum este centrul mobil de donare de sânge. Gama de autocare MAN Lion’s Coach poate fi utilizată atât în scopuri turistice cât și pentru alte aplicații (cum ar fi DiscoBus, Meeting Bus, Biblioteca pe roți). Nu este prima dată când MHS Truck & Bus furnizează vehicule comerciale pentru aplicații în domeniul siguranței publice, protecției civile și apărării”, a declarat Elena Claudia Iordache, CEO MHS Truck & Bus.

Unitatea mobilă, prevăzută cu generator propriu de energie electrică, va putea funcționa oriunde in condiții optime de temperatură, fiind complet autonomă și va putea recolta până la un maxim de 90-100 de unități de sânge pe zi după care se va întoarce la Centrul de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale pentru procesarea sângelui recoltat. Până acum, echipele implicate în campaniile de recoltare solicitau disponibilitatea unui sediu de recoltare unde deplasau aparatura mobilă.

Cu ajutorul Autolaboratorului, Centrul de Transfuzie Sanguină „Colonel Profesor Doctor Nicolae Nestorescu” vine în sprijinul eforturilor pentru creșterea numărului de donatori de sânge și va putea organiza colecte mobile în București și alte garnizoane asimilate județelor dar și oriunde este necesar și solicitat.

Articole similare

Ad