Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Maritimul, marele câștigător al pieței de transport și expediții

Cifrele de afaceri ale majorității companiilor maritime s-au dublat cel puțin în 2021 față de 2020, în condițiile în care profiturile au crescut de 6 până la 8 ori. Și, în timp ce logistica contractuală a beneficiat de o rată de creștere serioasă datorită creșterii e-commerce, transportul rutier a crescut, de asemenea, volumele și tarifele, însă într-o măsură mult mai mică decât maritimul. Cum în această lună publicăm analiza rezultatelor financiare raportate de firmele românești de expediții și logistică pentru 2021, o privire și asupra rezultatelor celor mai importante companii globale maritime, de expediții și de logistică – multe dintre ele prezente și în România – aduce o înțelegere mai bună a ceea ce se întâmplă pe piața de profil. Analiza Upply – „Panorama financiară a celor mai mari companii de transport și logistică din lume” – nu doar că prezintă indicatori, dar măsoară și impactul tendințelor majore ale anului precedent asupra pieței și asupra principalilor operatori internaționali.

Panorama financiară utilizează clasificări pe tipuri de activitate și în funcție de venituri, dar reprezentații Upply atrag atenția asupra faptului că interpretarea cifrelor și utilizarea lor pentru comparații trebuie făcute cu prudență, deoarece principalele companii globale din domeniu desfășoară activități foarte diverse și nu se clasifică toate în același mod. „În plus, ambiția noastră nu este atât aceea de a publica un tabel cu cifre, cât aceea de a evidenția importanța acestui domeniu de activitate și valoarea operatorilor principali.”

Premiul pentru cea mai mare creștere le revine companiilor maritime

Despre 2021 știm deja că a fost un an de redresare economică rapidă și puternică, în care PIB-ul global, după ce a scăzut în 2020 cu 3,3% din cauza pandemiei de Covid-19, a crescut cu 5,7%, potrivit cifrelor Băncii Mondiale. Creșterea a fost benefică mai ales pentru comerțul mondial cu bunuri, cifrele Organizației Mondiale a Comerțului arătând că schimburile comerciale au crescut cu 9,8% în 2021, compensând în mare parte reducerea de 5,3% din 2020.

În Europa și Statele Unite, redresarea care a început în a doua jumătate din 2020 și în 2021 a continuat și s-a intensificat, însă cu reversul că cererea în creștere bruscă a pus presiune pe resursele necesare – de energie, materii prime sau bunuri intermediare, ca microcipurile – pentru a produce bunuri, ceea ce a afectat foarte mult lanțurile de aprovizionare.

Noua situație economică a condus și la o creștere uriașă a inflației, tendință care se dovedește a fi pe termen lung.

În plus, din 2020 încoace fundamentele lanțului de aprovizionare cunoscute în ultimele 2-3 decenii au dispărut, expeditorii fiind supuși unei creșteri fără precedent a costurilor de producție și de aprovizionare, iar prețurile de transport atingând niveluri record, mai ales la internațional, deoarece lipsa de capacitate a pus operatorii, pentru prima dată după mult timp, într-o poziție de putere.

Panorama financiară a Upply arată că premiul pentru cea mai importantă creștere față de 2020 le revine companiilor de transport maritim, cu creșteri de profit de 3 sau chiar 4 cifre.

Toți operatorii din Top 20 au înregistrat o creștere a veniturilor de două cifre și o creștere de două sau trei cifre a EBITDA și a venitului net, lucru nemaiîntâlnit până acum în acest sector, datorat creșterii bruște a prețurilor și inversării raporturilor de putere. Dar nu trebuie neglijat faptul că perioada utilizată pentru comparație, 2020, a fost una în care activitatea economică a fost grav afectată de pandemie, mai ales în a doua jumătate a anului.

UPS rămâne lider mondial în ceea ce privește veniturile din toate activitățile…

… și s-a apropiat de bariera de 100 de miliarde de dolari, pe care speră să o depășească în 2022. Serviciul său de coletărie din SUA a generat 62% din venituri (60,3 miliarde de dolari, în creștere cu 12,7% față de 2020), coletele internaționale 20% (19,5 miliarde de dolari, +22,6%) și soluțiile pentru lanțul de aprovizionare 18% (17,4 miliarde de dolari, + 14,8%). Între timp UPS s-a retras din transportul rutier de grupaje, vânzând UPS Freight către TFI International pe 30 aprilie 2022. Numai veniturile din expediere au crescut cu 41,4% față de 2020, până la 9,9 miliarde de dolari, ca urmare a creșterii prețurilor de transport maritim și aerian și a volumelor de mărfuri. Veniturile din logistică au fost cu 17% mai mari decât în 2020, de 4,8 miliarde de dolari, mai ales datorită performanțelor din sectorul sănătății. Iar marja operațională a grupului american s-a îmbunătățit semnificativ, de la 10,3% la 13,5%.

Și cifra de afaceri a Deutsche Post DHL s-a apropiat de pragul de 100 de miliarde de dolari, principala sa sursă de venit rămânând transportul expres, cu 30% din total, urmat îndeaproape de divizia de expediții și transport global, cu o creștere de 44%, până la aproximativ 27 de miliarde de dolari. Creșterea a fost susținută și în cazul DHL de tarifele mai mari de la transportul aerian și maritim de marfă: veniturile din expediții au crescut cu 43,2%, iar cele din transporturi aeriene cu 103,2%, în timp ce creșterea din transportul rutier a fost mai mică, de 11,6%. Și profitabilitatea DHL a crescut mult, cu 64,6% față de 2020. Expedițiile au înregistrat o creștere de 120,1% a rezultatului operațional, până la 1,391 de miliarde de dolari. Grupul intenționează să facă achiziții strategice, una dintre ele, cea a companiei de transport Hillebrand, fiind anunțată în 2021 și intrând în vigoare în martie 2022.

Podiumul este completat de FedEx, care a avut o cifră de afaceri de 93,512 miliarde de dolari, o rată de creștere mai modestă decât alți lideri mondiali și venituri nete mai mici, fapt explicat în principal prin taxele excepționale (mai ales cheltuieli juridice suportate ca parte a unui proces ce implică divizia sa FedEx Ground și costurile care rezultă din integrarea TNT Express). Venitul net ajustat arată o creștere de 12,1%, iar investițiile realizate în ultimul timp, inclusiv în 2021, pun bazele unui 2023 puternic, așa cum declară reprezentanții companiei. Aceasta se va concentra asupra reducerii costurilor, de exemplu, prin reorganizarea rețelei aeriene europene, care a dus la concentrarea zborurilor pe hub-ul Paris Charles de Gaulle. Din aprilie 2022, numărul aeroporturilor deservite de grup a crescut cu 71%, dar numărul zborurilor intraeuropene pe care le-a efectuat a fost redus cu 30%.

Top 5 continuă, la mare distanță de primele trei din punct de vedere al cifrei de afaceri, cu Maersk și CMA CGM, cu 61,787, respectiv 55,976 de miliarde de dolari, care își consolidează pozițiile și au, ambele, venituri mai mari datorită transportului maritim de containere. Profiturile au crescut și ele, ceea ce le-a permis companiilor să accelereze politica de diversificare a activității de expediții și logistică, să facă achiziții în logistică, expediții și comerț electronic și să se îndrepte mai mult spre transportul aerian de marfă. Principalele achiziții realizate de Maersk în ultimele 18 luni au fost Senator International (expeditor), Pilot Freight Services (operator logistic și de transport din SUA), LF Logistics (operator logistic din Asia-Pacific) și B2C Europe și Visible SCM (ambele de e-commerce). Iar CMA CGM a cumpărat GEFCO, Colis Privé (e-commerce) și Ingram Micro CLS (e-commerce și logistică, din SUA).

Pe locul al șaselea este Kühne + Nagel – lider de piață detașat în ceea ce privește transportul de mărfuri – cu un EBITDA care a crescut cu 91,6% și venituri care depășesc 40 de miliarde de dolari pentru prima dată în istoria grupului. Compania a făcut o achiziție semnificativă în Asia, expeditorul Apex, specializat în transport transpacific și intra-asiatic.

Clasamentul continuă cu DSV, care, de asemenea, a avut o politică foarte activă de achiziții în ultimii ani și acum se bucură de roadele ei, depășind în clasament DB Schenker și DHL Global Forwarding în urma preluării Global Integrated Logistics (GIL) de la Agility.

Diviziile de expediții ale Deutsche Bahn și Grupul Deutsche Post au mers și ele bine, contribuind mult la îmbunătățirea rezultatelor financiare ale celor două grupuri. Iar în cazul DHL vom vedea anul viitor, când se vor publica rezultatele pentru 2022, care a fost impactul preluării Hillebrand. Pe de altă parte, în ceea ce privește DB Schenker, există zvonuri că ar putea fi vândut, mai degrabă decât să facă achiziții proprii, iar DSV și-a exprimat deja interesul față de compania germană.

Nippon Express, din Japonia, a avut o creștere relativ modestă a veniturilor în comparație cu media sectorului, de 13,9%, până la 21,28 de miliarde de dolari, și a fost urmat de Expeditors (SUA) și de Sinotrans (China).

Pentru toți expeditorii din top, creșterea într-o măsură atât de mare a veniturilor a fost determinată clar de creșterea bruscă a tarifelor de transport maritim și, mai puțin, aerian, iar creșterea într-o măsură atât de mare a EBITDA arată că firmele au reușit să profite de tensiunile de pe piață.

În clasament se află și trei grupuri franceze. La Poste Groupe (poștă și coletărie), din care face parte și Geopost, este înaintea DSV și a crescut cu 11,4%, mai ales datorită creșterii puternice a comerțului electronic, în special în primul semestru din 2021. În total, Geopost a livrat un record de 2,1 miliarde de colete în 2021, cu 14,1% mai multe decât în anul precedent, iar segmentul B2C a continuat să se extindă, reprezentând 57,8% din volumul total de colete în 2021, față de 55,2% în 2020.

Al doilea grup francez din Top 20 este SNCF, pentru care 2021 a fost un an de recuperare, în care Rail Logistics Europe, care se ocupă de transportul său feroviar, și-a crescut cifra de afaceri cu 9%, până la 1,884 de miliarde de dolari, iar Geodis, care face parte din SNCF, a avut, de asemenea, un an record, cu venituri de 12,891 de miliarde de dolari, cu 27,7% mai mari decât în 2020, și EBITDA cu 33% mai mare. Logistica contractuală în special a înregistrat o creștere puternică, datorită pieței dinamice de comerț electronic, în timp ce distribuția a avut un nivel bun de activitate de la începutul anului, iar transportul rutier a revenit pe creștere datorită achiziției firmei poloneze Pekaes, finalizate în februarie.

Al treilea grup francez din Top 20, Bolloré, a înregistrat o creștere de 26% a veniturilor filialei sale de transport și logistică. Veniturile Bolloré Logistics au crescut cu 35%, datorită nivelului ridicat de activitate din transportului maritim și aerian de marfă și prețurilor favorabile, iar Bolloré Africa Logistics a raportat o creștere de 9%. Între timp însă aceasta din urmă a fost vândută grupului MSC, companie care nu apare în Top deoarece nu publică cifrele, dar care, ca și Maersk și CMA CGM, folosește profiturile din ultimele 18 luni pentru a-și extinde gama de activități.

Profitul transportatorilor maritimi a crescut de opt ori

Veniturile însumate ale primelor cinci companii de transport maritim au crescut de la 125 de miliarde de dolari în 2020 la 225 de miliarde în 2021, în timp ce profiturile au crescut de opt ori, până la 80 de miliarde de dolari, deși creșterea volumelor de mărfuri a fost mult mai modestă, demonstrând că profitabilitatea a fost principala prioritate, nu creșterea cotei de piață.

Grupurile de origine europeană au generat 50,6% din veniturile totale ale primelor 10 companii de transport maritim din lume, în care nu se include și MSC, deoarece nu își publică rezultatele financiare. Ceilalți operatori din clasament sunt asiatici, ZIM fiind singura excepție.

Maersk a rămas pe primul loc în ceea ce privește veniturile, cu 61,787 de miliarde de dolari, și a înregistrat o creștere a EBITDA de la 20,7% la 38,9%, iar profiturile sale s-au înmulțit cu șase. Numai transportul maritim a generat venituri de peste 48 de miliarde de dolari, în creștere cu 65,3% față de anul precedent, și un EBITDA de 21,4 miliarde de dolari, în condițiile în care creșterea tarifelor de transport de marfă a dus la o creștere cu 17% a costurilor de operare. Transportul de containere a rămas principala activitate a grupului, reprezentând 78% din venituri, față de 73% în 2020. În afară de diversificarea activității pentru a deveni un adevărat integrator de servicii logistice și de achizițiile realizate în 2021, Maersk își permite să-și finanțeze și tranziția energetică, un alt obiectiv major al său: în 2021 și la început de 2022 a comandat 12 transportoare de containere pe metanol verde, care urmează să fie livrate în 2024 și 2025.

2021 a fost un an chiar mai bun pentru CMA CGM, a cărui EBITDA a crescut de la 19,4% în 2020 la 41,3%, transportul maritim fiind cel care a susținut cel mai mult acest rezultat, cu EBITDA de 48,7% în 2021, față de 22,2% în 2020. Și, ca și Maersk, grupul și-a folosit profiturile pentru a-și diversifica activitățile logistice, în special în ceea ce privește transportul aerian de marfă, și pentru a accelera decarbonizarea. În aprilie 2021, CMA CGM a anunțat că a comandat 22 de transportoare de containere, din care 12 cu LNG (șase de 15.000 TEU și șase de 13.000 TEU), iar în toamnă încă trei nave de 7.300 TEU și 10 de 2.000 TEU, cu LNG. Toate acestea urmează să fie livrate în 2023 și 2024.

Cea de-a treia companie europeană din Top 5, Hapag-Lloyd, a egalat marja EBITDA de 48,7% a CMA CGM, și-a înmulțit profiturile cu 10 și și-a majorat veniturile cu 81%, până la 26,356 de miliarde de dolari. Spre deosebire de alți lideri ai clasamentului, Hapag Lloyd nu caută să devină un operator de logistică la nivel mondial, ci să crească pe piețe atractive de nișă și să-și consolideze cota globală de aproximativ 10%. Până acum compania s-a extins spre piețe importante, ca India și Africa, unde a făcut și achiziții interesante. Și această companie a cumpărat șase transportoare de containere de 23.500 TEU cu motoare cu dublă alimentare, capabile să utilizeze LNG, alături de combustibili convenționali.

După un 2021 record, companiile de transport maritim au început exercițiul financiar 2022 într-un mod la fel de favorabil, așa cum arată rezultatele privind veniturile pe primul trimestru. Iar EBITDA a continuat să aibă o creștere de trei cifre, în ciuda reducerii volumelor de mărfuri.

Creșterea tarifelor de transport maritim a adus beneficii și marilor expeditori globali, după cum demonstrează cifrele lor. Kuehne+Nagel a rămas pe primul loc în ceea ce privește veniturile din transport maritim, de 17,136 de miliarde de dolari, dar și marja brută, de 3,013 miliarde de dolari, și volumele de marfă, urmat de Sinotrans, cu o cifră de afaceri de 10,507 miliarde de dolari. Iar DSV și-a consolidat poziția a treia, cu 9,707 miliarde de dolari, și a înregistrat o creștere de două cifre a volumelor sale de mărfuri, datorită preluării logisticii globale a Agility. Clasamentul continuă cu DHL Global Forwarding și DB Schenker.

Veniturile principalilor operatori rutieri au crescut și ele, dar mai modest

Principalii operatori europeni de transport rutier de marfă au avut venituri în creștere în 2021, dar mult mai puțin decât alte moduri de transport. Asta după ce în 2020, deși au fost lăudați pentru menținerea lanțurilor de aprovizionare în timpul carantinei, mai ales în cazul mărfurilor esențiale, transportatorii și-au văzut veniturile scăzând și au existat temeri reale că ar putea apărea un val de falimente. În 2021 însă piața a revenit la creștere, iar menținerea ajutoarelor financiare în majoritatea țărilor a dus la evitarea falimentelor.

Piața europeană a transportului rutier a generat venituri în valoare totală de 372,35 de miliarde de euro, cu 14,8% mai mult decât în 2020, potrivit celei mai recente Carte albe privind piața europeană a transportului rutier de mărfuri. Sectorul a beneficiat de redresarea producției și vânzărilor cu amănuntul, care au fost stimulate de creșterea consumului, și doar sectorul auto a continuat să întârzie.

În cazul firmelor de top, creșterea veniturilor a fost determinată de creșterea tarifelor – chiar dacă rata de creștere a fost mai modestă decât în transportul maritim și aerian – și de scumpirea motorinei, care a început în 2021 și s-a simțit și mai puternic în 2022.

Numărul unu european, DB Schenker, a avut volume de mărfuri cu 2,3% mai mari decât în 2020, până la 110,7 milioane de expediții, și venituri cu aproape 12% mai mari, de 7,517 miliarde de euro, dar pe de altă parte și costurile au crescut, iar ajutoarele de stat legate de Covid-19 au dispărut într-o serie de state. EBIT ajustat al DB Schenker a scăzut cu 28,5%, până la 113 milioane de euro.

Dachser a înregistrat o creștere de 6,8% a volumelor de mărfuri pentru filiala sa de logistică europeană și o creștere cu 13,1% a cifrei de afaceri, până la 4,99 de miliarde de euro, toate unitățile sale regionale având creșteri de două cifre ale veniturilor.

DHL Freight a înregistrat o creștere ușor mai scăzută, de 11,6%, până la 4,848 de miliarde de euro, dar EBIT a fost cu 57,5% mai mare decât în 2020, până la 126 de milioane de euro. Pe a patra poziție, DSV Road a înregistrat o creștere puternică a veniturilor, de 16,2%, până la 4,764 de miliarde de euro, datorită cotei de piață mai mari și achizițiilor precum Global Integrated Logistics (GIL) și Globeflight în Africa de Sud, chiar dacă cea mai mare parte a veniturilor în divizia sa de transport rutier este generată în Europa. Iar EBIT al grupului danez a fost cu 32,6% mai mare decât în 2020, de aproape 250 de milioane de euro.

Top 5 se încheie cu divizia rutieră a Kühne + Nagel, care a avut venituri în creștere cu 20,8%, până la 4,063 de miliarde de euro, și EBIT în creștere cu 51,6%, până la 87 miliarde de euro.

Potrivit estimărilor Transport Intelligence, piața europeană a transportului rutier ar trebui să crească în 2022 cu 4,9%, până la 390,754 de miliarde de euro, în ciuda faptului că se confruntă cu mari provocări.

Articole similare

Ad