Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Renault dezvăluie noul Kangoo E-Tech Electric în premieră pe 17 octombrie

Producătorul Renault dezvăluie, în premieră mondială, noul model Renault Kangoo E-Tech Electric pe 17 octombrie la Salonul Auto de la Paris. Grație unui design unic și practic, recunoscut ca model cu ușa laterală glisantă, segmentul MPV inaugurat în urmă cu 25 de ani, a reușit să se adapteze vremurilor și să continue o poveste de succes. Astfel, Renault Kangoo a vândut în 50 de țări din întreaga lume peste 4,4 milioane de exemplare. De-a lungul anilor, Kangoo a beneficiat de o modernizare neîntreruptă, precum și de multiple inovații.

Noul Kangoo E-Tech Electric are disponibile toate caracteristicile practice și echipamentele de siguranță și confort care se regăsesc și pe versiunea termică. La interior, Kangoo deține și mai mult spațiu față de alte vehicule din categoria sa, având un al doilea rând confortabil, ceea ce permite trei locuri adecvate și o duză de aer care deservește toți pasagerii din spate. Spațiu de depozitare are o acoperire mai mult de 49 de litri, inclusiv sertarul Easy Life. Cel mai bun din categoria noului model Kangoo E-Tech Electric este portbagajul de 850 de litri, precum și posibilitatea de a-l extinde la 2.500 de litri cu bancheta glisantă din al doilea rând. Barele de acoperiș se pot regla fără unelte pentru a transporta practic orice. Gama deține și 14 sisteme de asistență pentru șofer, împreună cu automatizarea de nivel 2 pentru siguranță sporită.

Kangoo a păstrat în exterior capota cu nervuri orizontale și partea frontală verticală accentuată cu o grilă care găzduiește priza de încărcare în spatele siglei.

Interiorul integrează, la fel ca și versiunea termică, noua planșă de bord cu finisaj din lemn închis la culoare în unele versiuni. Noi modificări sunt și la tabloul de bord care afișează informațiile E-Tech pe un display color de 10 inchi, complet digital, precum și la scaunul șoferului care este mai ergonomic.

Bateria litiu-ion are o capacitate totală utilizabilă de 45 kWh și conține opt module de sine stătătoare, ușor de reparat. În plus, bateriile vin cu o garanție de opt ani, iar la intervalul de 160.000 km producătorul le va înlocui gratuit în cazul în care capacitatea lor scade sub 70% din capacitatea nominală (SoH). Noua baterie poate fi conectată la un punct de încărcare public de 11 kW și ajunge de la 15% la 80% în 2 ore și 40 de minute, iar pe un wall box de 7,4 kW încărcarea se face de la 15% la 100% în mai puțin de 6 ore.

Autentic, ecologic și confortabil

Noul model poate parcurge până la 285 km (ciclu WLTP), suficient pentru majoritatea nevoilor de zi cu zi sau pentru a reduce costurile de proprietate și de utilizare.

Motorul Kangoo E-Tech Electric de 90 kW furnizează 245 Nm de cuplu disponibil instantaneu pentru o conducere lină și relaxată în orice circumstanță. Modul Eco are o limită de viteză maximă a vehiculului de 110 km/h și o putere de 56 kW optimizată la autonomia acestuia.  

Modelul oferă trei moduri de frânare regenerativă, printre care: navigare (B1 pe display) – regenerare limitată, pentru circulația pe autostrăzi și drumuri rapide; drive (B2) – regenerare implicită pentru utilizare într-o varietate de situații; efectul ridicării piciorului de pe accelerație este similar celui de pe un vehicul termic; frână (B3) – regenerare maximă pentru utilizare în ambuteiaje sau pe drumuri de munte. Totodată, sistemul de frânare hidraulic convențional vine cu un ARBS (Adaptative Regenerative Brake System) care maximizează regenerarea energiei.

Sistemul de aer condiționat este dotat cu două zone și este alimentat de o pompă de căldură. Sistemul de încălzire cu o eficiență între -15°C și +15°C, furnizează caloriile recuperate din exterior și le transferă în interior, în timp ce sistemul de răcire elimină caloriile din habitaclu și le eliberează în afara acestuia.

Kangoo E-Tech Electric oferă opțiuni pentru confort de a veni cu parbriz, volan și scaune cu încălzire, folosind doar o cantitate marginală din puterea bateriei.

Noul Kangoo propune două sisteme de încărcare a bateriei la bord, un încărcător AC trifazat de 11 kW pentru uz casnic, un alt încărcător rapid AC de 22 kW care permite trecerea de la 5% la 80% în 2h30 și un încărcător DC de 80 kW care recuperează 170 km în circa 30 de minute.

Aplicația pentru smartphone, MyRenault sau sistemul multimedia Renault Easy Link integrează servicii specifice, precum: încărcarea programată a bateriei și monitorizarea de la distanță a stării bateriei; preîncălzirea sau prerăcirea programată pentru habitaclu; o hartă cu puncte de încărcare aflate pe traseu; destinații la care se poate ajunge cu autonomia disponibilă.

Articole similare

Ad