Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Proiecte peste proiecte, pentru venituri de 100.000.000 de euro în 2024

Routier European Transport a avut în 2021 venituri cu 33% mai mari decât în 2020 – 34,85 de milioane de euro, față de 26,23 – și intră astfel pentru prima dată în Top 20 transportatori români după cifra de afaceri. Iar până în 2024 firma își propune să treacă pragul de 100 de milioane de euro datorită unor noi proiecte și noi investiții, printre care și deschiderea de filiale în țări din Europa de Vest.

Creșterea se datorează, așa cum explică Rareș Retegan, managing partner Routier, în foarte mică măsură tarifelor mărite ca urmare a scumpirii motorinei, și mult mai mult faptului că au fost cumpărate peste 100 de semiremorci pentru transport multimodal (ajungându-se de la 315 la final de 2020 la 420 la final de 2021), deci volumul pe acest segment de activitate a înregistrat un salt spectaculos, inclusiv datorită noii relații intermodale Stuttgart-Oradea. Și casa de expediții a crescut, „dar nu mult”. Multimodalul contribuia în 2021 cu circa 60% la cifra de afaceri a Routier, transportul rutier cu circa 25%, casa de expediții cu circa 14%, și alte activități cam cu 1%.

Cinci block-train-uri proprii din 2023

În primul semestru din 2022 firma nu a primit mai multe locuri pe tren – „am cerut, dar abia din a doua parte a anului am mai primit ceva” – deci volumele de multimodal nu au mai crescut, în schimb a crescut, „dar nu mult”, transportul rutier. Tocmai din cauza capacității restrânse de la multimodal, Routier va avea din 2023 cinci block-train-uri proprii, astfel încât volumele să crească din nou atât pe ruta Köln-Curtici, cât și pe Stuttgart-Oradea, ajungând la un volum de 220 FTL/săptămână/sens pe relația Köln-Curtici și de 120 FTL/săptămână/sens pe relația Oradea-Stuttgart. Iar pentru asta va crește din nou și flota de semiremorci.

Creșterea cifrei de afaceri vine însă și pe fondul creșterii tarifelor de la final de 2021, când au început să ajungă iar la nivelul din 2019. Dar ea nu a acoperit întotdeauna și scumpirile, ci eficientizarea activității a făcut asta. Concret, Routier a găsit clienți cu încărcări foarte aproape de locul de descărcare sau clienți care așteaptă mai mult la descărcare și încărcare, astfel, încât, dacă un camion ajunge după amiază, să nu aștepte până a doua zi. Iar acest mod eficient de a lega cursele a permis și oferirea unor tarife competitive. „Și încă mai lucrăm la eficientizare.”

Tot în acest scop a fost deschis în 2020, în urma unor teste realizate în 2021 împreună cu un consultant, un birou comercial în Olanda. Clienții din vestul Europei sunt mai deschiși să lucreze astfel decât cu firme din est, și datorită noii filiale Rareș Retegan crede că va avea acces la firme din Olanda sau Germania care nu sunt atât de mari ca multinaționalele – acestea din urmă oricum au deja cursele încredințate unor firme din est, tocmai pentru a-și reduce costurile de transport – dar care au volume importante, oferă prețuri mai bune și pun mai mult accent pe relațiile interumane decât pe prețuri. În trei luni de activitate, biroul din Olanda a mers „neașteptat de bine”, iar dacă se menține ritmul în al treilea an va ajunge la o cifră de afaceri de șapte milioane de euro, mai ales că va avea și activitate de casă de expediții. Între timp se analizează alte două țări, dar decizia de a se deschide birouri și acolo va fi luată numai după ce se va pune pe picioare firma din Olanda.

În ceea ce privește primul semestru din 2022, Routier a avut o cifră de afaceri de 23 de milioane de euro, iar până la final de an Rareș Retegan estimează să ajungă la circa 52 de milioane de euro, deoarece au mai fost livrate noi semiremorci și vor continua să mai vină altele. Astfel, creșterea față de 2021 ar urma să fie de peste 50% – o parte din ea vine pe fondul inflației, dar cel mai mult se datorează noii creșteri de flotă, de 188 de semiremorci și 70 de autotractoare.

Asta după ce la final de 2021 firma avea active totale de 21,67 de milioane de euro, în creștere semnificativă față de cele 15,82 de milioane de euro din 2020 – și activele circulante și cele fixe au fost mai mari decât în anul anterior – progres datorat exclusiv achiziției de semiremorci.

La final de 2022 firma va avea 115 autotractoare proprii, circa 55 de tracționiști în Germania și cam 100 de camioane partenere pentru domestic, 610 semiremorci, și între timp începe construcția unui nou sediu de birouri, alături de sediul vechi, „unde angajații să beneficieze de condiții moderne de muncă”.

Toate vehiculele din prezent sunt încă în perioada de amortizare

Routier a avut în 2021 un profit de 1,25 de milioane de euro, în scădere față de 1,45 de milioane de euro în 2020, dar, așa cum explică Rareș Retegan, profitul din operațional a fost mai mare anul trecut. Doar că în 2020 firma a vândut circa 20 de camioane, cu aproximativ 500.000 de euro, și de aici valoarea mai mare. „În 2021 nu am vândut nimic. Mai mult decât atât, în prezent nu avem nicio semiremorcă și niciun camion amortizate, toate sunt noi și abia de la final de 2023 încep să iasă din perioada de amortizare. Atunci semiremorcile vor ajunge la șase ani și, fiind folosite la multimodal, deci mai puțin intensiv, vor fi într-o stare tehnică foarte bună și cred că vom reuși să le mai păstrăm câțiva ani, prin urmare vor aduce un profit de 100.000 de euro lunar, care, deși nu va fi foarte mare raportat la cifra de afaceri pe care o vom avea atunci – estimăm ca în 2024 să depășim 100 de milioane de euro datorită proiectelor pe care le avem – este totuși o sumă importantă.”

Managerul Routier declară că are proiecte și indicatori financiari țintă clari, pe care să-i atingă în următorii ani, pentru că inclusiv într-un context atât de instabil se mai pot face planuri. „Ne-am obișnuit cu crizele și nu ținem cont prea mult de ele, ci ne vedem de treabă și, când ele vin, răspundem. Experiența de până acum a arătat că ne-am mișcat repede când au fost probleme pe piață și cred că și de acum înainte, dacă vine ceva care lovește întreaga industrie, adaptabilitatea noastră va fi rapidă. De transport oricum va fi nevoie mereu, iar multimodalul este direcția.”

Poliția din Curtici omoară transportul multimodal

Dezvoltarea într-un ritm atât de alert a transportului multimodal nu înseamnă că nu există și probleme, așa cum subliniază Rareș Retegan, iar una dintre cele mai mari este întârzierea din vama Curtici, „unde poliția de frontieră omoară această industrie. De câteva săptămâni lucrurile stau mai bine, dar nu suficient. Clienții se așteaptă să li se livreze mărfurile la timp și dacă trecem frontiera, cum se întâmplă destul de des, în 12-14 ore în loc de 1-2 ore, nu mai ajungem la terminal la slotul de descărcare rezervat și se anulează un întreg round trip, și astfel întârzie și volumele care sosesc, și cele care urmau să plece. Cei mai mulți clienți înțeleg situația, dar alții nu. Tocmai de aceea căutăm soluții, vrem să trecem pe noul tren și suntem optimiști că va fi mai bine.”

O altă problemă a apărut în partea a doua a lui 2021 la transportul de cereale, unde a fost cerere mare de camioane la intern și de aceea Routier a pierdut câțiva tracționiști. „Dar am învățat din asta și în 2022 lucrurile au stat mult mai bine. Alte probleme nu au fost în 2021, decât cele uzuale, ca lipsa de personal sau creșterea costurilor. Dar facem față cu bine.”

Multimodalul este mai puțin profitabil decât rutierul din cauza întârzierilor

În ceea ce privește aspectele pozitive, managerul Routier menționează în primul rând faptul că beneficiarii transportului pun mult mai mult accent pe calitate și pe parteneriat, nu doar pe preț, și de la final de 2021 sunt tot mai deschiși spre un transport verde și tot mai dispuși să plătească pentru el. „Dar aici trebuie precizat faptul că, deși teoretic transportul multimodal este mai ieftin, și la asta se și așteaptă clienți, costurile de fapt sunt mai mari decât la transport rutier, deoarece în viața reală apar mai multe probleme. Deci pentru noi multimodalul este mai puțin profitabil decât rutierul. De exemplu, dacă unele trenuri s-au anulat din cauza întârzierilor, tot am avut costuri fixe pentru autotractoarele care au așteptat în terminale. Dacă într-o săptămână aveam 120 de camioane, dar numai 80 aveau de lucru, cheltuielile erau mai mari și se și dădea peste cap întregul program. În plus, șoferii nu pot merge pe tot traseul, cum se întâmplă la transportul rutier, ci în fiecare țară avem alții, iar schimburile trebuie potrivite perfect. Din aceste motive, dacă toate merg bine, multimodalul este mai ieftin, dar în viața reală nu merg mereu toate bine. Există soluții la toate aceste probleme – de exemplu, vom lua în calcul din start timpi de tranzit mai lungi și vom organiza altfel schimbul șoferilor – dar ele aduc costuri în plus. Oricum, transportul verde este tot mai interesant și această tendință nu se va opri.”

Multimodalul deține de departe cea mai mare cotă din cifra de afaceri a companiei, și la fel și din profit, dar marja (sub 4%) este mai mică decât la transport rutier sau la expediții (câte 8-9% fiecare), în condițiile unei marje medii de profit pe companie de 4%. În primul semestru al lui 2022 aceasta este poate puțin mai mare, de 4,5%, iar cele trei activități contribuie cam în aceeași măsură la profitul total.

Un posibil viitor pas: camioanele electrice pentru first și last mile

Routier a testat acum câțiva ani camioane pe CNG și LNG, în curse tur-retur între România și vestul Europei, dar la acel moment nu a fost o soluție bună, iar clientul a înțeles. Problema era rețeaua de alimentare, inclusiv faptul că stațiile nu aveau program non-stop, astfel că uneori șoferii ajungeau acolo seara, găseau închis și trebuiau să aștepte 12 ore până la deschidere, perturbându-și astfel programul de condus.

În prezent firma analizează, împreună cu doi clienți, posibilitatea de a comanda camioane electrice pe care să le folosească pe prima și ultima milă a transportului multimodal, deci pe distanțe scurte.

Articole similare