Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Zero emisii pentru autoturisme și camionete noi în 2035

Parlamentul European și Consiliul au ajuns joi, 27 octombrie, la un acord provizoriu privind obiectivele revizuite de reducere a emisiilor de CO2 pentru autoturismele noi și vehiculele utilitare ușoare.

Negociatorii Uniunii Europene au obținut un acord cu statele membre cu privire la propunerea inițială a Comisiei de a atinge mobilitatea rutieră cu emisii zero până în 2035 (o țintă la nivelul întregii flote a UE de a reduce cu 100% emisiile de CO2 produse de autoturismele noi și vehiculele utilitare ușoare cu 100% față de 2021). Este prima înțelegere a pachetului „Fit for 55” și un semnal clar înaintea Conferinței ONU.

COP27 privind schimbările climatice, conform căreia UE se gândește serios să adopte legi concrete pentru a atinge obiectivele mai ambițioase stabilite în Legea climatică a UE.

Astfel, Parlamentul a reușit să introducă o metodologie pentru evaluarea și raportarea datelor privind emisiile de CO2 pe ciclul de viață complet ale mașinilor și utilitarelor uşoare vândute pe piața UE. Comisia va prezenta această metodologie până în 2025, însoțită de propuneri legislative, după caz.

CE va publica, de asemenea, un raport până la sfârșitul lui 2025 și, ulterior, la fiecare doi ani, pentru a evalua progresul către mobilitatea rutieră cu emisii zero. Raportul va acoperi impactul asupra consumatorilor și ocupării forței de muncă, progresul în eficiența energetică și accesibilitatea vehiculelor cu emisii zero și scăzute, precum și informații despre piața vehiculelor second-hand.

Comisia va monitoriza și va raporta anual decalajul dintre valorile limită de emisie și datele reale privind consumul de combustibil și energie, cu scopul de a ajusta emisiile specifice medii de CO2 ale producătorilor începând cu 2030.

În temeiul acordului, finanțarea existentă a UE ar trebui canalizată în direcţia tranziției către vehicule cu emisii zero și către tehnologiile conexe, și în special către IMM-urile de-a lungul lanțului de aprovizionare auto, mai ales în regiunile și comunitățile vulnerabile.

Alte măsuri prevăzute de regulament vizează:

  • Mecanismul de stimulare pentru vehiculele cu emisii zero și cu emisii reduse („ZLEV”) este revizuit cu un nivel de referință mai ridicat, pentru a se asigura alinierea cu tendințele actuale de vânzări și aducerea pe piața UE de mașini cu emisii zero la prețuri accesibile;
  • Producătorii responsabili cu volume mici de producție într-un an calendaristic (1.000 până la 10.000 de mașini noi sau 1.000 până la 22.000 de autoutilitare noi) pot primi o derogare până la sfârșitul lui 2035 (cei responsabili pentru mai puțin de 1.000 de înmatriculări de vehicule noi pe an continuă să fie scutiți);
  • Regulile existente pentru etichetarea economiei de combustibil și a emisiilor de CO2 pentru mașini ar trebui revizuite până la sfârșitul lui 2024.

Raportorul Jan Huitema (Renew, NL) a declarat: „Cu aceste obiective, creăm claritate pentru industria auto și stimulăm inovația și investițiile pentru producătorii de autovehicule. În plus, achiziționarea și conducerea mașinilor cu emisii zero vor deveni mai ieftine pentru consumatori. Sunt mulțumit că astăzi am ajuns la un acord cu Consiliul privind o revizuire ambițioasă a obiectivelor pentru 2030 și am sprijinit un obiectiv de 100% pentru 2035. Acest lucru este esențial pentru a atinge neutralitatea climatică până în 2050 și pentru a face condusul curat mai accesibil.”

În perioada următoare, PE și Consiliul vor trebui să aprobe oficial acordul înainte ca acesta să intre în vigoare. Amintim că la 14 iulie 2021, ca parte a pachetului „Fit for 55”, Comisia a prezentat o propunere legislativă de revizuire a standardelor de performanță privind emisiile de CO2 pentru autoturismele noi și vehiculele utilitare ușoare.

Propunerea urmărește să contribuie la obiectivele climatice ale UE 2030 și 2050, să ofere beneficii cetățenilor și să stimuleze inovarea în tehnologiile cu emisii zero.

Articole similare

Ad