Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

HVO100, o soluție ecologică, dar scumpă

Asociația olandeză de transport și logistică TLN prezintă câteva detalii din experiența unei firme, Dailycool, care a început să folosească încă din 2020 camioane pe HVO100 (ulei vegetal hidrotratat).

Managerul companiei își amintește că în urmă cu doi ani căuta o modalitate de a conduce mai curat, iar la acel moment vehiculele electrice și cele pe hidrogen nu erau încă o opțiune, și de altfel nu sunt nici în prezent în cazul combinațiilor autotractor+semiremorcă. Deci HVO100 era cea mai bună soluție intermediară și datorită ei emisiile de CO2 ale companiei au scăzut cu circa 90% – cu 13.000 t/an – fără să fie nevoie de investiții în alte camioane. Și consumul de AdBlue a fost redus cu 10-15%, iar firma primește în fiecare an un certificat care atestă cât de mult a redus emisiile de CO2.

Există însă și dezavantaje, începând cu prețul mare al uleiului hidrogenat, cu până la 45 de cenți/l peste cel al motorinei la pompă, deci o diferență semnificativă pe kilometru. Și, deși guvernul olandez oferă subvenții pentru diverși combustibili, ele nu sunt disponibile și pentru HVO100, cu toate că acesta aduce beneficii majore într-o perioadă scurtă de timp.

În ceea ce privește Dailycool, firma și-a permis efortul financiar cu ajutorul celui mai mare expeditor al său, care este, și el, motivat să scadă emisiile de CO2. În plus, transportatorul a început în septembrie să folosească o nouă remorcă frigorifică având agregat electric, un alt pas către un viitor durabil, deoarece nu are emisii când e încărcat cu energie electrică verde. „Când privesc spre viitor, cred că flota noastră va fi o combinație de energie electrică și hidrogen. Dar pentru moment, HVO100 este foarte bun“, concluzionează managerul Dailycool.

Firma este specializată în transport intern și internațional și logistică a cărnii, legumelor și fructelor și are 45 de ansambluri, toate cu autotractoare pe HVO100, și 120 de șoferi.

Articole similare

Ad