Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Nu uitați de anvelopele de iarnă! Și în Franța încep să se dea amenzi.

Pentru că am intrat în noiembrie, vă reamintim că din 2021 Franța s-a alăturat țărilor în care este obligatorie echiparea vehiculelor cu anvelope de iarnă sau cu lanțuri ori „șosete“ de zăpadă, între 1 noiembrie și 31 martie, dacă traversați anumite localități din zone muntoase  (Alpi, Corsica, Masivul Central, Masivul Jura, Pirinei, Masivul Vosge, adică în 34 de departamente din țară).

Dacă în primul an de la apariția legii încălcarea prevederilor nu a fost sancționată, nu la fel se va întâmpla în această iarnă, așa cum avertizează Federația Națională a Transporturilor Rutiere din Franța (FNTR).

Reamintim că un vehicul greu de marfă de tip N2, N3, dacă circulă fără remorcă sau semiremorcă, poate:

• să aibă cel puțin două lanțuri (sau dispozitive antiderapante detașabile echivalente);

• să fie echipat cu cel puțin 4 anvelope de iarnă, montate pe cel puțin două roți de direcție și cel puțin două roți motoare. Dacă vehiculul are mai multe axe directoare, este vorba de roțile directoare ale sistemului principal de direcție.

Articole similare

Ad