Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Românii rămân consumatori fideli de apă îmbuteliată, dar își diversifică opțiunile

Deși au o putere de cumpărare cu 18% mai mică decât media europeană, românii cumpără cu peste 70% mai multă apă îmbuteliată decât media locuitorilor țărilor din Europa de Est.

România se află într-un moment extrem de interesant pentru categoria de apă îmbuteliată, fiind într-un proces de expansiune și diversificare a ofertei, de cerere în creștere din partea consumatorilor și, în același timp, de creștere a gradului de conștientizare a impactului pe care îl au ambalajele asupra mediului. Analiștii companiei de consultanță specializată Growth Leadership Consulting relevă o serie de informații interesante referitoare la categoriile și obiceiurile de consum al apei îmbuteliate manifestate în rândul românilor. Apa îmbuteliată depășește standardul de produs de necesitate în rândul consumatorului român și, prin diversificarea categoriilor și modalităților de prezentare, schimbă obiceiurile de consum ale acestora. Vectorii de consum a apei îmbuteliate au fost necesitatea suplinirii lipsei apei potabile pe de-o parte și tradiția apei minerale la români pe de altă parte.

Valori de consum net superioare și în continuă creștere

Deficitul de apă potabilă afectează 11% din populația Uniunii Europene, o mare parte a României încadrându-se în această categorie și, implicit, acest lucru conduce câtre un consum sporit de apă îmbuteliată. Deși românii au o putere de cumpărare cu 18% mai mică decât media europeană, după cum indică studiul Eurostat din 2021, obiceiurile legate de consumul de apă îmbuteliată sunt la polul opus de vecinii lor din țările ce depășesc puterea de cumpărare a mediei europene (Franța, Finlanda, Suedia, Belgia, Austria, Olanda, Germania, Danemarca, Luxemburg).

Conform unui studiu realizat de Euromonitor International, consumul de apă îmbuteliată în România s-a situat la 115,3 l/persoană/an, o valoare cu 72% superioară față de media înregistrată pentru țările din regiunea Europei de Est care este de 69 l/persoană/an.

Pe perioada pandemiei s-a înregistrat o creștere a consumului de apa îmbuteliată la pet atât din cauza faptului că oamenii au stat mai mult acasă, cât și din acela că au început să folosească apa îmbuteliată pentru mai multe scopuri. Tendința se menține în prezent, fiind alimentată de extinderea practicii de home office și a latenței pe care o au obiceiurile căpătate în pandemie. Un exemplu în acest sens este dat de faptul că acum apa îmbuteliată se folosește mult mai mult pentru gătit.

Deși crește și consumul de apă filtrată de la robinet din motive de renunțare la transport voluminos și de preocupare pentru reciclare, aceasta nu devine o tendință semnificativă din perspectiva volumului din cauza reticenței populației cu privire la eficiența filtrelor utilizate, a frecvenței de schimbare a lor și a sistemului însuși.

Tendințe europene pentru consumatorul român

Deși paradoxal consumul de apă în România este mult sub media europeană, tendințele macroeconomice care determină comportamentul atât al consumatorilor, cât și al marilor producători și îmbuteliatori sunt aceleași. Astfel, asistăm la mult mai multă educație pe tema consumului de zahăr (pentru apa augmentată) și pe cea a concentrațiilor de minerale, iar focusul consumatorilor este pe o proximitate imediată, o supralocalizare, consumatorul dorind să consume apa produsă chiar lângă el, iar în România este cu atât mai mult posibil cu cât dispunem de multe surse locale.

În același timp, există un hiper-focus pe sănătate transpus în concentrarea pe consum de mâncare naturală, de băuturi naturale și a unei ape cât mai naturale menite să genereze energie. De asemenea, există un interes crescut pentru experiențe senzoriale, acolo unde consumatorii caută calitate premium și varietate, având în același timp un interes crescut pentru siguranță, tradiționalism, simplitate ca urmare a situațiilor globale (cum este pandemia) sau din proximitatea lor (precum războiul din Ucraina).

La fel ca pe orice piață, prețul este factorul decisiv și dictează evoluția pieței. În această privință se constată concentrarea pe costuri scăzute, consumatorii căutând modalități de a-și maximiza veniturile prin cumpărături inteligente, orientarea către oferte de pachete sau către branduri cu oferte speciale. În același timp, există un interes real pentru sustenabilitate și moduri etice de a pune lucrurile în practică. Se constată un grad de atenție ridicat acordat modului în care se produce, se consumă, se reciclează, se reutilizează și se prelungește durata de viață a unui produs sau a unui ambalaj.

Articole similare

Ad