Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cefin Trucks sărbătorește livrarea a 3.000 de vehicule Ford Trucks în România

Unicul importator și distribuitor al brandului Ford Trucks în România, Cefin Trucks a anunțat că a atins un prag important în luna noiembrie 2022, livrarea vehiculului cu numărul 3.000.

După livrarea realizată în 30 de luni a primelor 1.000 de unități Ford Trucks în România, compania și-a propus să atingă același prag în jumătate din timp, astfel în pofida perioadei atipice obiectivul a fost îndeplinit în vara anului 2021. Ulterior, Cefin Trucks și-a accelerat ritmul de vânzare, ajungând în momentul de față la livrarea cu numărul 3.000.

La evenimentul de celebrare au participat înalți reprezentanți din partea Ford Trucks, precum Mr. Serhan Turfan (Vice President, Ford Trucks), Mr. Emrah Duman (Director, International Markets, Ford Trucks), Mr. Selim Yazici (Managing Director Central & Eastern Europe & Baltics Ford Trucks International) și Mr. Koray Kuvvet (Managing Director Eastern Europe & Balkans Ford Trucks International).

Vehiculele Ford Trucks sunt folosite de către numeroase companii importante din domeniul transportului intern și internațional, de construcții și companii ce își desfășoară activitatea în domeniul managementului deșeurilor.

Planurile Ford Trucks sunt posibile datorită implementării unei strategii complexe, a unei viziuni pe termen lung ce țin cont de nevoile clienților din zona de achiziții, comunicare, servicii after sales din România sau internațional, așa cum și servicii financiare sau informații despre flotă (localizare, gestiune transport, stil de condus, consum, tahograf, etc).

„Livrarea a 3.000 de unități Ford Trucks în România este un obiectiv pentru care am muncit foarte mult, încă de la lansare și nu reprezintă pentru noi un simplu număr. Acest rezultat este și un semn de apreciere din partea clienților, atât referitor la produse, cât la serviciile pe care le oferim. Este de asemenea dovada unei munci extraordinare de echipă și a tuturor celor implicați (furnizori, clienți, finanțatori și acționari). Toți cei care au contribuit la acest rezultat sunt deja parte a comunității Ford Trucks și ne ajută să ducem mai departe strategia companiei. Principiul pe care ne bazăm este că atunci când clientul are de câștigat, acest lucru se transformă în câștig și pentru companie. Doar printr-un proces constant de îmbunătățire a serviciilor și a produselor pe care le oferim ca și companie, vom atinge, nu numai noua provocare de a livra 3.000 de vehicule Ford Trucks în jumătate din timpul necesar pentru primele 3.000 de unități, dar și de a oferi cea mai mare valoarea adăugată pentru clienții noștri.

Obiectivul nostru este să menținem Ford Trucks în topul preferințelor clienților, acolo unde am dovedit deja că merităm poziția de lideri în segmente, precum cel al vehiculelor de construcții și cele specializate, și să păstrăm trendul ascendent al cotei de piață. Ford Trucks a demonstrat deja un raport calitate-preț foarte bun și flexibilitate în fața cerințelor pieței pe care Cefin Trucks o poate acomoda prin experiența pe care o are în servicii integrate.”,

a declarat Stefano Albarosa, CEO Cefin Trucks.

În mai 2017 Ford Trucks a marcat o etapă importantă în evoluția sa prin lansarea oficială a activității de importator Ford Trucks. În primul an de activitate, Cefin Trucks a înregistrat vânzări de 157 de unități (1% pentru segmentul de transport, 17% pentru segmentul de construcții și 7% pentru segmentul de vehicule specializate) cu o cotă de 2,36%. De asemenea, compania și-a îndeplinit și în al doilea an obiectivul stabilit, dublând numărul unităților vândute și ajungând la 357, respectiv o cotă de piață de 4,1%. Mai mult, producătorul a crescut vânzările și în 2019 cu peste 555 de unități livrate și o cotă totală de piață de peste 8%, cumulând în noiembrie 2019 un total de peste 1.000 de unități Ford Trucks.

Cefin Trucks intenționează să-și mărească cota de piață în acest segment, datorită lansării F-MAX, unde potențialul de creștere rămâne foarte ridicat. Totodată, a mizat pe păstrarea poziției de lider și în 2020 în segmentele de Construcții și Vehicule municipale, atingând locul 4 în Topul Brandurilor de Vehicule Comerciale, cu o cotă de piață de 11,8%. În același an și-a extins rețeaua de service la 19 centre service în România. Anul trecut, Ford Trucks a atins pragul de 2.000 de unități vândute în România, iar în această lună cele 3.000 de unități previzionate, până la sfârșitul anului 2022.

În acest moment, rețeaua de after sales Cefin Trucks include 22 de centre service în toată țara, atât partenere cât și proprii.

„Ford Trucks este prezent în România din 2017 alături de partenerul nostru Cefin Trucks. Acest parteneriat s-a dovedit a fi un real succes în ultimii cinci ani și jumătate, timp în care brandul și-a consolidat poziția în piața de vehicule comerciale grele, în drumul către topul mărcilor din industrie. Ne concentrăm pe consolidarea poziției de lider în segmentul vehiculelor de construcții și specializate, în timp ce ne adaptăm la noile tehnologii și nevoile pieței permanent în evoluție. De asemenea, avem ca obiectiv să menținem trendul ascendent în segmentul de transport internațional cu produsul Ford Trucks F-MAX.

Bazându-ne pe succesul pe piețele actuale, prioritatea noastră este să stabilim o amprentă puternică Ford Trucks în Europa, cu portofoliul solid de produse, rețeaua puternică de dealeri și o acoperire largă a serviciilor cu o înaltă competență. Ne propunem să creăm valoare cu cele mai eficiente soluții de transport și poziționarea noastră competitivă în ceea ce privește „costul total de proprietate”. După finalizarea expansiunii Europei de Sud și de Vest, pătrundem în țările Europei de Nord până în 2024 și creșterea noastră va continua în același ritm. Ne propunem să fim in 55 de piețe până în 2025. Credem că această strategie va contribui la succesul nostru continuu pe piața românească.

În timp ce extinderea rețelei de service atât națională cât și internațională contribuie foarte de mult la încrederea pe care o construim cu clienții noștri, accelerarea volumului de vânzări în România este, de asemenea, foarte importantă în 2023. Aceasta ne permite să ne setăm ca obiectiv ca următoarele 3.000 de unități Ford Trucks să fie livrate în jumătate din timpul necesar pentru primele 3.000.”,

a declarat Koray Kuvvet, Managing Director Eastern Europe & Balkans pentru Ford Trucks.

Articole similare

Ad