Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Sudul Bucureștiului se transformă în hub logistic: CTP dă startul cu un parc industrial de 150.000 mp

CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator listat de spații industriale și logistice din Europa Continentală, pune încă un pin pe harta Bucureștiului, de data aceasta în zona de sud, în Popești – Leordeni, prin extinderea parcului existent, CTPark Bucharest South, la aproximativ 150.000 mp.

CTPark Bucharest South este localizat strategic între centura Bucureștiului și viitoarea Autostrada A0, cu acces direct pe A0, oferind un acces rapid către orice zonă din București și împrejurimi. În plus, proiectul oferă o legătură excelentă cu Portul Constanța, Autostrada A2 aflându-se la doar 9 km distanță și facilitează livrările către destinații externe precum Bulgaria, Grecia, dar și Turcia.

CTP a achiziționat parcul industrial CTPark Bucharest South în 2021 și în continuare realizează noi investiții, prin dezvoltarea unei clădiri de clasă A, cu o suprafață închiriabilă de circa 60.000 mp, care se adaugă celor 70.000 mp existenți, complet închiriați și celor 15.000 mp ce vor fi livrați în curând.

„Parcul nostru din sudul Bucureștiului beneficiază de cea mai bună infrastructură din zonă, cu două intrări directe din DN4, aproape de centură, dar și cu acces direct în A0, în punctul de joncțiune aflat la mai puțin de 500 m de noua noastră clădire. Avem 70.000 mp complet închiriați, livrăm în curând alți 15.000 și începem să construim încă 60.000 mp, astfel încât CTPark Bucharest South își va crește suprafața la 150.000 mp, pentru care am pregătit deja infrastructura”, a declarat Ana Dumitrache, Country Manager CTP România.

Ca și în celelalte parcuri industriale dezvoltate de CTP, clădirile din CTPark Bucharest South sunt gândite astfel încât să ofere soluții la cheie clienților, dar pot fi și personalizate pentru a răspunde tuturor nevoilor operaționale și logistice ale potențialilor chiriași. CTPark Bucharest South va include spații verzi generoase și zone dedicate birourilor, astfel încât să ofere o calitate a vieții cât mai bună pentru angajații din parc, care beneficiază și de accesul rapid la rețeaua de transport public, aflat la doar câteva sute de metri de parcul industrial.

În afară de CTPark Bucharest South, CTP mai deține alte 5 parcuri industriale în jurul Capitalei, inclusiv în zona de vest (CTPark Bucharest West și CTPark Bucharest, pe autostrada A1) și în zona de nord (CTPark Chitila, CTPark Mogoșoaia și CTPark Bucharest North).

Articole similare

Ad