Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Ford Pro ȘI Deutsche Post DHL Group își unesc forțele pentru a electrifica livrările last-mile la nivel mondial

Ford Pro și Deutsche Post DHL Group au semnat recent un memorandum de înțelegere pentru a accelera implementarea de furgonete electrificate utilizate pentru operațiunile de logistică la nivel mondial. În acest fel, ambele companii își subliniază angajamentul de a furniza servicii durabile/ecologice.

Subliniind colaborarea planificată, Ford Pro va dota Deutsche Post DHL Group cu peste 2.000 de furgonete electrice la nivel mondial până la sfârșitul anului 2023, pentru a-și consolida poziția de lider în utilizarea de vanuri electrice pentru livrarea last-mile la nivel mondial. Acordul parafat acoperă o suită completă de soluții pentru operarea flotei electrice, inclusiv accesul la software-ul conectat E-Telematics și la soluțiile de încărcare ale Ford Pro, pentru a reduce costurile și a optimiza eficiența, ca parte a obiectivelor comune ale celor două organizații privind emisiile zero.

Ford are ca obiectiv zero emisii pentru toate vânzările de vehicule și neutralitatea emisiilor de CO2 în întreaga sa amprentă europeană de echipamente, logistică și furnizori până în 2035 și neutralitatea emisiilor de CO2 la nivel global până cel târziu în 2050.

Deutsche Post DHL Group, cea mai importantă companie de logistică din lume, s-a angajat să consolideze operațiunile curate pentru protecția climei și va investi 7 miliarde de euro în deceniul actual pe calea sa către o logistică cu emisii nete zero. Deutsche Post DHL Group vizează o cotă de 60% de vehicule electrice utilizate pentru preluare și livrare neutre din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2030, acum alimentate și de gama de vehicule electrificate Ford Pro, inclusiv de noul E-Transit.

„Ford Pro și Deutsche Post DHL Group împărtășesc viziunea unei sustenabilități sporite și un angajament față de soluțiile electrificate, iar acest acord reprezintă un pas important spre realizarea a milioane de livrări cu vehicule electrificate în întreaga lume. E-Transit este cel mai bine vândut vehicul electric comercial în America de Nord și, începând cu luna iunie, este, de asemenea, cel mai bine vândut în segmentul său în Europa, ceea ce înseamnă că utilitara complet electrică de 2 tone face deja pași mari pentru a sprijini această ambiție”, a declarat Hans Schep, director general Ford Pro, Europa.

„Electrificarea logisticii last-mile este un pilon important pentru decarbonizarea operațiunilor noastre. Adăugarea noului Ford E-Transit la flota noastră globală de aproximativ 27.000 de furgonete electrice ne consolidează și mai mult capacitatea de a oferi servicii de livrare ecologice la nivel mondial. Unirea forțelor pentru a răspunde cerințelor noastre specifice de logistică va duce la creșterea în continuare a eficienței operaționale și a serviciilor”, a declarat Anna Spinelli, Chief Procurement Officer & Head of Mobility, Deutsche Post DHL Group.

Ford Pro a predat deja primele E-Transit-uri în cadrul acordului, alăturându-se flotei electrice a grupului Deutsche Post DHL, utilizată pentru livrări de ultimă milă în mai multe țări din întreaga lume. Volumul comenzilor se concentrează pe furgonetele E-Transit concepute pentru expedițiile expres în America și Europa. Vehiculele se alătură flotei Deutsche Post DHL Group în cea mai aglomerată perioadă a anului, făcând posibile livrări mai durabile către clienți în timpul sezonului de vârf. În plus, au fost achiziționate vehicule speciale Ford Pro cu o caroserie personalizată pentru distribuția în interiorul orașelor din Germania. Memorandumul de înțelegere, semnat de Ford și Deutsche Post DHL Group, va permite celor două companii să exploreze dezvoltarea în comun a unor produse viitoare, precum și a unor noi soluții digitale și de încărcare. Pe lângă faptul că va oferi acces timpuriu la idei inovatoare, Ford Pro va oferi Deutsche Post DHL Group acces la vehicule de testare și la servicii de monitorizare, în timp ce cele două companii explorează posibilitatea de a-și extinde cooperarea pe un număr tot mai mare de piețe la nivel global.

Articole similare

Ad