Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Assa Abloy România a implementat un sistem inteligent de control al accesului în cadrul Societăţii de Transport București

Assa Abloy România anunță implementarea unui sistem inteligent de control al accesului în cadrul Societății de Transport București (STB), o companie cu peste 5.000 de angajați. Proiectul a fost derulat în prima jumătate a acestui an și a presupus instalarea variantei software Incedo Business Plus pentru management, alături de o gamă personalizată de componente hardware, pentru gestionarea accesului, potrivite și pentru alte domenii de activitate.

Principalele cerințe ale proiectului implementat la STB au ţinut de instalarea unui sistem care să se poată integra perfect cu alte soft-uri deja existente în companie, oferind cititoare de carduri robuste, securizate, care pot fi amplasate cu ușurință în diverse puncte. De asemenea, potențialul de extindere a domeniului de aplicare a sistemului la alte aplicații și/sau locații în viitor a fost un factor decident.

La nivel european, platforma Platforma Incedo Business de la Assa Abloy, unul dintre jucătorii de top ai pieței de soluții de acces, este cel mai des utilizată în clădiri comerciale, guvernamentale, de birouri, spitale etc. Sistemul oferă 3 opțiuni unice de management – Lite, Plus și Cloud – și poate gestiona accesul de la 1.000 până la 300.000 persoane și un sistem de control al accesului bazat pe cloud.

„Procentul companiilor care optează pentru un sistem inteligent de control al accesului în noile birouri este de aproape 95%, iar tendințele din ultimii ani vizează soluțiile wireless cu credențiale mobile – Bluetooth sau NFC. Practic, accesul se face pe baza telefonului mobil care devine o cheie virtuală, o tehnologie de vârf în termeni de comoditate și portabilitate, dar și un pas logic în îmbunătățirea accesului în clădiri”, a declarat Florin Tihulcă, Managing Director Assa Abloy România.

Unul dintre motivele pentru care companiile aleg un astfel de sistem este ușurința de integrare, instalare și setare. Sistemul permite o integrare facilă, online sau offline, a ușilor wireless, atât în cazul clădirilor noi, cât și celor existente. Instalarea dispozitivelor se face, de asemenea, wireless și fără a necesita întreruperea activității cotidiene. Nu în ultimul rând, un astfel de sistem este ușor de extins și scalabil la infinit, se instalează și actualizează rapid, oferind rezultate imediate. De asemenea, se poate adapta celor mai recente modificări tehnologice, combinând în mod intuitiv puncte de acces sigure și conectate cu tehnologii de identificare inteligente, pentru o soluție de viitor.

Reducerile de cost pe care le generează un sistem de control al accesului nu trebuie ignorate. La nivelul administrării sistemului, acesta permite gestionarea zilnică, intuitivă, a fiecărui sistem de securitate prin intermediul unui singur portal, dar și prin unificarea tuturor aspectelor de administrare, în timp ce la nivelul gestionării facilităților, oferă o experiență de securitate conectată, control proactiv și reactiv al accesului, gestionarea fără efort a fluxului de persoane din jurul unei clădiri, totul dintr-o singură platformă.

Potrivit Assa Abloy, configurația și costul unei astfel de platforme este 100% personalizat în funcție de nevoile clădirii, asemenea costurilor de mentenanță lunară. Sistemul este modular și adaptabil, astfel încât implementarea sa se poate face etapizat și pe module.

Articole similare

Ad