Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Coliziune între două trenuri la Barcelona, soldat cu 155 de răniți

Un tren a intrat în coliziune cu un altul, aflat în stația Montcada i Reixac din Barcelona și a provocat rănirea a 155 de persoane. Potrivit Protecției Civile au existat 150 de pasageri răniți ușor, iar alți cinci puțin mai grav. Trei dintre aceștia au fost transportați către centrele de sănătate.

În momentul impactului pasagerii au căzut la pământ, iar cei mai mulți dintre aceștia au suferit vânătăi și au avut nevoie de serviciile medicale, chiar în stație.

După accident, Renfe a activat protocolul de urgență, la fel ca și Protecția Civilă (Protección Civil a Generalitat), planul special pentru acest tip de accident. De asemenea, El Sistema d’Emergències Mèdiques (SEM) a trimis 18 ambulanțe la fața locului. Potrivit mai multor pasageri, aceștia se aflau în vagon, când au auzit o bubuitură, iar trenul s-a deplasat câțiva metri. Mulți au căzut la pământ, lovindu-se singuri.

Șapte echipe de pompieri au ajutat la evacuarea vagoanelor, iar toți pasageri au reușit să iasă pe propriile picioare.

Trenurile afectate se aflau pe linia de navetiști R4 a Renfe, iar timp de câteva ore trenurile au fost paralizate, la fel ca și liniile R7 și R12 în ambele direcții.

Articole similare

Ad