Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Înmatriculările de camioane grele din Spania au crescut în 2022 cu 13,6%

Piața spaniolă a vehiculelor comerciale cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 t a avut un an pe care federația transportatorilor FETRANSA îl descrie ca fiind neașteptat de bun, dată fiind incertitudinea economică extraordinară și problemele logistice și de producție pe care le-au avut principalele companii. Înmatriculările de vehicule industriale, autobuze, autocare și microbuze au înregistrat o creștere de 13,8%, până la 25.911 unități. Iar în decembrie ritmul de creștere s-a accelerat, înregistrându-se un plus de 33,1% față de decembrie 2021, până la 2.249 de înmatriculări.

Dintre vehiculele pentru transport de marfă, toate segmentele de greutate au încheiat anul în creștere, dar mai ales cele de peste 16 t, care au ajuns la un total de 20.357 de unități, cu 13,6% mai multe decât în 2021. Iar aici autotractoarele au din nou un an record pentru perioada post-pandemie, cu o creștere de 16,4%, până la 16.829 de înmatriculări, dar cu cereri mult mai multe care nu au putut fi livrate.

Vehiculele ușoare au crescut cu 11,4%, până la 606 unități, în timp ce camioanele din segmentul mediu (între 6 și 16 t) au crescut cu 6,7%, până la 2.491 de unități.

Lider de piață la autotractoare (segment care are în Spania ponderea cea mai mare dintre vehiculele pentru transport de marfă) este Volvo Trucks, cu 2.912 unități noi înmatriculate, urmate îndeaproape de Iveco (2.720) și DAF (2.706).

Iar un clasament al modelelor de camion (autotractor sau autoșasiu) îl are în frunte pe Iveco S-Way (3.113 unități), urmat de Volvo FH (2.912), Mercedes-Benz Actros (2.770), DAF FT (2.695), Renault Trucks T (1.707), Scania R (1.454), MAN TGX (1.405) și Renault Trucks D (940).

Articole similare

Ad