Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Curiera devine prima companie de curierat cu o flotă de mașini 100% electrice din România

Curiera Transport Solutions a trecut în noul an cu o flotă de vehicule 100% electrice, astfel a ajuns prima companie de curierat din România full eco-friendly.

În luna decembrie 2022, compania a investit peste 1 milion de euro pentru un lot de șase mașini de logistică 100% electrice, model DFSK EC-35 prin SUVCARS, potrivit Agerpres.

„Emisiile care intră sub Scope 3 reprezintă un procent surprinzător de mare din emisiile totale pentru multe companii, adesea cea mai mare parte din totalul acestora. Contractarea serviciilor prestate cu ajutorul mașinilor electrice ne ajută nu doar în procesul de raportare, de a face un pas înainte către NET 0 Emissions, dar și din punct de vedere financiar, în relație cu partenerii. Curiera este un răspuns viabil, sustenabil în procesul de raportare NFRD, reducerea amprentei emisiilor, prin susținerea cercului de excelență al furnizorilor de curierat rapid pentru companiile atente cu mediul”,

a precizat Silvia Duță, CEO & Fondator Curiera Transport Solutions.

Curiera sprijină clienții care își doresc eficientizarea activității prin includerea acestor tipuri de vehicule care susțin atât obiectivele de mediu, cât și performanțele economice. Autoturismele EC- 35 au performanțe excelente în ceea ce privește puterea, confortul la rulare, spațiul de încărcare și consumul de energie la 100 de kilometri de sarcină.

Primele patru autovehicule electrice cumpărate au fost marca Nissan, urmate de DFSK EC-35. Odată cu sosirea acestor loturi de mașini electrice, Curiera a renunțat la autovehiculele pe carburant, urmând a le refolosi, doar în cazuri excepționale.

„Anul 2022 a fost un an de expansiune și investiție. Pentru anul 2023, avem planuri la fel de ambițioase. Pe lângă mărirea flotei electrice, ne dorim să facem din ce în ce mai puțină intermediere și să devenim un serviciu de curierat de sine stătător. Majoritatea colaboratorilor s-au îndreptat către noi datorită misiunii de a fi cât mai responsabili cu mediul și cu societatea. Vom continua să respectăm toate promisiunile și să ne extindem în acord cu valorile companiei”,

a declarat Silvia Duță.

Mai mult, în următoarele două luni, alte trei mașini electrice sunt așteptate să ajungă în parcul auto în funcție de disponibilitatea producătorilor și de plafoanele facilităților fiscale. Până la finalul anului, Curiera dorește să suplimenteze parcul auto cu încă zece mașini electrice.

Articole similare

Ad