Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Olanda îi solicită Comisiei Europene să înăsprească standardele de emisii pentru camioane/autobuze

Într-o scrisoare semnată alături de Belgia, Luxemburg și Danemarca, Olanda îi cere CE să înăsprească standardele de emisii pentru camioane și autobuze, în condițiile în care CE urmează să vină luna viitoare cu propuneri referitoare la țintele de emisii pentru 2030.

Secretarul de stat olandez Vivianne Heijnen, citat de asociația de transport și logistică TLN, spune că este foarte important ca vehiculele grele să devină mai curate și să contribuie la reducerea emisiilor de CO2. „Nevoia există, tehnologia există și văd că și firmele noastre de transport vor să meargă înainte. Dar pentru aceasta trebuie să oferim certitudine și claritate pe scară largă. De aceea sunt necesare standarde europene ambițioase și condiții prealabile corecte, cum ar fi stațiile de încărcare.“

TLN sprijină pe deplin acest demers, deoarece el indică în mod clar că trecerea la emisii zero nu se referă numai la vehicule: acum, că producătorii de camioane oferă o gamă din ce în ce mai mare de modele electrice, este important ca acestea să poată fi și încărcate fiabil pentru a avea o disponibilitate bună.
În Olanda există în general o rețea excelentă de energie electrică, dar ea trebuie adaptată rapid la noua cerere de mobilitate și la cererea gospodăriilor din următorii ani. Camioanele electrice necesită stații de încărcare robuste, care, la rândul lor, au nevoie de o rețea de energie electrică bună pentru a putea furniza suficientă energie.

În UE este uneori citat modelul olandez, cu referire la modul în care Olanda sprijină tranziția către mobilitatea electrică prin zone cu emisii zero, scheme de subvenționare și parteneriate public-private.

Articole similare

Ad