Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Încărcarea/descărcarea și gestionarea paleților trebuie plătite în plus de clienţi

Pornind de la observaţia că marjele sunt scăzute în sectorul transporturilor de mărfuri şi că firmele din sector trebuie să facă față unor provocări fundamentale și costisitoare, cum ar fi tranziția energetică și atractivitatea sectorului, președintele federației transportatorilor francezi OTRE, Alexis Gibergues, a evidenţiat necesitatea actualizării indicilor CNR şi a creșterii valorii serviciilor, facturând în plus servicii precum gestionarea paleților sau operațiunile de încărcare și descărcare.

“Avem nevoie de bani pentru a-i reinvesti. În acest moment, însă, nu putem. Este de neconceput ca noi să trăim din datorii și infuzii de capital. Prin urmare, trebuie să ne vindem mai bine serviciile de transport”, explică Jean-Marc Rivera, delegat general al asociaţiei transportatorilor francezi OTRE.

“În stadiul actual, un text de lege stabilește obligația de a introduce în contracte o clauză privind transferul fluctuațiilor prețului motorinei, iar un alt text stabilește procedurile. În esență, acest lucru înseamnă că sunteți liberi să negociați de comun acord procentul dumneavoastră  de  creştere a cpstului ca urmare a preţului motorinei sau bazați-vă pe indicatorii CNR. Iar dacă CNR nu acoperă segmentul de piaţă în cauză, care nu beneficiază de aceeași pondere a motorinei în prețul de cost, negociaţi-vă propriile creşteri de preţ.”

A doua modalitate de a spori valoarea transportului este de a se asigura că clienții achită corect serviciile pe care le primesc. “Trebuie să legiferăm interzicerea încărcării și descărcării vehiculelor de către șofer, cu excepția cazurilor în care aceste operațiuni sunt necesare. În acest din urmă caz, legea ar trebui să prevadă ca acestea să facă obiectul unui contract specific cu plată sau al unei clauze specifice cu plată în contractul de transport. Acest lucru este valabil și pentru gestionarea paleților, care ar trebui să fie considerată ca o activitate auxiliară”, spune Jean-Marc Rivera, adăugând că așa-numitele contracte standard “suplimentare”, care sunt impuse doar în absența unor clauze negociate între părți, își arată limitele și nu ajută la vânzarea corectă a serviciilor de transport.

Indexarea preţului de transport în funcţie de preţul motorinei aduce în prim-plan şi alte nemulţumiri ale industriei: activităţile de încărcare și descărcare a camionului de către şofer. În Germania, Comisia pentru transporturi a Parlamentului german ia în considerare posibilitatea de a interzice șoferilor de camioane să efectueze aceste operațiuni, așa cum se întâmplă în Spania și Portugalia din septembrie. Dar dacă aceste trei ţări propun interzicerea încărcării şi descărcării de către şofer pentru a oferi condiții de muncă mai bune șoferilor de camion, asociaţia transportatorilor francezi doreşte efectuarea acestei activităţi doar contra cost, atunci când nu poate încărca/descărca altcineva.

Articole similare

Ad