Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transportatorii au cerut ASF să intervină pentru scăderea și stabilizarea tarifelor RCA

Reprezentanții APTE 2002 și COTAR au avut două întâlniri cu președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu, în cadrul cărora s-a dezbătut problema creșterii tarifelor la RCA și nevoia stabilizării acestora în jurul tarifului de referință. Se dorește, astfel, revenirea la formula de calcul discutată anul trecut, adică 7.500 de lei + 36% pentru un camion în B0, iar prețul final să nu depășească 10.200 lei. ASF a promis că în cazul în care societățile de asigurare nu vor reduce prețul RCA nu este exclus ca tarifele să fie plafonate pentru o perioadă de șase luni la tariful de referință plus rata inflației.

Reprezentanții transportatorilor au mai cerut adoptarea plății în rate ale poliței RCA, dar și posibilitatea suspendării acesteia atunci când vehiculul nu este folosit. Suspendarea și respectiv reactivarea poliței ar trebui să se poată face prin e-mail, iar valabilitatea poliței RCA să fie prelungită automat, cu perioada de timp cât a fost suspendată.

De asemenea, s-a cerut o ofertare corectă și proporțională a tariful poliței RCA pe o perioadă mai mică de timp, pentru a se evita situațiile aberante din prezent, când asigurarea pe o lună și cea pe un an au aproximativ același preț.

APTE 2002 și COTAR au mai ridicat problema neplății dosarelor de daună și rezolvarea de urgență a plății acestora la timp și integral, precum și creșterea sancțiunilor pentru rău-platnici. Pentru toate chestiunile de mai sus a fost alocat un termen de rezolvare de două săptămâni, după care transportatorii au amenințat că vor protesta cu 10.000 de vehicule.

Articole similare

Ad