Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Industria spaniolă de transport și-a majorat semnificativ rata datoriei

Potrivit datelor oferite de compania spaniolă de analiză a pieței Insight View, citată federația transportatorilor spanioli FETRANSA, 31% dintre companiile din domeniu au un risc maxim sau ridicat de nerambursare a datoriilor din cauza unei profitabilități foarte reduse, de circa 2%, cu un punct în plus față de valoarea înregistrată în urmă cu un an. Deci structura productivă a transportului rutier de mărfuri a înregistrat o înrăutățire a riscului de credit, ceea ce sporește și impactul tensiunilor în creștere suferite de industria de transport.

Insight View subliniază, de asemenea, că, deși este un sector esențial, care a putut continua să funcționeze în timpul carantinei din 2020, marjele de profit și nivelurile de activitate au fost afectate din 2021 de șocurile de aprovizionare, de fluctuațiile prețurilor combustibililor și de dificultatea de a transfera în tarife variațiile suferite de costurile directe.

De aici și o scădere semnificativă a ratelor solvabilității, lichidității și numerarului în ceea ce privește titlurile pe termen lung, ceea ce indică o deteriorare a capacității acestor societăți de a-și îndeplini angajamentele de plată. Și astfel industria de transport și-a majorat semnificativ rata datoriei.

Companiile spaniole de transport rutier de mărfuri sunt concentrate în Madrid (14%) și Barcelona (10%), urmate de patru provincii din arcul mediteraneean: Valencia (6%), Murcia (5%), Malaga (3%) și Alicante (3%). 5% sunt companii mari și mijlocii, 28% întreprinderi mici, iar 67% sunt microîntreprinderi. Iar în funcție de vechimea în afaceri, 53% din firmele spaniole de transport rutier s-au înființat în ultimul deceniu, un procent foarte mare comparativ cu alte activități productive.

Articole similare

Ad