Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Ford revine în Formula 1 din 2026 ca partener tehnic al echipei Oracle Red Bull Racing

După mai bine de două decenii, Ford revine în Formula 1. Emblematicul constructor auto american și Red Bull Powertrains intră într-un parteneriat tehnic strategic pe termen lung pentru dezvoltarea următoarei generații de sistem de propulsie hibrid care va fi utilizat începând cu sezonul 2026 de Formula 1.

Red Bull Ford Powertrains va furniza sistemul de propulsie hibrid pentru echipele Oracle Red Bull Racing și pentru Scuderia AlphaTauri, din 2026 și până cel puțin în 2030.

„Acesta este începutul unui nou capitol palpitant din povestea Ford în motorsport, care a început când străbunicul meu a câștigat o cursă care a ajutat la înființarea companiei noastre”, a spus Bill Ford, președinte executiv al companiei. „Ford, alături de campionii mondiali Oracle Red Bull Racing, revine în apogeul sportului și aduce îndelunga tradiție Ford în inovare, sustenabilitate și electrificare pe una dintre cele mai vizibile scene ale lumii.”

Începând din 2023, Ford și Red Bull Powertrains vor lucra la dezvoltarea sistemului de propulsie hibrid, conform cu viitoarele reglementări tehnice, care va include un motor electric de 350 kW și un nou motor cu ardere internă capabil să accepte combustibil alternativ. Noul sistem de propulsie va fi utilizat începând cu sezonul 2026 din Formula 1.

Revenirea Ford în Formula 1 împreună cu Red Bull Racing are strânsă legătură cu direcția în care compania se îndreaptă – vehicule moderne, din ce în ce mai mult electrificate și controlate de software avansat”, a declarat Jim Farley, Președinte și CEO, Ford Motor Company. „F1 va fi o platformă incredibil de ofertantă pentru a face loc inovării, dar si pentru a împărtăși idei și tehnologii și a interacționa cu zeci de milioane de clienți noi.”

Ford va oferi expertiză tehnică în toate domeniile în care poate adăuga valoare echipei din fruntea Campionatului Mondial. Domeniile care vor fi explorate împreună sunt în dezvoltarea motorului cu ardere internă, a tehnologiei bateriilor și a motoarelor electrice, dar și a software-ul de control al unității centrale a sistemului de propulsie și a sistemelor de analiză digitală.

„Este fantastic faptul că prin acest parteneriat asistăm la revenirea Ford în Formula 1″, a declarat Christian Horner, director și CEO Oracle Red Bull Racing. „În calitate de producător independent de motoare, a avea capacitatea de a beneficia de experiența unui constructor auto precum Ford, ne poziționează înaintea concurenței. Ford este un constructor cu o istorie bogată în motorsport, care se întinde pe generații. De la Jim Clark la Ayrton Senna și Michael Schumacher, istoria vorbește de la sine. Pentru Red Bull Powertrains este extraordinar de incitant să putem deschide următorul capitol al acelei dinastii sub numele de Red Bull Ford. Până în 2026 mai este drum lung, dar pentru noi munca începe deja, în timp ce privim la viitor și o la evoluția continuă pentru Oracle Red Bull Racing. “

Ford investește 50 de miliarde de dolari pentru a conduce revoluția electrificării în întreaga lume. Este cel de-al doilea producător auto de vehicule electrice din din SUA, rezultat susținut de succesul modelelor F-150 Lightning și Mustang Mach-E, precum și lider de piață în mai multe țări din întreaga lume cu modelul E-Transit. Ford lucrează pentru a satisface cererea crescută a consumatorilor și pentru a livra anual 600.000 de vehicule electrice la nivel global până la sfârșitul acestui an, respectiv 2 milioane de unități la nivel global până la sfârșitul lui 2026, ca parte a planului său Ford+.

În 2026, Ford va fi singurul constructor din lume care va concura în motorsport de la discipline de bază și până la Formula 1, inclusiv WEC și IMSA, cursa de 24 de ore de la Le Mans cu Mustang GT3, WRC cu M-Sport Ford Puma Hybrid Rally1, Baja 1000 cu Ranger Raptor și Bronco și NASCAR, NHRA și Supercars cu Mustang. Ford continuă să-și dezvolte eforturile din motorsport pentru a accelera inovația, cele mai noi tehnologii și software-ul destinate consumatorilor și va continua să facă acest lucru pentru viitoarele vehicule electrice Ford prin acest nou parteneriat poziționat la cel mai înalt nivel al motorsportului.

„Intrăm într-o nouă eră interesantă pentru Ford Performance”, a spus Farley. „Vom concura pentru a câștiga în F1, apogeul motorsportului, împreună cu Red Bull Racing. Veți vedea cel mai popular coupe sport din lume, Mustang, concurând de la seriile de bază din motorsport și până la seria australiană SuperCars, dar și NASCAR și Le Mans. Vom continua să fim lideri în competițiile de off-road, să luptăm pentru victorie în Campionatul Mondial de Raliuri, în King of Hammers, la Baja 1000 și nu doar atât. În tot acest timp, vom continua să entuziasmăm lumea cu modele concept spectaculoase precum SuperVan 4 și Mustang Mach-E 1400.”

Articole similare

Ad