Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Un an cu multe provocări, dar și cu noutăți și satisfacții

Pentru Cefin Trucks, 2022 a fost un an cu mai multe provocări decât 2021 din cauza constrângerilor din lanțul de aprovizionare, legate de lipsa componentelor, din cauza creșterii ratelor dobânzilor, care fac ca investițiile de capital să fie mult mai scumpe, din cauza crizei energetice determinate de războiul din Ucraina și a încetinirii economice din Europa. Tot anul trecut însă au existat și motive de satisfacție, începând cu atingerea pragului de 3.000 de Ford Trucks noi livrate în România, cea mai mare piață de export pentru acest producător.

Vânzările totale de camioane noi din România au crescut cu 15% față de 2021, atingând circa 7.000 de unități, mai ales datorită cererii de autotractoare, și o mare parte dintre comenzi au fost date în 2021. „Iar Cefin Trucks a încheiat anul bine, cu o cotă puțin peste 10%, deci sunt mulțumit și de acest rezultat, și de creșterea cu aproape 20% a cifrei de afaceri, precum și de creșterea consistentă a serviciilor after sales.”

Până acum Ford Trucks și-a crescut cota de piață în România mai ales datorită vehiculelor specializate și de construcții, însă, odată cu extinderea rețelei de dealeri și service-uri în toată Europa și cu dezvoltarea și îmbunătățirea produselor, cresc și vânzările de F-Max, autotractorul pentru transport pe distanțe lungi, de la care Stefano Albarosa se așteaptă să ajungă la 10-15% pe segmentul său, față de 4% în prezent. În 2022, acesta a reprezentat puțin peste 30% din totalul vânzărilor Cefin. Alte 30% le revin vehiculelor speciale și municipale și ponderea cea mai mare, de circa 40%, este a mașinilor de construcții.

Cea mai mare flotă livrată în 2022 aceluiași client, Supercom, a fost de 45 de gunoiere. Astfel, compania de salubritate devine unul dintre cei mai importanți parteneri ai Cefin, cu peste 100 de unități cumpărate în total până în prezent.

În cazul camioanelor Ford Trucks termenul mediu de livrare a fost în 2022 de peste 15 săptămâni, „compensat însă parțial de o politică agresivă de stoc, menită să asigure termene de livrare mai scurte”. Iar în 2023, la fel, compania poate livra unele modele din stoc

Prețul camioanelor a fost ajustat în funcție de contextul pieței și de cerințele clienților. „În a doua jumătate a lui 2021 și în 2022 au avut loc cele mai mari scumpiri de când am început eu să vând camioane, acum peste 30 de ani”, subliniază CEO-ul Cefin Trucks, adică de circa 30%. Și, deși între timp scumpirile au încetinit, nu există semne de scădere a prețurilor.

Vânzări bune de camioane rulate, în ciuda contractării pieței

Din cauza termenelor mari de livrare pentru camioanele noi a crescut semnificativ prețul vehiculelor rulate (care este în legătură strânsă cu prețul celor noi, anticipând cu câteva luni evoluția acestora), ceea ce a descurajat cererea, acesta fiind, în opinia lui Stefano Albarosa, motivul pentru care s-au înmatriculat mai puține camioane second-hand decât în 2021. Dar și disponibilitatea a fost redusă, multe firme păstrând mașinile în flotă mai mult timp deoarece întârzia livrarea celor noi.

Cu toate acestea, Cefin Trucks a vândut circa 600 de camioane rulate, dintre care 225 sunt Ford Trucks – o dovadă a faptului că acestea au o valoare de revânzare foarte bună.

CEO-ul companiei remarcă o crește a importurilor de vehicule rulate din țările baltice, dar în același timp declară că nu sunt semne că piața noastră este inundată de camioane ale unor firme care înainte de începerea războiului lucraseră mult în Rusia – cum ar fi gigantul Girteka.

Peste 40% din vânzări au fost finanțate in house

Stefano Albarosa se declară foarte mulțumit și de rezultatele activității noi de finanțare din cadrul Cefin: peste 40% din vânzările totale au fost finanțate in house, flota proprie de închiriere a fost extinsă la mai mult de 50 de camioane, iar vehiculele rulate au putut fi achitate în rate. Dobânda este în prezent de 4-6%, influențată de măsurile anti-inflație.

Compania oferă închiriere pe termen lung și scurt, care garantează accesul clienților la vehicule fără angajament pe termen lung. În ceea ce privește cererea de leasing operațional, aceasta a scăzut mult la nivelul întregii piețe.

Rețeaua de service își continuă extinderea

Activitatea post-vânzare a cunoscut o creștere puternică a performanțelor, determinată în mare parte de extinderea rețelei cu centrele din Brașov și Focșani, și mai puțin de creșterea volumului pentru clienții existenți. Cifra de afaceri a depășit 30 de milioane de euro, fiind în creștere cu 20% față de 2021. Numărul de contracte de service a crescut și el, firmele românești apreciind tot mai mult avantajul de a avea un cost fix de service și garanția unor costuri totale de întreținere și reparații mai mici.

Activitatea post vânzare nu a cunoscut însă nicio creștere vizibilă datorită camioanelor ucrainene care au traversat România.

Cefin Trucks deține o rețea proprie de ateliere de service, dar are și parteneri independenți, iar în 2023 va deschide încă 1-2 service-uri proprii.

Portofoliul va fi completat de autobuzele Otokar

Stefano Albarosa privește cu foarte mult interes camioanele cu propulsie electrică și se declară mândru de faptul că Ford Trucks este în pas cu aceste noi tendințe. În plus, Cefin Trucks își va adăuga anul acesta în portofoliu autobuzele Otokar, disponibile și în versiune electrică, și se declară pregătit să ofere toate instrumentele suplimentare, începând cu stațiile de încărcare, necesare pentru ca vehiculele electrice să ruleze, „astfel încât să fim lideri și în ceea ce privește furnizarea lor”.

În România Cefin Trucks are în teste unul dintre cele două prototipuri de șasiu electric de 8 t cu caroserie pentru colectare de gunoi oferite de Ford Trucks și concluziile de până acum sunt optimiste.

Articole similare