Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

ISCTR controlează întoarcerea camioanelor

O parte dintre transportatorii români s-au trezit la începutul acestui an cu controale la sediu, în cadrul cărora inspectorii ISCTR au verificat inclusiv întoarcerea camioanelor în ultimele 8 săptămâni la unul dintre punctele operaționale din statul de înmatriculare, așa cum prevede Pachetul Mobilitate. Chiar dacă autoritățile române dau asigurări că nu vor face un scop în sine din verificarea întoarcerii vehiculelor, legislația europeană trebuie respectată, astfel că, dacă se primesc solicitări de control din partea omologilor din statele membre, trebuie să le dea curs. Cei care au ghinionul de a fi găsiți în neregulă vor trebui să remedieze abaterea în termen de 30 de zile; altfel, rămân fără licență de transport și copii conforme pentru o lună. În prezent, MT pregătește modificarea HG 69, pentru ca perioada de remediere să fie crescută de la 30 de zile la 6 luni, iar abaterea să fie una minoră.

Deși măsura întoarcerii camionului în statul de înmatriculare la 8 săptămâni este contestată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) de către România și de către alte state periferice ale UE, iar cazul este încă pe rol, principalii noștri „inamici”, țările occidentale (în special belgienii și francezii), nu pierd deloc timpul și pun presiune pe instituțiile de control din țările est-europene să controleze întoarcerea camioanelor. Inițial am crezut că lucrurile nu vor fi atât de serioase, pe de o parte pentru că foarte puține state transpuseseră până la începutul lui 2023 prevederile Pachetului Mobilitate în legislația națională, iar, pe de altă parte, deoarece verificarea respectării întoarcerii camioanelor este în sarcina instituțiilor de control din statul în care este înmatriculat camionul/înregistrat operatorul. Și reprezentanții Ministerului Transporturilor (MT) și ai ISCTR au dat asigurări cu mai multe ocazii că nu își propun să înceapă o campanie de controale împotriva cărăușilor români. De altfel, „verificarea activității operatorilor, precum și verificarea condițiilor care au stat la baza eliberării licenței comunitare se efectuează la sediul acestora cel puțin o dată la 5 ani și, motivat, ori de câte ori se impune. De asemenea, în maximum 3 luni de la data eliberării licenței, ISCTR va face un control la sediu în vederea verificării îndeplinirii cerințelor prevăzute la art. 3, alin. (1) din regulamentul 1071/2009. Astfel, nu orice control la sediu va viza verificarea îndeplinirii cerințelor de acces la ocupație. Până în prezent, conducerea ISCTR nu a dispus planuri de acțiune dedicate pentru verificarea îndeplinirii obligației de întoarcere a vehiculului”, a explicat ISCTR într-un răspuns oferit revistei Tranzit pe acest subiect.

Problema este însă că procedurile europene sunt foarte clare, iar în momentul în care se primește o solicitare de control, ISCTR trebuie să îi dea curs într-un timp rezonabil. În plus, Inspectoratul deține în prezent și președinția rotativă a Euro Control Route (ECR), astfel că țara noastră trebuie să dea un exemplu bun.

Se pregătește modificarea HG 69/2012

În cazul în care, în urma controlului la sediul operatorului, se constată că acesta nu a întors camioanele în țară la 8 săptămâni, ISCTR dă un avertisment (notă de remediere) de 30 de zile, timp în care firma respectivă trebuie să se conformeze și să aducă vehiculele acasă. În caz contrar, se suspendă licența comunitară și toate copiile conforme ale acesteia pentru 30 de zile. În cazul în care, după 6 luni după suspendarea licenței comunitare pentru perioade succesive de 30 de zile, nu a fost remediată situația, va începe demararea procedurii de retragere a licenței comunitare.

Nici amenda nu trebuie trecută cu vederea, întrucât încălcarea este deocamdată una gravă, deși MT a promis că va modifica legea astfel încât să fie încadrată ca minoră. Astfel, odată cu întocmirea notei de remediere pentru neaducerea autovehiculelor la unul dintre centrele operaționale din România în termen de 8 săptămâni de la plecarea din țară, operatorul de transport rutier va fi sancționat și cu amenda prevăzută în art. 4, pct. 32.5 din HG 69/2012, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit ISCTR, Direcția Transport Rutier din cadrul MT este în fază finală de elaborare a proiectului de modificare a HG 69/2012, în care va fi prevăzut un termen de remediere de 6 luni pentru nerespectarea obligației de întoarcere a vehiculului. În aceste condiții, cel puțin până la finalizarea procedurilor judiciare la CJUE, acest termen va asigura pentru toți operatorii o marjă suficientă de siguranță, astfel încât să nu fie resimțite efectele negative ale PM. „Cum legislația nu prevede o definiție a sintagmei «centru operațional», urmare a consultărilor dintre ISCTR, ARR și DTR-MTI, acesta poate fi atât sediul înscris pe licența comunitară, cât și oricare alt punct de lucru sau spațiu declarat pe de teritoriul României (parc logistic, parcare de vehicule grele, service etc.). Operatorii, atunci când planifică întoarcerea, pot încerca să o combine cu unele activități care trebuie efectuate: întreținerea vehiculului, inspecția tehnică sau transporturi care se finalizează în România. La momentul în care ISCTR va verifica remedierea dificienței, transportatorul poate prezenta orice dovadă relevantă privind întoarcerea vehiculului. Acesta din urmă se poate întoarce de fiecare dată la același centru operațional sau la un altul din țară.”

Autoritățile române cer o atitudine mai laxă privind întoarcerea camioanelor

Autoritățile române au cerut omologilor din celelalte state membre să nu fie atât de înverșunați pe aplicarea prevederilor PM, măcar până la pronunțarea CJUE pe această speță.

Inclusiv comisarului european Adina Vălean i s-a cerut sprijinul, mai ales că studiul comandat de Comisie a demonstrat clar faptul că „plimbarea” camioanelor fără încărcătură dintr-o parte în alta a UE, doar pentru a respecta cerința, nu face decât să genereze poluare inutilă. Deși CE a promis clarificări pe legislație prin intermediul Parlamentului European, acestea nu au apărut încă. Totuși, s-au transmis semnale și din partea comisarului european pentru ca statele membre să nu facă eforturi prea mari pentru verificarea întoarcerii camioanelor până la o pronunțare fermă a justiției UE.

În același timp, printr-o scrisoare semnată de opt miniștri de Transport și trimisă CE s-a solicitat ca măcar pe perioada conflictului din Ucraina și până la soluționarea cererilor în anulare la CJUE această măsură să nu se aplice.

Pe plan intern, modificarea HG 69/2012 va aduce o „îndulcire” a sancțiunilor în caz de nerespectare a prevederii: creșterea perioadei de remediere de la 30 de zile la 6 luni, încadrarea neîntoarcerii camioanelor la 8 săptămâni la abateri minore în loc de grave, pentru ca amenda să fie de doar 250 de lei, și, dacă și Ministerul Justiției va da aviz pozitiv, nerespectarea acestei prevederi să nu fie motiv de pierdere a bunei reputații.

Articole similare