Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Bucureştiul – hub regional de distribuţie confirmat

Potrivit Anei Dumitrache, Country Head CTP Romania, stabilirea de centre de distribuţie regională în România nu mai este doar o tendinţă. CTPark Bucharest West, aflat la km 23 pe Autostrada A1, s-a profilat deja ca hub regional odată cu tranzacţiile în urma cărora Kuehne + Nagel şi LPP vor fi găzduiți aici.

“Piața poloneză de logistică este mult mai dezvoltată decât a noastră: sunt undeva la 25 de milioane de metri pătrați de depozite astăzi în Polonia față de 6,3 milioane în țara noastră. România este a doua cea mai mare țară din CEE după Polonia. Nu întâmplător, companiile poloneze se orientează către București pentru a-şi stabili un hub regional, pentru că mizează aici şi pe potențialul pieței locale.”

O altă observaţie a reprezentantei CTP este că aceste hub-uri regionale nu sunt depozite clasice în care sute de oameni sortează haine, ci “este vorba de sisteme automate integrate de sortare, de livrare, de organizare, picking, expediție etc., care presupun lanțuri de sisteme informatice şi companii ce se dezvoltă pe orizontală alături de ei”.

Portofoliul CTP include şi clienţi care fac producţie, însă procentul deţinut – circa 15% – este mai mic decât în cazul operatorilor de logistică sau retailerilor. În orice situaţie, CTP caută clienţi care vor să producă valoare adăugată. Şi un exemplu fericit în acest sens este Diehl Controls, care a închiriat în CTP Braşov 18.000 m2 pentru un centru de cercetare-dezvoltare şi o unitate de producţie.

“Am fost într-o competiție pe țări și am contribuit masiv, alături de autorităţile locale din Braşov, la decizia clientului de a se așeza aici”, a spus Ana Dumitrache, care exemplifică de ce sunt importanţi aceşti clienţi care aduc valoare adăugată şi pentru CTP, şi pentru România. “Este un efect de tip butterfly, care presupune că unitatea de producţie se dezvoltă odată pe partea de angajați, dar dezvoltă, pe orizontală, şi firme care produc pentru ei. În cazul Diehl, de exemplu, aceştia vor avea cel puţin un furnizor local pentru ambalaje de cutii de carton, la care se vor adăuga şi alţii.”

Şi Andrei Koszti, directorul regional de vânzări, subliniază că România nu mai e căutată pentru forţa de muncă ieftină, ci mai ales „pentru că aici nu au găsit doar oameni, ci şi creiere, astfel că s-a ajuns ca în România să se producă plăci de bază pentru un grup cu renume mondial de pe segmentul aerospațial.”

Schimbarea opticii asupra pieţei româneşti este susţinută şi de cifre: a crescut nivelul PIB per capita, precum şi nivelul puterii de cumpărare, capitole la care acum 15 ani România era pe penultimul loc din zona Uniunii Europene. „Ca trend general, în continuare vom targeta zona de producție cu valoare adăugată și, bineînțeles, zona de centre regionale de distribuţie, România acoperind foarte bine zona balcanică și Orientul Apropiat. Este foarte important să putem deservi clienții noștri care fac comerț în ţări precum Polonia sau alte pieţe emergente, care automat vor genera o creștere și la noi în țară”, a spus Ana Dumitrache.

Pe lângă retaileri de food/beverage, CTP a atras în parcurile sale şi companii de logistică, precum Maersk, care au tot lanțul de servicii de supply-chain, deservind clientul end-to-end cu preluarea mărfurilor din depozitul din Asia până la livrarea către clientul final, integrarea transportului pe mare cu cel feroviar, rutier, depozitare, expediere etc. “Astfel de business-uri cresc şi dezvoltă business-urile locale. De asemenea, clienţii noştri care fac producţie şi-au mărit unitățile de producție, acesta fiind unul dintre factorii de creştere de anul trecut.”

Articole similare

Ad