Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Electrificarea, digitalizarea, automatizarea devin regulă pentru industria de camioane

Producătorii de camioane și-au resetat strategiile de dezvoltare pentru anii care urmează ca răspuns la schimbările legislative privind emisiile și la cerințele pieței în ceea ce privește eficiența, conectivitatea și automatizarea. Parteneriatul cu americanii de la Nikola și dezvoltările din cadrul companiei FPT Industrial, producătorul de sisteme de grupuri motopropulsoare deținut de Iveco, sunt decisive în dezvoltarea noilor camioane ce vor fi lansate în anii care urmează. Noi interioare, noi sisteme digitale și servicii vor întregi oferta Iveco pentru transport greu. Tendințele pieței și alegerea companiei pentru a răspunde cerințelor legislative și de piață au fost prezentate de Iveco la IAA.

Legislația europeană obligă producătorii de camioane să reducă emisiile de CO2 cu 15% până în 2025 (pornind de la nivelul din 2019) și cu cel puțin 30% până în 2030. La începutul anului viitor, Comisia Europeană va organiza consfătuiri în urma cărora pragul de 30% va putea deveni chiar mai strict. Bineînțeles, o problemă în calea atingerii acestor ținte o reprezintă TCO, care la acest moment este mult mai mare decât cel al autovehiculelor diesel.

Deși raportul preț/performanță al bateriilor se estimează ca va scădea cu 60% până în 2030, acordarea de subvenții de către anumite state ar putea îmbunătăți tranziția, cel puțin pentru acest moment în care producătorii de camioane fac eforturi mari pentru a împinge pe piață autovehicule electrice. Iveco se așteaptă ca TCO pentru ele să fie apropiat de cel al vehiculelor diesel până în 2030, în timp ce pentru a pune în uz versiunile pe hidrogen este nevoie de mai mult timp.

La IAA Hanovra, producătorii de camioane și chiar unele start-up-uri au prezentat peste 35 de noi modele de camioane electrice care urmează să fie lansate până în 2024, ceea ce arată că tendința de electrificare a industriei de camioane este deja implementată și că se așteaptă politicile fiscale care să susțină mai departe scumpirea inevitabilă a transportului de mărfuri pe viitor.

O altă tendință care se manifestă în industria transporturilor este digitalizarea, pe care producătorii de camioane au început-o în urmă cu mulți ani. Iveco are în acest moment peste 80% din vehiculele comerciale conectate. Oficialii companiei susțin că la acest moment Iveco are toată infrastructura și acordurile de stocare pe Cloud a datelor. Dintre toate serviciile care se pot dezvolta pe baza conectivității, cel mai eficient pentru producător și clienții săi este mentenanța predictivă.

Cea de-a treia tendință este economia internă, care permite analiza unui număr foarte mare de parametri care contribuie la dezvoltarea unor produse cu o eficiență în exploatare cât mai mare.

Datorită milioanelor de senzori care pot fi folosiți pe camioane se pot dezvolta produse mai robuste și care răspund mai bine cerințelor pe fiecare misiune și nișă de activitate. Producătorul folosește algoritmi de învățare pentru a automatiza procesele de dezvoltare a autovehiculelor, făcându-le mai puțin costisitoare și având ca rezultat produse eficiente și sigure.

În ceea ce privește automatizarea, creșterea siguranței și criza de șoferi determină introducerea cât mai repede nu numai a sistemelor care asigură o conducere autonomă de nivel 2 (sistemul de menținere a benzii de mers, asistentul la mers în coadă ș.a.), cât și a unor sisteme automate de nivel 3 și 4 estimate inițial că vor intra în uz până în 2030. Sistemele de asistență la condus cresc siguranța, fiind estimată o reducere cu 15% a numărului de coliziuni până în 2030.

Potrivit unor analize efectuate de Iveco, peste 40% din timpul de lucru zilnic al șoferului e reprezentat de timp de așteptare fie în trafic, fie la încărcare sau descărcare, astfel că folosirea automatizării va crește eficiența transportului și va reduce emisiile.

Având în vedere nesiguranța în alegerea tehnologiei alternative la diesel pe care se va focusa industria, Iveco este de părere că producătorii de autovehicule ar trebui să adauge servicii de închiriere a autovehiculelor împreună cu asigurarea tipului de combustibil alternativ potrivit după modelul „pay-per-use” sau „mobility-as-a-service”. Producătorii vor trebui să facă acorduri specifice și cu furnizorii de energie, cât și cu cei care oferă servicii de plată, de taxe de drum etc., astfel încât utilizatorul să nu aibă grija investiției într-o tehnologie sau alta, ci doar să folosească serviciul după cum are nevoie.

Dieselul încă va reprezenta o alegere, mai ales în cazul în care se pot folosi bio-combustibili. Se lucrează și la adaptarea motoarelor cu combustie internă pentru folosirea hidrogenului, astfel că, în măsura în care hidrogenul poate fi obținut din surse verzi, acesta reprezintă încă o opțiune alături de bio-combustibili. În 2023, Iveco va prezenta un camion electric a cărui versiune pe pile de combustie va veni ulterior.

Se estimează că în 2025, 7% din piața de camioane va fi deținută de vehicule electrice, procent care va crește la 40% în 2030 și la 70% în 2035. Tehnologia diesel va scădea sub 60% înainte de 2030. Vehiculele pe pilă de combustie vor începe timid înainte de 2026 și vor atinge aproape 20% în 2030. Iveco se angajează să scadă cu 35% emisiile de CO2 până în 2030 și să introducă sisteme automate de asistență de nivel 2, care să crească siguranța pe toate modelele noi introduse înainte de 2026.

Baterii electrice pentru distribuție și construcții, pilă de combustie pentru distanțe lungi

Pentru gama ușoară, Iveco a lansat deja Daily electric cu una până la trei baterii și testează, împreună cu Hyundai, modelul pe pile de combustie. „Suntem conștienți că tehnologia de baterie NMC va fi depășită în anii ce vor urma de LFP sau de bateriile cu electrolit solid. Ca atare, ne propunem să reechipăm aceste vehicule după 5 ani cu cele mai noi tehnologii din domeniu. Pe gama de distribuție regională, la mijlocul anului viitor vom introduce modelul Nikola Tre, articulat pentru piața europeană, în timp ce modelul pe pile de combustie va fi lansat în a doua jumătate a lui 2024.” Modelul pe baterii electrice va avea o putere de 700 kWh și autonomie de 400-450 km, pe când la vehiculele pe pilă de combustie se dublează autonomia: cu un rezervor de 70 kg de hidrogen comprimat la 700 bari se poate atinge o autonomie de 800 km.

Vehiculele grele, care reprezintă peste 60% din volumele de transport rutier și 70% din punct de vedere al emisiilor de CO2, vor folosi aproape în exclusivitate tehnologia pe pile de combustie cu hidrogen. Se estimează că la nivel european vor fi construite circa 300.000 de unități pe an cu o autonomie zilnică de la 500 la 800 km. Pentru transportul de distribuție regională (circa 70.000 de unități pe an cu o autonomie de 200-500 km) se vor folosi atât vehiculele electrice pe baterii, cât și cele cu pile de combustie. Pentru aplicații urbane (25.000 de unități pe an cu 120-240 km autonomie), uz municipal (10.000 de unități pe an cu 80-160 km autonomie) și construcții (35.000 de unități pe an cu 160-240 km autonomie), se așteaptă să fie utilizate în special vehicule electrice pe baterii, cele pe pilă de combustie fiind cele recomandate doar pentru aplicațiile cu o putere mai mare.

Camionul cu pilă de combustie 6×2 fructifică avantajele oferite de derogarea pentru greutatea admisă mai mare

Parteneriatul cu Nikola a început în 2019 și a fost nevoie de ceva timp pentru a unifica echipele cu mentalități diferite – una provenită din cadrul unui producător european de vehicule, iar cealaltă dintr-un start-up american.

Pentru dezvoltarea Nikola Tre Iveco a folosit sinergiile cu platforma S-Way, mai ales în ceea ce privește cabina, însă a dorit să evidențieze că este vorba de un camion conceput din faza de proiectare ca un vehicul electric. Până și șasiul a fost dezvoltat cu o anumită dimensiune și cu suspensii specifice pentru a fi optimizat, pentru a acomoda baterii grele și pentru a fi adaptat la pile de combustie.

Modelul cu baterie electrică și cu axă electrică pe spate atinge o autonomie de până la 530 km, în timp ce modelul pe pilă de combustie cu rezervoare de hidrogen la 700 bar poate să ajungă până la 800 km. Pentru acest model există un pachet cu 9 baterii pentru a stoca 738 kWh cu puterea cu care se poate încărca astăzi printr-un încărcător de 350 kW. Timpul de încărcare este 80-90 de minute, iar cu încărcătorul de 1 MWh se poate reduce la jumătate.

Iveco încearcă să exploreze o nouă arhitectură pentru modelul autotractor 6×2, folosind noile dispoziții ale regulamentului european privind masele și dimensiunile, care permit extinderea ampatamentului și a cabinei. Varianta cu pilă de combustie are un design cu un mic nas adițional care corespunde definiției de cabină aerodinamică prevăzută în reglementările europene. Această cabină permite explorarea beneficiilor oferite de noua directivă a maselor și dimensiunilor care constă în obținerea unei lungimi totale de 18,05 m, față de standardul de 16,5 m, iar vehiculul are raza de bracare maximă cuprinsă în legislația europeană, atunci când este cuplat la o semiremorcă standard.

Ampatamentul pentru versiunea 6×2 cu pile de combustie ajunge la 3.932 mm, în timp ce versiunea cu două axe, cu propulsie pe baterie electrică, are un ampatament de 4.022 mm. Diferența de lungime de 1,45 m este folosită pentru „nasul” aerodinamic și, respectiv, spațiul destinat montării rezervoarelor de hidrogen.

Avantajul versiunii 6×2 este că maximizează sarcina utilă permisă, ceea ce nu se poate realiza în cazul unei configurații 4×2 ca urmare a depășirii greutății axei spate a tractorului. Chiar dacă există o derogare de la greutatea totală admisă de la vehiculele cu propulsie alternativă, greutatea mare a rezervoarelor de hidrogen face ca greutatea maximă admisă pe axa spate să fie depășită și, astfel, derogarea nu își atinge scopul, lucru care nu se întâmplă în cazul versiunilor 6×2.

Un prototip al modelului electric oferit spre testare în Portul Hamburg a fost disponibil pentru test drive la IAA Hanovra pentru un tur de circa 30 de minute. Chiar dacă este o cabină de S-Way, ecranul tactil uriaș dispus pe consola centrală a panoului de bord, în câmpul vizual direct al șoferului, îl face să arate mai digitalizat, mai modern, mai atractiv pentru tinerii șoferi.

Iveco va aduce însă mai multe modificări la interiorul cabinelor pentru transport pe distanțe lungi la generațiile următoare, care să întregească procesul de transformare început cu schimbarea totală a designului exterior odată cu lansarea X-Way. Noul camion pentru transport pe distanțe lungi de la Iveco este așteptat să fie lansat pe piață în 2024. 2023 este anul Nikola Tre BEV, care va fi lansat în a doua jumătate a anului.

Articole similare