Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Tarifele spot au scăzut în T4 2022. Urmează cele din contracte.

Barometrul realizat de Transport Intelligence, Upply și IRU pentru cel de-al patrulea trimestru din 2022 indică faptul că scăderea cererii de transport rutier de mărfuri în timpul unui sezon care era de vârf în trecut, dar care de data aceasta a fost foarte slab, conform așteptărilor, a dus la scăderea tarifelor spot, iar cele din contracte încă s-au menținut ridicate din cauza crizei de șoferi și prețului mare al combustibilului. Pentru 2023 se estimează că va scădea în continuare cererea de mărfuri atât din partea consumatorilor, cât și a producătorilor, dar nu într-o măsură atât de mare cât se estima anul trecut, și că tarifele se vor menține la un nivel ridicat măcar în primul semestru, din cauza costurilor mari.

Tariful spot Upply a scăzut cu 2,4 puncte față de trimestrul anterior, până la 142,1 puncte (este prima scădere din primul trimestru din 2020 încoace), în timp ce prețul de transport pe bază de contract a crescut cu 0,4 puncte. În ceea ce privește comparația cu perioada similară din 2021, tariful spot a crescut cu 18,1 puncte, iar cel din contracte cu 19,0 puncte. Valorile sunt atât de ridicate față de anul anterior din cauza costurilor mai mari și capacității încă reduse de transport, la care se adaugă presiunea tot mai mare exercitată în direcția îndeplinirii, de către sectorul de transport rutier, a unor standarde tehnologice, de mediu și de siguranță tot mai înalte, reflectate și în costurile vehiculelor comerciale.

Scăderea tarifului spot este o consecință a scăderii cererii, din cauza inflației care reduce încrederea consumatorilor până la niveluri record și crește prețurile. Inflația în zona euro a atins un nivel maxim de 10,6% în octombrie, iar încrederea consumatorilor a atins un minim istoric de 95,1 puncte în septembrie, cu îmbunătățiri neglijabile în ultimul trimestru.

În plus, prețurile ridicate ale energiei au făcut ca producătorii europeni să fie mai puțin competitivi la nivel global, iar comenzile record de bunuri din prima parte a lui 2022 sunt în scădere pe măsură ce cererea globală scade. De exemplu, producția din Franța și Germania este acum sub nivelul din 2019.

Europa pare să fi evitat o criză energetică anunțată inițial ca fiind catastrofală, având un consum de energie mai mic și un nivel de stocare aproape de capacitate pe întregul continent, ceea ce a redus presiunea asupra prețurilor.

În 2023 se preconizează că tarifele de transport de marfă vor continua să scadă, dar că vor rămâne ridicate față de ani anteriori. Thomas Larrieu, CEO Upply, este de părere că vom asista la o scădere și pentru tarifele pe bază de contract, dar este dificil de estimat în ce măsură, deoarece costurile operatorilor sunt încă la cel mai ridicat nivel din toate timpurile, iar deficitul de șoferi nu va fi rezolvat într-un an. „Părerea mea este că în 2023 tarifele din contracte vor scădea cu 3-5%, iar cele spot vor fi din ce în ce mai volatile din cauza incertitudinii cererii consumatorilor.”

În 2023 se așteaptă ca cererea să scadă, nu să se prăbușească, astfel încât și prețurile de transport vor scădea, dar nu foarte mult.

Michael Clover (Ti) este de acord cu faptul că piața europeană a transportului rutier de marfă trece la o nouă etapă și în afară de scăderea cererii și implicit a prețului subliniază faptul că există deja stocuri mari și volume scăzute de import. „Cu toate acestea, probabil că volumele se vor stabiliza în a doua jumătate a anului, pe măsură ce nivelul stocurilor scade și efectele inflației se relaxează. Primele semne ale indicatorilor predictivi pe termen mai lung, cum ar fi comenzile record pentru echipamentele de fabricare a semiconductorilor, sugerează că producția se va redresa pentru a răspunde cererii care ar urma să fie mai mare în 2023. Această redresare, combinată cu costuri ridicate de aprovizionare, va susține probabil un nivel ridicat al tarifelor de transport de marfă în 2023.”

Tarifele dintre Madrid spre Paris au scăzut mai mult decât cele din sens opus

Barometrul realizat de Transport Intelligence, Upply și IRU indică faptul că toate tarifele de transport dintre Paris și Madrid au scăzut în al patrulea trimestru din 2022. Cursele cu plecare din Madrid au avut tarife pentru transporturi pe bază de contract cu 5,1% mai mici decât în trimestrul al treilea din 2022, până la 1.461 de euro (1,15 euro/km), dar în creștere cu 9,1% față de trimestrul al patrulea din 2021, în timp ce tarifele spot au scăzut cu 4,4% față de trimestrul anterior și au crescut cu 20,7% față de perioada similară din 2021, ajungând la o medie de 1.770 de euro (1,40 de euro/km). Cursele cu plecare din Paris au scăzut cu 1,5% față de trimestrul anterior, până la 1.321 de euro (1,04 euro/km), dar sunt cu 7,5% mai scumpe față de 2021, în cazul contractelor, iar cele spot sunt cu 3,0% mai ieftine decât în trimestrul anterior, adică în medie de 1.497 de euro (1,18 euro/km), dar în creștere cu 8,6% față de 2021.

Tarifele dinspre Madrid spre Paris au fost influențate mai ales de modificarea obiceiurilor consumatorilor francezi în sezonul de vârf, când nu au cheltuit la fel de mult ca în anii precedenți. Potrivit Sondajului lunar al Băncii Franței din decembrie 2022, în trimestrul al patrulea vânzările cu amănuntul au scăzut cu 1,0%: cele de alimente au scăzut cu 2,7%, iar cele de bunuri nealimentare cu 0,6%.

Tarifele spot între Madrid și Paris sunt acum cu 21,2% peste tarifele pentru transport pe bază de contract, față de o diferență de 9,6% în trimestrul al patrulea din 2021, dovadă a cererii mari din Franța din 2022 – deoarece se așteaptă ca francezii să răspundă cu întârziere la inflație în comparație cu restul Europei. Inflația franceză a atins 6,2% în noiembrie, în timp ce în Germania și Marea Britanie a fost de 7,9%, respectiv 8,6% în iunie. Și se preconizează că acest răspuns ulterior la creșterea inflației în trimestrul al patrulea va reduce presiunea cererii asupra tarifelor de transport rutier de mărfuri către Franța în 2023.

Tarifele curselor cu plecare din Madrid spre Paris au crescut în 2022 și din cauza creșterilor mari ale costurilor de transport din primul semestru al anului, care au atins vârful în iulie, când motorina a fost cu 38% mai scumpă decât în ianuarie 2022.

Prețurile motorinei din ianuarie 2023 arată o scădere de 18,5% față de acest vârf, fiind unul dintre motivele pentru care tarifele au scăzut în trimestrul al patrulea din 2022. Totuși, prețul motorinei continuă să fie cu 21,1% mai mare decât la început de 2022, ceea ce lasă loc pentru scăderea tarifelor – atât spot, cât și pe bază de contract – pe măsură ce costurile scad. Transportatorii spanioli continuă să primească o reducere de 20 de cenți/l de motorină până la 31 martie și apoi de 10 cenți de la 1 aprilie la 30 iunie, după care eliminarea acestui ajutor de stat ar putea avea impact asupra prețurilor de transport rutier, deoarece costurile suplimentare vor fi transferate clienților.

Pe de altă parte, atât tarifele spot, cât și cele pentru transport pe bază de contract au scăzut din cauza scăderii cererii și ofertei, iar decalajul dintre cele două a ajuns la 13,3%, sub media europeană de 14,7%.

Vânzările cu amănuntul din Spania din ultimul trimestru al lui 2022, comunicate de INE (Oficiul Național de Statistică din Spania) arată o creștere de 0,33% față de anul anterior și un nivel cu 2,1% sub cel din 2019. Inflația a atins un maxim de 10,8% în iulie, când era de 6,1% în Franța și de 7,5% în Germania, și a modificat comportamentul consumatorilor spanioli, conform unui sondaj ING din noiembrie 2022, care arată că 55% dintre ei urmăreau să cheltuiască mai puțin pe îmbrăcăminte și că 43% voiau să scadă cheltuielile cu bunurile de larg consum, cum ar fi alimentele.

În plus, nivelul producției spaniole a scăzut în trimestrul al patrulea din 2022 cu 1,8% față de al treilea, și doar industria auto pare că se simte mai bine, având o creștere de 3,5% față de trimestrul anterior și de 7,3% față de începutul anului, creștere apărută pe măsură ce s-a diminuat deficitul mondial de cipuri, permițând industriei europene a autovehiculelor să se redreseze în 2023.

În agricultură însă schimbările climatice au redus volumele recoltei și deci cererea din sectorul agricol va fi scăzută, și implicit și volumele transportate, creând o perspectivă de scădere, dar nu de prăbușire, a presiunii cererii asupra tarifelor.

Tarifele dintre Germania și Polonia au crescut și în T4 2022

Trei dintre cele patru tipuri de tarife de transport rutier de marfă pe ruta dintre Polonia și Germania au atins noi maxime istorice în ultimul trimestru din 2022, conform barometrului realizat de Transport Intelligence, Upply și IRU. Cursele spot de la Varșovia la Duisburg au ajuns să coste cu 4,2% mai puțin decât în trimestrul precedent, adică în medie 1.865 de euro (1,73 de euro/km), și cu 27,6% mai mult decât în perioada similară din 2021. Tarifele curselor pe bază de contract între Varșovia și Duisburg au crescut însă cu 2,1% față de trimestrul anterior și cu 39,6% față de 2021, până la 1.532 de euro (1,42 de euro/km), o nouă maximă istorică.

Iar tarifele curselor dinspre Duisburg spre Varșovia au crescut în ambele cazuri: cele spot cu 3,2% față de trimestrul anterior și cu 8,8% față de finalul lui 2021, până la 1.517 euro (1,40 de euro/km), iar cele pe bază de contract cu 2,1%, respectiv 15,4%, până la 1.200 de euro (1,11 euro/km).

Principalul motiv al menținerii ridicate a tarifelor din contracte sunt costurile mari, iar scăderea cererii din partea economiei germane care încetinește reduce presiunea asupra tarifelor spot în Renania. Tarifele spot pentru cursele dintre Varșovia și Duisburg sunt acum cu 21,8% mai mari decât cele pe bază de contract, în condițiile în care în al treilea trimestru din 2022 diferența era de 29,9%. Scăderea presiunii din partea cererii a redus tendința ascendentă a tarifelor spot, în timp ce lipsa de șoferi și prețul mare al combustibilului mențin la un nivel înalt tarifele din contracte.

Industria prelucrătoare germană s-a luptat să-și revină după pandemie și continuă să facă asta. Datele Destatis disponibile pentru ultimul trimestru din 2022 arată că producția este cu 3,2% sub nivelul din 2019. La început de 2022, fabricile germane aveau cele mai mari comenzi înregistrate din 1970 încoace, de când există aceste consemnări, dar volumele au scăzut cu 5,5% în noiembrie, în condițiile în care analiștii economici estimaseră o scădere de numai 0,5%. Potrivit Destatis, comenzile sunt în scădere din cauza cererii interne și internaționale mici. Pe parcursul anului trecut, comenzile pentru produse germane s-au menținut la un nivel înalt inclusiv din cauza faptului că se livrau cu întârziere, dar între timp această problemă s-a rezolvat și se vede că volumele scad. Germania urmează să evite criza energetică extremă de care mulți se temeau în urma conflictului din Ucraina printr-o schimbare a comportamentului consumatorilor și producătorilor, dar și datorită iernii blânde, ceea ce înseamnă că nu se va opri producția industrială.

În direcția opusă, costurile de transport se mențin ridicate, iar economia poloneză rezilientă a menținut o cerere sănătoasă de mărfuri transportate rutier, în ciuda inflației mari, care a atins un record de 17,9% la începutul celui de-al patrulea trimestru al anului, cu mult peste 10,6% în zona euro.

Dar producătorii polonezi au absorbit costurile în creștere pentru a-și menține activitatea la nivel ridicat, iar informațiile de la institutul polonez de statistică arată că producția a crescut cu 9,7% față de trimestrul al treilea și cu 37,7% față de perioada similară din 2021, după o creștere constantă pe parcursul întregului an trecut.

Există, totuși, o umbră în acest peisaj: industria mobilei. Polonia este al treilea cel mai mare exportator de mobilă din lume și în acest domeniu lucrează peste 200.000 de angajați. Dar sectorul a avut de suferit din cauza creșterii costurilor lemnului și energiei și Polonia riscă să-și piardă baza de clienți într-o lume în care încrederea consumatorilor este la cote minime istorice în multe țări.

Combustibilul ar urma să fie un factor major și în 2023 în determinarea tarifelor pentru transportul dintre Germania și Polonia, scăderea prețului ducând la scăderea acestora, dar pe de altă parte acestei tendințe i se opune lipsa de șoferi.

Tarifele spot de la Lille la Duisburg au avut a doua cea mai mare scădere din Europa

Tarifele de transport pe bază de contract de la Duisburg la Lille au fost mai mari cu 4,9% decât în trimestrul anterior și cu 28,3% decât în perioada similară din 2021, adică în medie de 749 de euro (2,48 de euro/km). Iar tarifele spot, de 846 de euro (2,80 de euro/km), au crescut cu 1,2% față de trimestrul anterior și cu 15,4% față de finalul lui 2021.

Pe sensul celălalt tarifele de transport pe bază de contract au fost în medie de 513 euro (1,70 de euro/km), în creștere cu 6,0% față de trimestrul anterior și cu 16,3% față de 2021, și cele spot au ajuns la 574 de euro, cu 10,25% mai mici decât în trimestrul anterior (a doua cea mai mare scădere din Europa), dar sunt în continuare în creștere cu 10,2% față de 2021.

La menținerea tarifelor mari pentru cursele de la Duisburg la Lille au contribuit cererea slabă, dar stabilă din Franța, oferta limitată de bunuri și costurile mari de transport. Datele INSEE (institutul de statistică din Franța) pentru al patrulea trimestru al anului trecut arată că producția a crescut față de 2021. De exemplu, s-au fabricat cu 4,5% mai multe autoturisme decât în 2021, cu 4,9% mai multe echipamente de transport și producția totală a crescut cu 2,1% – dar este în continuare cu 3,3% sub nivelul din 2019.

Efectul acestor realități economice este că nu se vede, pe această relație, o prăbușire a cererii, ceea ce a împiedicat scăderea în mare măsură a tarifelor de transport. Totuși, producția este încă sub nivelul de dinainte de pandemie, deci nu pune presiune să crească tarifele de transport spot.

La fel și în Germania: producția de bunuri fabricate aici și cerute de industria franceză este în creștere cu 4,1% puncte față de trimestrul al treilea și cu 4,4% față de ultimul trimestru al lui 2021.

Lille este un centru de producție important în Franța, iar economia din zonă este rezilientă. În Nord-Pas-de-Calais se produc aproximativ 10 milioane de mașini pe an, iar livrările îmbunătățite de semiconductoare urmează să permită o mică redresare a pieței în 2023 și să mențină constantă cererea pe această rută, susținând presiunea asupra tarifelor de transport pe tot parcursul anului.

În ultimul trimestru din 2022, consumul francez, ajustat în funcție de inflație, a scăzut cu 1,2% față de cel anterior. Datele disponibile sugerează că sezonul de vârf a venit cu o ușoară creștere, de 15%, a cererii de bunuri fabricate, dar cheltuielile sunt în continuare în scădere cu 1,2% față de 2021 și cu 2,0% față de 2019. ING anticipează că traiectoria inflaționistă întârziată a Franței va produce un răspuns latent al consumatorilor în 2023. Salariile nominale au crescut cu aproximativ 6%, dar puterea reală de cumpărare a consumatorilor francezi ar urma să fie mai scăzută în 2023, având ca efect stagnarea consumului și a producției, din cauza creșterii prețurilor la alimente și energie. Ca urmare, presiunea ascendentă a cererii din partea economiei franceze va fi minimă, dar este puțin probabil ca cererea să scadă considerabil tarifele de transport în trimestrul următor.

Transportatorii care au mers de la Duisburg la Lille s-au confruntat cu creșteri mari ale prețului carburanților, motorina ajungând în Germania la 2,13 euro/l în martie 2022, cu 28,8% mai mult decât în ianuarie 2022. Prețurile medii ale combustibililor din al patrulea trimestru al anului din Germania au fost cu 23,0% peste nivelul din ianuarie 2022, ceea ce a menținut costurile de operare ale transportatorilor la un nivel ridicat. În decembrie și ianuarie combustibilul a ajuns să aibă cele mai mici prețuri din februarie 2022 încoace, ceea ce are potențialul de a reduce tarifele, însă nu în primul semestru al anului.

Pe ruta spre Germania tarifele spot au scăzut cu 10,25%, astfel că decalajul dintre ele și cele pe bază de contract a ajuns la 11,8%, față de 31,9% în trimestrul al treilea – o dovadă a normalizării pe piețele spot spre Duisburg.

Cererea germană slabă este cea care a permis scăderea tarifelor spot. Datele de la Destatis (Oficiul Național de Statistică din Germania) pentru ultimul trimestru din 2022 arată semne clare de scădere a consumului: comerțul cu amănuntul ajustat sezonier este în scădere față de perioada similară din 2021, cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul pentru alimente și băuturi este în scădere cu 10,0%, iar cea a echipamentelor de uz casnic cu 9,6%. Aceste cifre afectează marii producători din nordul Franței. Danone, de exemplu, un angajator important, a raportat o creștere de 6% a cifrei de afaceri, dar din creșterile de prețuri, pentru că de fapt volumul de producție a scăzut. Efectul este scăderea numărului de mărfuri care se transportă rutier și pe care le solicită marii producători, deoarece consumatorii cumpără mai puțin.

Perspectivele pentru 2023 în transportul pe ambele sensuri între Duisburg și Lille sunt de stagnare a ofertei, deci de presiune mai mică în sensul creșterii tarifelor de transport. Dar nu se estimează un colaps al cererii care să ducă la scăderi foarte mari ale tarifelor, iar costurile de transport, mai ales cele cu motorina, mențin tarifele cu mult peste nivelurile din primul semestru al lui 2022.

Tarifele de import din Marea Britanie, la al doilea trimestru consecutiv de scădere

Tarifele pentru toate tipurile de transporturi rutiere internaționale de marfă care au legătură cu Marea Britanie au scăzut în trimestrul al patrulea din 2022, iar cele de import (atât spot, cât și pe bază de contract) sunt la al doilea trimestru consecutiv de scădere. Pe piața contractelor, tarifele de import sunt cu 0,5 puncte mai mici decât în trimestrul anterior, adică de 135,5 puncte, și cu 5,4 puncte mai mari față de perioada similară din 2021. Iar tarifele spot pentru import au scăzut cu 3,2 puncte, până la 150,7 puncte, și au crescut cu 5,1 puncte față de 2021. În ceea ce privește exporturile, tarifele de transport pe bază de contract au scăzut cu 3,4 puncte față de trimestrul anterior, până la 129,3 puncte, dar sunt cu 17,1 puncte mai mari față de anul precedent. Iar tarifele spot au scăzut până la 151,9 puncte, cu 8,6 puncte mai puțin decât în trimestrul anterior și cu 24,5 puncte mai mult față de ultimul trimestru din 2021.

Industria prelucrătoare din Regatul Unit solicită mai puțin transport rutier, în sensul că nici nu mai importă la fel de multe mărfuri intermediare, și nici nu mai exportă mult. În decembrie, indicele manufacturier din Marea Britanie a scăzut până la cele mai mici niveluri din mai 2009 încoace, cu excepția celor două luni de la începutul pandemiei. Industriile suferă din cauza scăderii cererii interne și internaționale de bunuri, încrederea consumatorilor fiind mică și în Marea Britanie, și în străinătate. Producția de automobile din 2022 a scăzut până la cele mai mici niveluri din 1992 încoace și este cu 200.000 de unități sub cea din 2019. Iar înmatriculările de mașini sunt acum la cel mai scăzut nivel din ultimele trei decenii, sugerând că cererea internă nu va stimula o redresare a industriei în primul trimestru din 2023. Perspectivele pentru acest an sunt de declin continuu, o asociație comercială din Regatul Unit, Made in UK, anticipând o nouă scădere cu 3,2% a producției. O altă problemă cu care se confruntă această țară este aceea că întârzierile și costurile mai mari i-au afectat reputația, drept pentru care mulți clienți europeni aleg să se aprovizioneze cu produse din altă parte. Deci se preconizează că volumele de export ale Regatului Unit vor rămâne la nivel scăzut.

Prețul motorinei din Regatul Unit a fost în medie de 2,12 euro/l în trimestrul al patrulea din 2022, cu 17,4% peste nivelul din ianuarie 2022, ceea ce a menținut costurile de transport ridicate la export. În plus, UK continuă să se confrunte cu o creștere a deficitului de șoferi, un sondaj ONS din 2022 arătând o pierdere de 30.300 de șoferi de camion numai în primul trimestru din 2022. Iar Brexit a făcut ca piața șoferilor din Marea Britanie să fie mai puțin receptivă la cerere, cu întârzieri și congestie în porturi care descurajează conducătorii auto străini. 2022 a început cu cozi lungi și perturbări mari în transportul care are legătură cu Regatul Unit, cauzate de noile reglementări post-Brexit. Iar acum nu mai sunt cozi, dar documentele sunt mai complexe și costurile, mai mari. În plus, din ianuarie 2023 s-a eliminat dreptul operatorilor din țările UE la efectuarea de cabotaj la intrarea în Regatul Unit fără încărcătură, la transport intermodal și la curse triangulare cu mărfuri încărcate de aici. Traficul triunghiular va fi în continuare posibil cu un permis emis de Conferința Europeană a Miniștrilor Transporturilor, dar transportul pe această relație va fi mai puțin flexibil și concurența pe culoarele de export din Regatul Unit va scădea, ceea ce va scădea și oportunitățile de retur pentru transportatorii din UE.

Transport Intelligence estimează că piața de transport rutier de marfă din Marea Britanie va crește cu 0,30% față de 2022, creșterea cea mai mică din 2012 încoace cu excepția lui 2020.

Între Germania și Europa doar tarifele pentru cursele spot de export au crescut

Trei dintre cele patru tarife de transport pentru cursele între Germania și Europa au înregistrat scăderi în trimestrul al patrulea din 2022. La export, prețurile pentru transportul pe bază de contract sunt de 139,0 puncte, cu 0,9 puncte mai mici față de trimestrul anterior și în creștere cu 24,1 puncte față de perioada similară din 2021, iar cele spot sunt acum de 144,3 puncte, mai mari cu 2,2 puncte decât în trimestrul anterior și cu 10,2 puncte față de 2021. La import, tariful pentru cursele pe bază de contract este de 131,6 puncte, cu 0,2 puncte mai mic decât în trimestrul al treilea din 2022 și cu 25,8 puncte mai mare decât în 2021, iar cel spot a ajuns la 170,8 puncte, fiind cu 9,9 puncte mai mic decât în trimestrul precedent și cu 35,1 mai mare decât în ultimul trimestru din 2021.

Indicele PMI mediu de producție din Germania pentru al patrulea trimestru din 2022 s-a situat cu 2,6 puncte sub nivelul din trimestrul al treilea și este sub 50 timp de șase luni consecutive, sugerând declinul industrial pe parcursul celei de-a doua jumătăți a anului trecut. Datele disponibile pentru ultimul trimestru din 2022 arată că producția germană a scăzut cu 0,02% față de perioada similară din 2021 și că este sub nivelurile din 2019. În special producția de bunuri de larg consum a scăzut, cu 3,1% față de 2021 și cu 3,2% față de 2019, acesta fiind un sector care și-a revenit în 2021 până aproape de nivelurile de dinainte de pandemie, dar care are din nou probleme.

Industria germană nu se mai confruntă cu scenariile extreme avansate în vara lui 2022, referitoare la lipsa gazului necesar pentru producție. În ianuarie 2023, Bundesnetzagentur (Agenția Federală a Rețelei pentru Energie Electrică, Gaze, Telecomunicații, Poștă și Căi Ferate) a raportat niveluri de stocare a gazelor de 88,70%, în condițiile în care consumul de gaze în a doua săptămână a lui ianuarie a fost cu 34,2% sub media din aceeași perioadă din 2018-2021. Capacitatea consumatorilor și producătorilor de a reduce utilizarea gazului și de a îmbunătăți eficiența înseamnă că Germania va evita deficitul de gaze de care se temea în vara anului trecut și scade costurile cu energia ale producătorilor. Prețul gazelor pentru producătorii industriali germani a crescut în decembrie cu 21,6%, fiind la un maxim istoric din ultimii 60 de ani, cu excepția vârfului din august 2022.

Prețurile ridicate ale producătorilor și scăderea cererii internaționale vor continua să reducă exporturile germane, deoarece producătorii se luptă să mențină prețurile competitive pe o piață internațională care dă dovadă de neîncredere: încrederea consumatorilor din UE a atins cel mai scăzut nivel, de 95,1, în septembrie 2022, iar scăderea inflației a permis o ușoară redresare la 96,5 în decembrie, însă consumul partenerilor comerciali europeni ai Germaniei este în continuare slab, menținând redusă cererea de mărfuri germane și în 2023. Prin urmare, se preconizează că volumele de mărfuri exportate rutier vor rămâne reduse și vor scădea și presiunea în sensul creșterii asupra tarifelor de transport. Dar transportul german de marfă ar putea cunoaște iar o creștere a cererii în trimestrele al doilea și al treilea din 2023.

În plus, nivelurile scăzute ale Rinului în vara lui 2022 au transferat spre rutier – unde capacitatea era oricum mai mică decât cererea – multe mărfuri care înainte se transportau pe căi navigabile, ceea ce a dus la creșterea tarifelor. În ultimul trimestru din 2022 nivelul apei și-a revenit, afectând tarifele în sens invers, dar există riscul ca situația să se repete în vara lui 2023, deoarece temperatura medie în Germania în noiembrie și decembrie 2022 a fost cu 29% (2,3 grade) peste normal și nu au existat ninsori care să alimenteze nivelul Rinului în primăvară și vară.

Motorina scumpă și măslinele au dus la creșterea tarifelor din Spania

 Tarifele pentru transportul intern din Spania au crescut în ultimul trimestrul din 2022, față de trimestrul anterior, atât pentru cursele spot, cu 6,3 puncte, cât și pentru cele pe bază de contract, cu 0,5 puncte, mai ales din cauza prețurilor ridicate ale combustibililor și cererii mari din sezonul recoltelor. Iar față de perioada similară din 2021 creșterea a fost de 14,9, respectiv 35,5 puncte.

Prețul motorinei a atins un maxim în iulie 2022, când media a fost de 2,03 euro/l, cu 38,0% mai mare decât în ianuarie 2022. Creșterea a fost limitată de reducerea oferită de guvern pentru litrul de combustibil alimentat din Spania.

Costurile de transport mai mari au dus tarifele la noi maxime istorice în trimestrul al treilea din 2022, când motorina s-a ieftinit, după care însă, în primele două luni ale trimestrului al patrulea, s-a scumpit iar, ducând la o nouă creștere a prețurilor de transport. În ianuarie 2023 motorina costă din nou mai puțin, deși încă este cu 21,2% mai scumpă decât în perioada similară a anului trecut. Deci tarifele spot și pe bază de contract rămân mari și nu se estimează că vor scădea mult în primul trimestru din 2023.

Subvenția pentru motorină acordată de guvern nu se mai aplică persoanelor fizice, iar transportatorii încă sunt eligibili, tot pentru 20 de cenți/l până pe 31 martie și 10 cenți/l până pe 30 iunie, dar eliminarea acestei reduceri va duce la transferarea prețului motorinei în tariful de transport.

O caracteristică importantă a economiei Spaniei este că din noiembrie până în martie este sezonul recoltei de măsline – această țară produce 75% din măslinele din lume și are nevoie de transport pentru peste 10 milioane de tone în timpul sezonului de recoltare, ceea ce crește mult cererea de transport, în condițiile în care capacitatea este oricum limitată. Schimbările climatice au forțat în 2022 recoltarea timpurie, ceea ce a făcut ca cererea mare care ar fi trebuit să fie în primul trimestru din 2023 să apară de fapt în ultimul trimestru din 2022. Iar în 2023 recolta de măsline își va reduce presiunea în sensul creșterii tarifelor, câtă vreme Consiliul Internațional al Măslinelor vede o scădere de 47% a producției de măsline față de anul anterior din cauza condițiilor climatice extreme din 2022.

În ciuda inflației mari și a acestor probleme climatice, economia spaniolă nu va cunoaște un 2023 slab. Previziunile preliminare pentru primul trimestru arată că piața transportului rutier de mărfuri din Spania va crește cu 2,6%, mai rapid decât cele din Germania, Franța și Marea Britanie. Presiunea inflaționistă se va menține și va limita consumul privat, dar inflația totală a scăzut din august încoace, ceea ce înseamnă că nu va afecta foarte mult cererea de marfă din Spania în 2023. În ceea ce privește tarifele, ele vor depinde în mare măsură de prețurile combustibililor din țară și de disponibilitatea guvernului de a sprijini sectorul transporturilor cu noi subvenții.

Conform analizei Ti/Upply/IRU, în trimestrul al patrulea din 2022, motorina au fost în medie, cu 21,5% mai scumpă decât în ianuarie 2022, ceea ce a menținut mari costurile de transport și tarifele. Iar datele pentru ianuarie 2023 arată că prețul combustibilului a scăzut cu aproximativ 14,5%.

Reamintim că în multe țări europene guvernele au sprijinit transportul rutier prin reduceri la prețul motorinei: Franța a alocat 600 de milioane de euro pentru schemele de reduceri, inclusiv o reducere de 0,15 euro/l fără TVA, în Olanda rata accizelor la motorină a scăzut cu 0,111 euro/l, în Spania s-a acordat o reducere de 0,20 de euro/l litru etc. Totuși, în multe cazuri, aceste măsuri se vor încheia în 2023, crescând costurile operatorilor de transport.

Articole similare