Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Primul autotractor FH electric din România ajunge la Blue River

Luna trecută, la sediul Ambasadei Suediei la București, Volvo Trucks i-a livrat firmei de transport Blue River primul său camion electric care ajunge în România, un FH 4×2 T, primul autotractor electric de 40 t ce va fi folosit la noi în țară. Cu această ocazie, Volvo Trucks și Blue River și-au prezentat viziunea, realizările de până acum și obiectivele legate de sustenabilitate și implementarea de camioane electrice. La eveniment au participat și reprezentanții Lidl Romania, clientul de transport care a sprijinit achiziția.

Contractul a fost semnat în octombrie 2022 și, ca în cazul oricărui vehicul electric, a fost nevoie de analiza modelului specific de distribuție unde urma să fie folosit autotractorul, ținându-se deci cont de autonomia necesară, de rute și de capacitatea de încărcare. Soluția completă de electromobilitate la care s-a ajuns are în centru autotractorul Volvo FH 4×2 T de 40 t, recunoscut pentru eficiența sa în transportul pe distanțe lungi, într-o specificație tehnică adaptată cerințelor clientului: pachet de șase baterii cu o capacitate totală de 540 kW și trei motoare electrice care oferă o putere continuă de maximum 490 kW, care vor permite o autonomie de până la 300 km/ciclu de încărcare în sarcină. Camionul are cutie de viteze Volvo I-Shift automatizată, cu comenzi în panoul de bord, actualizată pentru camioanele electrice și cu o nouă strategie de schimbare a treptelor de viteză: de la a 7-a în sus, minimizează numărul de schimbări de viteză, pentru a oferi mai multă eficiență.

Împreună cu autotractorul, Volvo Trucks propune contract de service Gold, servicii de productivitate pentru optimizarea rutelor și finanțare adecvată. Personalul cu experiență în privința electromobilității va oferi, așadar, consiliere și îndrumare privind calibrarea rutelor de transport și recomandări de configurare a opțiunilor de încărcare a bateriei, folosind un software dedicat, Electric Range Simulator. Contractul de service Gold, cu durată de șase ani în condițiile unui kilometraj anual de 130.000 km – în cazul Blue River – acoperă camionul în ansamblu, cu acces la tot ceea ce este necesar pentru minimizarea riscului de opriri neplanificate: reparațiile și întreținerea, bateriile, monitorizarea în timp real, inclusiv monitorizarea de la distanță a bateriilor, remorcare, conectivitate și angajamentul de patru ore legat de imobilizare. Iar pentru creșterea productivității este disponibil instrumentul digital pentru managementul flotei și asistența șoferilor Volvo Connect, actualizat cu un nou pachet software, Range Optimization Pack, conceput special pentru camioanele electrice, cu rolul de optimizare a autonomiei și a eficienței energetice. Pachetul oferă planificarea rutelor și vizibilitate asupra poziționării și parametrilor camionului (locația, starea bateriei, consumul de energie, autonomia disponibilă în timpul unei livrări) și ghidează șoferul și managerul de flotă în mod proactiv pentru a îmbunătăți conducerea eficientă și a reduce consumul de energie.

Primul ansamblu fără emisii din România

Autotractorul Volvo FH va fi cuplat la o semiremorcă frigorifică 100% electrică, al cărei agregat este deci alimentat de un motor electric ce primește energie dintr-un sistem integrat de baterii pe semiremorcă, iar consumul de energie al agregatului va fi optimizat datorită axei speciale cu recuperare a energiei la frânare. Deci întregul ansamblu va avea zero emisii (aceasta este o altă premieră pe piața noastră) și va face livrări urbane și regionale de la depozitele Lidl România la magazinele din zona de est a țării ale retailerului, pe o rază de 150-200 km, în București și în orașele din jur – Constanța, Călărași, Slobozia, Giurgiu, Urziceni și Fetești. Cheia folosirii eficiente a autotractorului electric este atingerea unui kilometraj anual de peste 100.000 km, astfel că acesta va fi condus de trei șoferi, 7/7, aproape 365 de zile/an, profitând mai ales de traficul redus de dimineața devreme și noaptea târziu pentru a crește numărul zilnic de livrări către magazine. Și va face 400-600 km/zi, echivalentul a 3-4 livrări.

Asta deoarece Blue River își propune să demonstreze, așa cum subliniază directorul general Alexandru Păun, că transportul verde este o realitate de necontestat și că poate fi și eficient, nu doar ecologic. „Suntem primul transportator din România care dezvoltă un proiect de sustenabilitate menit să schimbe viitorul transportului de marfă din țara noastră și care va oferi modelul pe care și alți operatori îl vor adopta în următorii ani. Ne aflăm la începutul unei schimbări majore în domeniu și sperăm ca tot mai multe companii să înțeleagă că trecerea la un transport sustenabil este necesară și inevitabilă.”

Sustenabilitatea, o direcție absolut necesară ca viziune pentru viitor

Managerul Blue River a amintit că a adus în România printre primele autotractoare pe gaz și că are prima și printre puținele flote de camioane pe CNG de la noi (20 în total), pentru care folosește două stații proprii de încărcare, astfel încât să fie acoperite două rute din țară. În prezent, din cele 150 de camioane, câte numără flota Blue River, două sunt șasiuri, ambele electrice, dintre care unul a depășit șase luni de exploatare și se dovedește o soluție 100% viabilă. „Am avut discuții cu mai mulți producători de camioane, iar când am aflat că Volvo Trucks poate livra un autotractor electric am semnat imediat contractul”, punctează Alexandru Păun. „Clienții confirmă că suntem o firmă care pune mult accent pe calitate și seriozitate și că cele mai importante direcții ale noastre sunt să oferim ceea ce foarte mulți transportatori din România cred ca este greu de atins. De aceea am și pornit pe un drum pentru care nimeni nu este încă dispus să investească, acela al bunelor practici și al soluțiilor sustenabile. Și vrem să continuăm. Credem în soluția electrică, în faptul că este o parte din viitorul transportului, mai ales al distribuției, și în același timp suntem dispuși să investim și în alte propulsii care vor apărea.”

De altfel, firma a cumpărat în 2017, cu sprijin de la stat, 10 autoturisme electrice și de atunci a achiziționat în total circa 50, dintre care multe sunt încă în uz.

În absența unui astfel de sprijin de la stat și pentru achiziția de utilitare grele, Alexandru Păun ține să atragă atenția asupra faptului că un proiect cu vehicule ecologice, fie ele pe CNG, fie electrice, nu este posibil fără clienți precum Lidl, care să aibă curajul să investească.

Fără legătură cu sustenabilitatea, ci cu pionieratul, în 2018 Blue River a fost prima firmă de transport din România care a angajat șoferi din afara UE (din Asia), mișcare ce necesită mari eforturi. „Dar nu ne dăm bătuți și sperăm ca legislația să faciliteze aceste demersuri.”

Lidl, un pionier în transportul sustenabil

Volvo FH Electric este disponibil cu două opțiuni de încărcare: curent alternativ (AC) sau curent continuu (DC). Cu un încărcător DC, la o putere maximă de 250 kWh, încărcarea bateriei până la 80% se realizează în 90 de minute și până la 100% în aproximativ două ore, ceea ce permite folosirea pauzei de prânz a șoferului pentru a adăuga autonomie. Iar în varianta AC, cu o putere de 43 kWh, o încărcare completă durează 10 ore, opțiune ideală pentru încărcarea pe timp de noapte.

Stațiile de încărcare DC sunt scumpe și dacă le folosesc doar 2-3 camioane au un cost de amortizare ridicat, dar când vor fi zeci de mașini investiția se va amortiza mai repede.

În proiectul Blue River cu Lidl se merge pe varianta stației de încărcare poziționate central, cu distribuție radială în jurul acesteia, astfel încât camionul să aibă posibilitatea de a încărca din când în când câte 1-1,5 ore, pentru a-și prelungi autonomia. Și astfel se poate ajunge chiar la 150.000 km/an, nu doar la 130.000 km/an, cifra estimată pentru acest proiect. Dar în afară de alegerea Blue River mai există și posibilitatea de alimentare la două capete ale traseului, ceea ce poate crește lungimea rutelor de transport la 400-500 km tur-retur.

Din nefericire, depozitele Lidl din România nu dispun și de posibilități de încărcare cu energie electrică chiar la doc, astfel încât să se folosească timpul de încărcare/descărcare a mărfurilor și pentru alimentarea bateriilor, ceea ce ar fi crescut mult eficiența.

Noul autotractor Volvo va face distribuție urbană pe distanțe de 20-50 km, dar și transport regional în curse de 200-400 km. Încărcarea bateriei se va face în depozitul Lidl, la o stație de putere mare, de 360 kW, ultrarapidă, cu două prize, pentru a încărca simultan două camioane sau camionul și semiremorca. Astfel se optimizează timpul alocat acestei operațiuni și crește disponibilitatea ansamblului. În plus, încărcătorul DC este alimentat în principal cu energie verde, deoarece și Lidl este preocupat de sustenabilitate, ceea ce se reflectă pe întreg lanțul de aprovizionare. „În ceea ce privește transportul, facem tot posibilul să ne îmbunătățim constant eficiența rutelor și a modului în care sunt utilizate vehiculele și să facem tranziția către vehicule din ce în ce mai puțin poluante”, așa cum declară Cristina Hanganu, director de Comunicare și CSR în cadrul Lidl România. De aceea, alături de camioanele Euro 5 și 6 cu care retailerul face aprovizionarea magazinelor încă din 2020, și de primul camion 100% electric de pe piața din România, compania va livra produse în magazinele sale cu primul ansamblu de transport de 40 t complet electric.

Electrificarea transportului mai are printre avantaje prețul mic al energiei, care duce la o stabilitate mare a costurilor, și un trafic mai puțin aglomerat, deoarece mărfurile se pot consolida în camioane mari care să aibă acces gratuit în orașe.

555 de camioane electrice livrate și 1.846 comandate în 2022

Alexandru Sântămărian, Commercial Trucks Manager în cadrul Volvo Trucks România, este de părere că drumul spre un transport electric este unul cu sens unic, pe care s-au făcut deja primii pași, și este convins că aceste soluții sustenabile și eficiente vor asigura progresul societății. De aceea se declară încântat de spiritul de pionierat și de obiectivele ambițioase ale clienților Volvo Trucks și ale partenerilor lor în direcția decarbonizării operațiunilor, cu atât mai mult atunci când aceștia aleg vehiculele producătorului suedez.

Industria de transport trece printr-o transformare majoră în direcția sustenabilității, ceea ce a dus și la creșterea vânzărilor de camioane electrice Volvo, până la 555 de unități livrate la nivel global în 2022 și până la 1.846 de comenzi. Volvo Trucks a fost anul trecut lider de piață, cu o cotă de 33%, în țările UE30, pe segmentul de camioane grele electrice. Printre companiile care au făcut trecerea la electromobilitate folosind camioanele producătorului suedez se numără IKEA, Amazon, DHL, DFDS și Lanutti.

De aceea această primă livrare din România este considerată de Per Forsberg, Managing Director Volvo România, „un pas înainte major în călătoria pe care o face compania noastră în domeniul electromobilității! Orice pas în tranziția ecologică a transporturilor ne aduce mai aproape de o societate fără carbon, iar Volvo Trucks, care are cea mai largă gamă de vehicule electrice în producția în serie, este complet pregătit să sprijine industria în această direcție.”

Statul român este chemat, încă o dată, să sprijine transportul electric

Tranziția ușoară și rapidă spre un transport rutier electric nu este însă posibilă fără ca guvernele și alți factori de decizie să-și accelereze, la rândul lor, acțiunile – în special să acorde stimulente celor care achiziționează și folosesc vehicule fără emisii. Printre acestea se numără subvențiile pentru cumpărarea de camioane electrice, reducerea sau chiar eliminarea impozitelor și a taxelor pentru accesul în orașe sau la rețeaua națională de drumuri și încurajarea investițiilor private în infrastructura de stații de încărcare în puncte strategice.

Firmele din mediul privat – producătorii de camioane, care investesc în tehnologie, în baterii care să permită o autonomie echivalentă cu a vehiculelor pe combustibili fosili și în creșterea sarcinii utile, transportatorii care le achiziționează și clienții care îi sprijină – depun eforturi financiare mari în vederea electrificării. De aceea Cătălin Enache, Electromobility Key Account Volvo Trucks, a subliniat și cu această ocazie că sprijinul din partea statului român este extrem de important pentru ca vânzările de vehicule electrice să crească și la noi.

O hartă a statusului subvențiilor în alte state din Europa arată că Țările Baltice și cele din Europa Centrală aproape au definitivat cadrul legislativ în acest sens și că în Balcani Grecia și Croația sprijină electrificarea, „deci vrem să beneficiem și noi de ajutor de stat cât mai curând, pentru că astfel ar crește exponențial rata de implementare. Statisticile din vest, unde astfel de subvenții există de mult și au valori de 120.000-200.000 de euro/vehicul, arată că după apariția lor vânzările de camioane electrice au crescut rapid cu 400%.”

Nu numai reprezentanții Volvo Trucks, Lidl și Blue River au subliniat importanța implicării autorităților în încurajarea trecerii la un transport sustenabil, ci și gazda evenimentului, Ambasadoarea Suediei la București.

Producătorul cu cea mai mare gamă de camioane electrice

Volvo Trucks este preocupat de protecția mediului încă din 1972, având ca obiectiv să genereze prosperitate prin dezvoltarea unor soluții de transport și infrastructură 100% fără combustibili fosili, 100% sigure și 100% mai productive.

Compania se angajează să respecte prevederile Acordului de la Paris și să înregistreze zero emisii nete de gaze cu efect de seră în întregul lanț valoric până în 2040, iar camioanele electrice joacă un rol vital în atingerea acestui obiectiv. De aceea până în 2030, 50% din toate camioanele Volvo nou vândute ar urma să fie electrice, cu baterie sau cu pile de combustie, și până în 2040 ar trebui să se ajungă la 100%.

Compania are, din septembrie 2022, în producția de serie, o gamă de șase modele de camioane electrificate, cea mai completă linie electrică din industria de camioane la nivel mondial, cu greutate totală de până la 44 t, incluzând modelele medii FL și FE și grele FH, FM, FMX, sub formă de autotractoare și de șasiuri. Șasiurile în versiuni grele FH, FM și FMX vor intra în producția de serie în martie 2023 și, datorită opțiunilor multiple de pachete de baterii, cabine și șasiuri, pot fi proiectate pentru a transporta suprastructuri electrice pentru o gamă largă de aplicații specializate, ca distribuția de mărfuri, colectarea deșeurilor și lucrările de construcții.

Producătorul suedez propune, în versiunea de top, trei motoare electrice, cuplate cu transmisia automatizată I-Shift, care are o nouă strategie de schimbare a vitezelor, optimizată pentru operațiuni electrice. Împreună, acestea formează o unitate puternică de propulsie electrică și oferă „o manevrabilitate fără precedent, de înaltă eficiență, cu o putere combinată a motorului electric de 490 kW (666 CP) și un cuplu al cutiei de viteze de până la 2.800 Nm”.

Camionul pornește întotdeauna în cea mai înaltă treaptă, eficiența energetică și economiile apar datorită schimbării mai rare a vitezelor, iar treptele inferioare sunt disponibile pentru drumuri abrupte sau în situații de pornire care necesită cuplu și control suplimentar.

Camioanele sunt disponibile cu trei variante de prize de putere: electrică (40 kW), electromecanică (70 kW) și priză montată pe cutia de viteze (150 kW).

Volvo Trucks se mai mândrește cu faptul că a deschis în 2022 prima sa fabrică de asamblare a bateriilor în Gent (Belgia), alimentată 100% cu energie regenerabilă, unde celulele și modulele de la Samsung SDI vor fi asamblate în pachete de baterii adaptate pentru camioanele sale grele electrice FH, FM și FMX. Bateriile cu densitate mare de energie folosesc cea mai recentă generație de tehnologie cu celule Li-ion. Fiecare modul de baterii are o capacitate de 90 kWh, iar clientul poate alege să aibă până la șase module de baterii (540 kWh) într-un camion – numărul lor depinde de autonomia specifică aplicației de transport și de cerințele privind capacitatea de încărcare. Un alt aspect care contribuie la sustenabilitate este acela că bateriile Volvo Trucks sunt proiectate astfel încât să poată fi ulterior refabricate, recondiționate și reutilizate.

Volvo folosește oțel din resurse sustenabile, inclusiv în camioanele sale electrice. Acesta este fabricat de compania suedeză SSAB, utilizând o tehnologie complet nouă, cu electricitate și hidrogen fără resurse fosile, pentru un impact mai scăzut asupra mediului. Primul oțel produs cu hidrogen este folosit în ramele șasiului și, pe măsură ce disponibilitatea lui va crește, va fi introdus și în alte părți ale camionului.

În prezent circa 30% dintr-un camion Volvo nou se realizează din materiale reciclate și la sfârșitul duratei de viață poate fi reciclat până la 90%.

Articole similare