Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Packeta România: 6 din 10 magazine online românești vizează pentru extindere de livrare și în piețele internaționale 

Packeta România, platforma digitală globală pentru comerțul online, membră a Packeta Group, anunță că peste 60% dintre magazinele online, care au inclus serviciile Packeta România în ultimele șase luni, plănuiesc comercializarea produselor și pe piețele internaționale. 

În prezent, vânzarea produselor în afara țării fiind mult mai accesibile, datorită infrastructurilor de transport mai bine dezvoltate, serviciilor de livrare mult mai îmbunătățite, în măsura în care procesul de retur al produselor s-a simplificat. Potrivit directorului Packeta România, Alexandr Jeleascov, peste 70% din volumele de colete procesate de Packeta România sunt din segmentul cross-border.

„Pentru magazinele online acum este cel mai ușor să vândă transfrontalier. Vânzările cross-border s-au dezvoltat semnificativ în ultimii 3 ani, iar traiectoria ascendentă validează faptul că piața de cross-border va predomina în viitor, odată cu schimbările comportamentelor de consum și cu avantajele oferite atât clienților, cât și celorlalte industrii conectate la acest sector.”,

a declarat Alexandr Jeleascov, Managing Director Packeta România.

Tot astfel, Packeta România a înregistrat o dublare a numărului de colete livrate cross-border în ultimii doi ani, atât din România către alte țări, cât și din străinătate către România. Compania preconizează un progres de până la 50% pe acest segment pentru acest an, pe fondul unui interes ridicat din partea magazinelor online, dar și al schimbării comportamentului de consum, tot mai mulți români comandând produse din afara țării.

Printre destinațiile de livrare ale magazinelor online din România, în afară de țara noastră, românii comandă produse de la magazinele online din Polonia, Germania, Cehia, Slovacia, Italia, Ungaria, Grecia, Bulgaria și China. O majorare semnificativă în rândul românilor se observă în segmentul de fashion, atât pe partea de import, cât și de export, cu toate că în anii trecuți predomina categoria IT&C.

În plus, magazinele online vizează o extindere internațională către Ungaria, Bulgaria, Grecia, Italia, Spania, Anglia, Germania, Cehia și Polonia, precum și în zonele unde există comunități mari de români.

„Observăm o tendință de creștere continuă a interesului magazinelor online și a retailerilor de a-și dezvolta afacerile începând cu țările din regiune, ceea ce va duce, implicit, la o creștere a volumelor de colete procesate. Iar consumatorii se vor axa pe produse în sine, pe prețul și pe calitatea acestora și îi va interesa mai puțin dacă magazinul online de unde le achiziționează  este național sau internațional. Și asta datorită faptului că, în ultimii ani, magazinele online și-au îmbunătățit foarte mult timpii de livrare și acum este aproape insesizabil pentru consumatori dacă plasează comanda la un magazin online intern sau extern.”,

a punctat Alexandr Jeleascov.

Sugestii pentru magazinele online care vor să vândă internațional

Platforma digitală propune magazinelor online un prim pas în extinderea pe alte piețe care ar trebui să înceapă cu o analiză detaliată asupra piețelor vizate, astfel încât să aibă o imagine cât mai clară, plecând de la un context mai larg al pieței, precum economia, valoarea pieței de eCommerce, comportamentul consumatorilor de online, continuând până la lucruri specifice, care țin de nișă, valoarea cotei de piață, concurență, prețurile practicate, legislație, găsirea unor soluții fezabile între costuri și transportul produselor etc., toate fiind aspecte care ajută la crearea unor strategii sau a unor previziuni.

De asemenea, pot fi aplicate modalități diferite de extindere a livrărilor cross-border în funcție de dimensiunea business-ului. O opțiune rapidă și mai puțin costisitoare pentru a testa potențialul pieței o reprezintă listarea și vânzarea prin marketplace-urile internaționale, care oferă toate funcționalitățile necesare dezvoltării unei activități de comerț online.

O altă opțiune ar fi extinderea directă prin propriul site. Implicațiile investiționale și resursele alocate sunt mai mari în acest scenariu, începând de la pregătirea site-ului în limba țării vizate, implementări de funcționalități și servicii de livrare, cadrul legislativ specific, resurse umane, marketing, integrarea transportatorilor etc.

Accesând serviciile Packeta România, magazinele online și sellerii, indiferent de opțiunile de extindere pe care le aleg, au avantajul că, printr-o singură conexiune cu platforma Packeta, au acces la 33 de piețe internaționale din Europa, SUA și EAU, la zeci de transportatori de top, multiple modalități de livrare, serviciu clienți, atât în limba expeditorului, cât și a destinatarului, adrese de retur în fiecare țară etc., la care se adaugă posibilitatea oferirii de consultanță datorită colaborărilor sale la nivel internațional pe diferite tipuri de servicii necesare.

Articole similare

Ad