Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

“Creierul” dezvoltării noii generații de camioane DAF, Ron Borsboom, a încetat din viață.

DAF a anunțat decesul lui Ron Borsboom, membru al Consiliului de Administrație al DAF de mai mulți ani și șeful departamentul de Dezvoltare a Produselor.

Ron s-a alăturat DAF Trucks în urmă cu peste douăzeci de ani, atribuindu-se o mare parte din meritele pentru dezvoltarea noii generații de cabine, a noilor motoare și componente care au făcut din cele mai recente modele de camioane grele DAF – XF, XG, XG+ și, mai nou, XD – modelele International Truck of the Year 2022 și 2023.

Cu mare abilitate și pasiune, Ron Borsboom a transformat DAF dintr-un producător “reactiv” – care aștepta ca alti competitori să lanseze noi sisteme de securitate și confort și abia după ce exista o piață pentru acestea să le introducă în echiparea produselor de serie – într-un “trend-setter”. Un trend-setter rămâne încă, DAF fiind singurul producător de camioane care a folosit noile reglementări privind masele și dimensiunile și a dezvoltat modele de camion cu cele mai mari dimensiuni interioare.

Cu siguranță este o mare pierdere pentru DAF, fiind nu numai un vizionar, un lider important al companiei, cât și un comunicator foarte bun.

Dezvoltările importante la care lucra alături de echipa de tehnicieni DAF și Paccar nu au fost încă epuizate și încă vom vedea semnătura excelenței sale în noile lansări de modele electrice de camioane DAF.

Vă invităm să recitiți ultimul interviu publicat de Revista Tranzit cu Ron Borsboom despre tehnologiile alternative la motorul diesel, luat cu câtva săptămâni înainte de izbucnirea pandemiei Covid 19, în 2020.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Articole similare

Ad