Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

AP Moller Holding investește în drone pentru a urmări stocurile din depozit

A.P. Moller Holding, compania-mamă a grupului Verity AG (Verity), creatorul primei soluții de succes comercial de urmărire a inventarului cu ajutorul dronelor complet autonome de interior, a anunțat recent finalizarea unei runde de finanțare de serie B de 30 milioane CHF (32 milioane USD).

Investiția a fost condusă de A.P. Moller Holding cu participarea Exor Ventures și a unor investitori existenți și noi. Această finanțare permite companiei Verity să își extindă rapid operațiunile pentru a face față numărului tot mai mare de implementări, sistemele fiind deja instalate în 30 de locații din 13 țări de pe 3 continente.

Sistemele permit utilizatorilor să automatizeze complet procesul de scanare manuală, folosind drone în depozit, acestea zboară singure, chiar și pe întuneric, și nu necesită niciun operator prezent.

Fondatorul și directorul executiv al Verity, Raffaello D’Andrea este un pionier în domeniul sistemelor autonome. De asemenea, el a cofondat Kiva Systems, care a fost achiziționată de Amazon în 2012 și redenumită Amazon Robotics.

„Soluția unică complet automatizată a companiei este populară în rândul clienților și este cu câteva generații înaintea concurenților. Considerăm că societatea este pregătită pentru o expansiune semnificativă în anii următori – în special, având în vedere impulsul semnificativ în direcția automatizării depozitelor și a eficienței lanțului de aprovizionare din întreaga lume.”,

a declarat Chetan Mehta, șeful departamentului de investiții de la A.P. Moller Holding.

Articole similare

Ad