Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

UE investește 189 de milioane de euro în proiecte de infrastructură pentru combustibili alternativi; două sunt în România

Uniunea Europeană va oferi un sprijin financiar total de 188,8 milioane de euro pentru 26 de proiecte de infrastructură pentru combustibili alternativi, dintre care două sunt din România, în conformitate cu obiectivele ambițioase stabilite în Pactul verde al UE. Acest sprijin este cuplat cu un împrumut sau facilitate de investiții de la o instituție financiară.

Proiectele au fost selectate dintre cele depuse în cadrul cererilor de propuneri emise în cadrul programului de finanțare Connecting Europe Facility (CEF), care sprijină infrastructura europeană de transport, și variază de la instalarea de stații de reîncărcare electrică de-a lungul rețelei rutiere europene TEN-T până la instalarea de stații de alimentare cu hidrogen pentru mașini, camioane și autobuze și electrificarea serviciilor de manipulare la sol în aeroporturi. Proiectele câștigătoare din România aparțin OMV Petrom și Rompetrol. Primul constă în implementarea a 408 puncte de reîncărcare de 150kW în 98 de locații existente de-a lungul rețelei rutiere TEN-T din România, Ungaria și Slovacia, dedicate vehiculelor utilitare ușoare. Fiecare stație de reîncărcare va fi echipată cu o racordare la rețea de minim 600 kVA. Contribuție unitară a CE este de 15.180.000 milioane de euro.

Proiectul Rompetrol vizează dezvoltarea infrastructurii de combustibil alternativ a companiei pe autostrada A1, la granița cu Ungaria, și prevede instalarea a 24 de puncte de reîncărcare cu o capacitate minimă de 150 kW și 12 conexiuni la rețea, cu o capacitate de putere minimă de 600 kVA, distribuite în 12 locații situate de-a lungul rețelei rutiere TEN-T din România. Contribuția unitară în acest caz este de 1.080.000 de euro.

Apelul rămâne deschis cu alte date limită la intervale regulate. Următoarea dată limită este 13 aprilie 2023.

Comisarul european pentru transport, Adina Vălean, a declarat: „Solicitările pentru finanțare AFIF continuă să crească, ilustrând angajamentul industriei transporturilor față de trecerea la soluții durabile. Investiția noastră de 189 de milioane de euro se va traduce în aproximativ 2.000 de puncte de încărcare, plus aproximativ 63 de stații de alimentare cu hidrogen. Patru proiecte vor sprijini electrificarea serviciilor de handling la sol în aeroporturi, de exemplu prin electrificarea echipamentelor de sprijin la sol și instalarea infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor de serviciu.”

Contribuția financiară a UE vine sub formă de granturi cu rate diferite de cofinanțare sau contribuții unitare, în funcție de localizarea proiectului într-o țară eligibilă pentru sprijinul Fondului de Coeziune sau nu. În cadrul programului CEF TransportEN pentru perioada 2021-2027, 25,8 miliarde de euro sunt disponibile pentru granturi pentru cofinanțarea proiectelor TEN-T în statele membre. Din 2014, CEF a susținut peste 1.200 de proiecte, pentru o sumă totală de aproape 29 de miliarde de euro în sectorul transporturilor.

Pe mai departe, după aprobarea de către statele membre UE a proiectelor selectate la 13 aprilie, Comisia va adopta decizii formale de finanțare în săptămânile următoare. Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA) a început pregătirea acordurilor de grant cu beneficiarii proiectelor proiectelor de succes. De reținut că rezultatele sunt provizorii și vor deveni definitive numai după ce Comisia Europeană va adopta deciziile de atribuire corespunzătoare.

Articole similare

Ad