Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Printre cele cinci tendințe care s-au manifestat în 2022 – considerat anul de sfârșit al ciclului de redresare economică de după pandemia de Covid-19 – pe piața transportului și a lanțurilor de aprovizionare, Upply menționează, alături de scăderea economică și de inflație, scăderea tarifelor, mai ales la transport maritim containerizat.

În prima parte a anului acestea au crescut, ca urmare a creșterii costurilor și congestiei de pe lanțul de aprovizionare, dar în ultimul trimestru din 2022 consumul a început să scadă, depozitele au stocuri mari, deci cererea de transport este tot mai mică și prețul urmează această tendință.

Tarifele de transport maritim containerizat pe coridoarele principale Asia-Europa și Transpacific sunt deja mai mici decât la început de 2022 și OECD estimează că impactul costurilor de transport asupra inflației a atins un nivel maxim în trimestrul al treilea din 2021 și a scăzut la doar 0,18% în trimestrul al treilea din 2022 și la zero la jumătatea lui noiembrie 2022.

Situația este puțin diferită la transport rutier: în 2022, tarifele din Europa au crescut mult, mai ales din cauza scumpirii combustibililor, dar la final de 2022 și această industrie a suferit din cauza încetinirii cererii și tarifele încep și ele să scadă. Totuși, deficitul de forță de muncă face să existe încă probleme legate de aprovizionare și prețurile de transport să nu scadă și mai mult.

Specialiștii Upply continuă să analizeze economia globală în contextul crizei Covid-19 și războiului din Ucraina, arătând că aceste două crize majore vor continua, pe termen scurt, să aducă o creștere fără precedent a costurilor logistice, în special a prețurilor de transport, iar pe termen lung vor impune restructurarea lanțurilor de aprovizionare.

În ceea ce privește prețurile de transport, expeditorii se confruntă cu o criză fără precedent, în condițiile în care în ultimele două decenii schemele logistice au fost construite pe premisa unui transport relativ ieftin, dar cu diferențe în funcție de natura produselor. Tranziția energetică va crește eforturi financiare viitoare, dar deocamdată politicile publice sunt permisive, deci este puțin probabil ca impactul ei asupra prețurilor de transport să ducă la o transformare a arhitecturii lanțurilor de aprovizionare.

Schimbarea va veni însă de la factori exogeni, iar ea va fi mult mai brutală decât și-ar fi putut imagina cineva acum trei ani. În prezent bugetul pentru transport este complet diferit de cel din 2019, deoarece nu războiul din Ucraina a declanșat creșterile – el doar le-a agravat și le face să se prelungească în timp – ci pandemia de Covid-19.

Creșterea prețurilor s-a văzut întâi la maritim și aerian, dar de ceva timp este evidentă și la transportul rutier.

În transportul maritim de containere, companiile au intrat în criza sanitară fără bani în cont, iar în 2020 au fost capabile să-și gestioneze judicios capacitatea, astfel încât să nu ajungă în colaps, iar în 2021 au continuat pe aceeași linie, chiar și atunci când cererea și-a revenit puternic, ceea ce le-a permis să crească prețurile pe principalele coridoare din întreaga lume, să recâștige controlul asupra portofoliului lor de clienți și să obțină profituri fără precedent. Între Asia și Europa, tariful mediu a crescut de patru ori în trei ani, ajungând la 6.000-7.500 de dolari pentru un container de 40′, cu vârfuri ale tarifelor FAK cu mult peste această cifră.

Iar la începutul lui 2022, când după Anul Nou Chinezesc se aștepta o perioadă de acalmie, a început războiul din Ucraina, care a menținut prețurile la un nivel ridicat.

În transportul aerian, situația este puțin diferită. În 2020, paralizia transportului aerian de pasageri, care reprezenta aproape 60% din cursele la nivel global, a dus la o scădere drastică a ofertei, în timp ce cererea a rămas dinamică, mai ales pentru transportul de echipamente individuale de protecție. Tarifele de transport de marfă au crescut apoi foarte brusc, tendință care a continuat în 2021, deoarece redresarea consumului a favorizat utilizarea transportului aerian de marfă pentru a satisface cererea. Venitul mediu unitar a crescut de la 1,79 la 2,71 de dolari/kg între 2019 și 2020 și a atins un maxim de 3 dolari/kg în 2021, potrivit estimărilor Asociației Internaționale de Transport Aerian. Iar în prognoza publicată în octombrie anul trecut IATA a prezis o scădere pentru 2022, la 2,67 de dolari/kg, dar conflictul din Ucraina a schimbat situația. De atunci IATA nu a mai publicat o prognoză, dar a anunțat o creștere a prețurilor, în proporții încă imposibil de măsurat. În plus, acest sector rămâne afectat de restricțiile anti-Covid din China.

În transportul rutier, creșterea prețurilor din Europa a fost mai limitată decât în transportul internațional, dar se estimează că această situație se va schimba. Iar în transportul feroviar de marfă conflictul din Ucraina perturbă promițătoarele Drumuri ale Mătăsii, în special prin punerea sub semnul întrebării a proiectelor de investiții din Ucraina.