Noile tahografe digitale care urmează să fie introduse în circulație începând cu data de 21 august 2023 sunt în momentul de față într-o situație de criză, potrivit presei poloneze. De la această dată, numai vehiculele echipate cu un tahograf digital inteligent de a doua generație vor putea efectua operațiuni suplimentare de încărcare și descărcare în cadrul operațiunilor de transport internațional, scutite de detașare.
Prin urmare, companiile poloneze, îngrijorate de insuficiența tahografelor pe piața europeană, au apelat la Comisia Europeană pentru a obține noile tahografe digitale.
În teorie, transportatorii au avut la dispoziție trei ani pentru a înlocui tahografele vechi cu noile echipamente digitale sau pentru a achiziționa vehicule noi echipate cu astfel de dispozitive. Cu toate acestea, implementarea planificată pentru a îmbunătăți monitorizarea respectării legislației privind timpul de conducere și a altor aspecte legate de transportul rutier nu a decurs așa cum s-a dorit.
Asociația poloneză TLP a propus amânarea aplicării prevederilor relevante ale Directivei 2020/1057 privind detașarea în transportul rutier până cel puțin la 30 decembrie a acestui an.
Reamintim că noile tahografe vor transmite informații în timp real către inspectorii de la distanță în cadrul controlului, prin intermediul unor antene DSRC. Aceste date vor include nu doar performanța actuală a tahografului, ci și posibile încălcări ale normelor, cum ar fi conducerea excesivă sau timpul de odihnă a șoferului.
De asemenea, va conține un sistem special securizat de înregistrare a poziției camionului, care va înregistra locurile de încărcare și descărcare, precum și poziția vehiculului la anumite intervale de timp sau la trecerea frontierelor. Datele securizate vor fi greu de manipulat și vor facilita verificarea cabotajului și a mișcărilor pe o perioadă de mai multe săptămâni.
Memoria mai mare a dispozitivelor va înregistra datele pentru o perioadă de opt săptămâni sau 56 de zile. Această schimbare va permite serviciilor UE să efectueze verificări pentru cele mai recente opt săptămâni, asigurând astfel respectarea obligațiilor UE privind circulația camioanelor în țara de înmatriculare.
Noile modificări au scopul de a îmbunătăți monitorizarea și verificarea activităților de transport rutier și de a asigura respectarea normelor și regulilor în domeniu. Introducerea noilor tahografe reprezintă o măsură importantă pentru îmbunătățirea siguranței și controlului în transportul rutier de mărfuri și vor fi utilizate în UE, Regatul Unit, Elveția și Norvegia.
sursă foto: TLP (https://tlp.org.pl/nowe-tachografy-juz-za-4-tygodnie-a-tymczasem-mamy-potezny-balagan-i-opoznienia/)
Așa cum știți deja, de pe 21 august toate camioanele nou înmatriculate ar trebui să fie echipate cu a doua generație de tahograf digital inteligent, iar o consecință a acestei măsuri, așa cum explică asociația poloneză de transport și logistică TLP, este că numeroși transportatori vor pierde posibilitatea de a efectua operațiuni de încărcare sau descărcare în timpul transportului internațional care nu sunt acoperite de dispozițiile privind detașarea – câtă vreme aceste operațiuni vor putea fi efectuate numai de vehiculele echipate cu a doua generație de tahograf digital inteligent.
Teoretic, mai arată TLP, transportatorii care efectuau descărcarea și încărcarea suplimentară în timpul transportului au avut la dispoziție trei ani pentru a înlocui tahografele de pe vehicule cu modelele noi sau pentru a cumpăra un vehicul nou echipat cu smart tacho 2. „Din păcate, mult trâmbițata revoluție care vizează reducerea încălcărilor legislației legate de timpul de conducere, cabotaj și detașare prin introducerea unor dispozitive mai moderne care înregistrează activitatea șoferilor a ieșit destul de prost pentru factorii de decizie ai UE, ca de obicei“, așa cum comentează asociația poloneză.
Asta deoarece pe piața europeană nu există suficiente tahografe inteligente de nouă generație pentru a satisface cererea, deci nu numai că este foarte dificilă înlocuirea actualului dispozitiv de pe camioane, dar există îngrijorări serioase și cu privire la posibilitatea ca producătorii să echipeze noile vehicule cu astfel de dispozitive.
În plus, așa cum știți deja, din cauza problemelor legate de cooperarea tahografului inteligent de a doua generație cu sistemul european de navigație prin satelit Galileo, noile dispozitive nu vor putea funcționa la capacitate maximă cel puțin până la sfârșitul lui 2023.
O altă problemă semnalată de TLP este disponibilitatea cardurilor de șofer de a doua generație dedicate noilor tahografe. În aceste condiții, asociația poloneză i-a adresat Adinei Vălean, comisarul UE responsabil de transport, mai multe întrebări legate de aplicarea normelor UE până la atingerea disponibilității și funcționalității depline a celei de-a doua generații de tahografe inteligente și i-a propus amânarea, cel puțin până la 30 decembrie a acestui an, a aplicării dispozițiilor relevante ale Directivei 2020/1057 (detașarea în transportul rutier), ce împiedică efectuarea, cu vehicule echipate cu tahografe vechi, a operațiunilor suplimentare de încărcare și descărcare excluse de la detașare.
02.10.2020
Ultimul număr: Noiembrie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit