Imediat după Revoluția din 1989, industria transporturilor a dat un Restart la piață și au apărut tot felul de mici antreprenori, mulți foști șoferi de camion sau angajați ai fostelor companii de stat de transport, iar alții intrați pe piața de transport din postura de clienți de transport care nu găseau mijloacele de transport necesare să le transporte mărfurile. Fiind foarte puțini profesioniști în domeniu, accesul la profesie a fost facil pentru oricine avea curaj și dorință de muncă, deci inclusiv pentru femei. Așa se face că femeile și-au câștigat cu multă trudă locul la această masă, chiar dacă unele mai mult din postura de soție sau de fiică a unui bărbat care lucra în transporturi.
Istoria revistei Tranzit – inițiată de o femeie și care de-a lungul celor 24 de ani de existență a fost percepută ca o revistă scrisă de femei pentru bărbați, dar și pentru femeile curajoase și talentate care au contribuit din plin la profesionalizarea industriei românești de transport și logistică – este legată, în bună măsură, de istoria pieței de transport din România.
Ne mândrim cu faptul că am făcut istorie nu numai în România, ci și în Europa: revista Tranzit, prin Marilena Matei, a spart gheața prin recunoașterea internațională a femeilor în jurnalismul de transport, în 2006, fiind invitată să se alăture juriilor International Truck of the Year (ITOY) și International Van of the Year (IVOTY). În juriul ITOY este încă singura femeie din grupul de 24 de jurnaliști europeni, în timp ce în IVOTY membrul din Austria este, de asemenea, o doamna director de revistă.
În juriul International Bus/Coach of the Year colega noastră Cristiana Săndulescu este de asemenea singura femeie care își exprimă opțiunea an de an, alături de colegii din 23 de țări europene privind cele mai bune tehnologii din industrie, revista Tranzit fiind de asemenea, singura revistă românească reprezentată în alte două jurii internaționale profesionale: International Trailer Award (din 2002) și International Forklift and Intralogistik Solution of the Year (IFOY Award).
Ne bucurăm să dăm un exemplu și să celebrăm femeile extraordinare din această industrie. Câteva dintre aceste vârfuri ale industriei – Loredana Apreutese (director general al celui mai mare operator roman de transport), Claudia Iordache (CEO MHS Truck & Bus), Adriana Pălășan (fondatoarea ARILOG și a principalei companii de formare profesională în logistică), Violeta Vișan (Director Transport & Forwarding LPP International) – și alte doamne reprezentative ale unor firme de transport și expediții, producători de camioane, recrutare de personal) ș.a. au acceptat provocarea de a trimite un mesaj tuturor femeilor din transporturi și logistică cu ocazia celebrării Zilei Femeii.
Puteți urmări acest mesaj la linkul de mai jos:
La multi ani tuturor femeilor din România și mult noroc în sinuosul drum din 2025 pentru profesionistele din transporturi și logistică! Să aveți o primăvară minunată și așteptăm să vă înscrieți de pe acum la competiția Femeia Anului în Transporturi Ediția 2025, premiu care va fi acordat la Gala Tranzit de pe 6 noiembrie de la Cluj. Până atunci însă, vă așteptăm la Oradea pe 10 și 11 aprilie, la Gala operatorilor logistici din România!
02.10.2020
Ultimul număr: Martie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit